Cum se strică treaba de la grădiniță

de Oana MORARU, owner al site-ului www.voceaparintilor.ro

Oana Moraru, www.voceaparintilor.ro

De 4-5 luni, de când conduc ateliere de evaluare a preșcolarilor, ne-au trecut prin mâini câteva sute de copii din mai multe orașe ale țării. Copii din familii pentru care educația este o prioritate. Nu este un eșantion reprezentativ, nici pretenția unei cercetări nu am.

În grădinițele românești, copiii nu sunt sprijiniți să evolueze

Doar câteva impresii, împărtășite, în egală măsură, de echipa noastră de educatoare:

– puțini copii par să vină dintr-un program educațional coerent, cu abilități, competențe și cunoștințe cultivate sistematic, de la o vârstă la alta;

– puțini părinți cunosc rolul unei grădinițe și cum pot verifica impactul ei în formarea copiilor. Mulți sunt surprinși că există programe școlare pentru vârste așa mici sau că educația timpurie are o pedagogie aparte și pretenții de știință. De aceea sunt sute de grădinițe neautorizate în țară, cu educatori necalificați, de care e suficient să se atașeze copilul, ca să fie părinții mulțumiți, în general. Nu există, din partea familiei, un sentiment al urgenței, al pietrelor de hotar care trebuie depășite la vârsta preșcolară, ci, mai degrabă, o insistentă grijă și dezbatere despre răceli, hrană și scaunele zilnice.

– mulți copii nu sunt scoși din zona lor de confort și sprijiniți să evolueze; cei mai mulți sunt lăsați în ritmul lor, la o vârstă unde puțină direcție, încredere și energie din partea educatoarelor ar putea face minuni; Există convingerea că abia la școală încep lucrurile serioase, ba chiar se încheie, cumva, și copilăria. Am auzit mulți educatori folosind nefericita observație: ”ne jucăm, ne jucăm, dar trebuie să mai și învățăm!” – de parcă una s-ar exclude pe cealaltă.

– puțini copii își formează, până la 5 ani, starea aceea de hărnicie, de dorință de a finaliza o sarcină, bucuria de a duce la capăt un proiect, curiozitatea și reflexul de a adresa întrebări. Mulți cresc împinși de la spate, în activități de rutină care implică mai mult coloratul și lipitul; mulți își dezvoltă deja reticențe declarate față de fișa de lucru. Se pare că foarte mulți educatori confundă creșterea unui copil cu numărul fișelor lucrate la masă și starea de lehamite indusă de ele. Puține educatoare sunt conștiente că atitudinea față de școală și învățare se modelează acum. Că problemele școlare de mai târziu se trag din multe oportunități ratate în primii 6 ani de viață.

– foarte puțin impact al grădiniței se vede pe dezvoltarea limbajului, a raționamentelor logice și pe motricitatea fină; există decalaje enorme între copii normal dezvoltați, de aceeași vârstă (la grupa mare și pregătitoare, măsurând). Copiii dotați – cei 6-8% cu care defilăm și în școală, viitorii noștri olimpici – evoluează oricum și în orice tip de program. Restul, cei care chiar au nevoie de stimulare sistematică și încredere că pot mai mult – sunt, adesea, etichetați de la Grupa mică – ”neatent”, ”agitat”, ”plângăcios”, ”cuminte”, ”încet”, ”năzdrăvan” etc. Rar am văzut copii pentru care 2-3 ani de grădiniță au însemnat un salt vizibil, altul decât mersul implicit al evoluției naturale. Majoritatea știe să numere, până la 5-6 ani; puțini dintre aceștia au și conceptele numerice, cu adevărat, formate: puțini știu să construiască mulțimi echivalente de obiecte, să le compare sau să explice intuitiv scara numerică. Puțini au conectori logici bine sedimentați în relatarea unei povestiri sau în cronologia unor evenimente, deși mulți cunosc literele și le pot scrie în spații delimitate, pe fișe de lucru.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Mama si copilul