Cum se face cultivarea fructului de avocado acasă

Este plin de nutrienți, fiind benefic sănătății și frumuseții. Poate fi folosit intern, consumat în salate, omlete sau sosuri, sau extern, intrând în alcătuirea măștilor de păr sau faciale. Cultivarea fructului de avocado, căci la el ne referim, se poate face și acasă. În acest fel, îl vom avea tot timpul la îndemână și vom putea “abuza” de el.

Îți propunem, așadar, să alături ghivecelor cu plante de apartament și unul sau mai multe ghivece cu avocado. Beneficiile vor fi nenumărate.

Iată, așadar, ce trebuie să știi pentru a cultiva acest fruct-minune la tine acasă, conform site-ului www.santeplusmag.com

cultivarea fructului de avocado

1. Îndepărtează și curăță sâmburele fructului

Scoate sâmburele fructului fără a-l sparge și spală-l foarte bine, astfel încât să nu rămână urme de pulpă pe el. Pentru eficientizarea acestei operațiuni, lasă avocado la înmuiat într-un pahar cu apă caldă timp de câteva minute.

Fii atentă, însă, să nu îndepărtezi pielița maro care acoperă sâmburele. Lasă, apoi, sâmburele la uscat timp de mai multe ore, până nu mai rămâne nicio urmă de umezeală.

2. Scufundă sâmburele într-un pahar cu apă

După cum vei observa, sâmburele fructului de avocado nu este perfect sferic. Atunci când îl vei introduce în pahar, partea mai ascuțită trebuie menținută deasupra apei. Foarte important este ca sâmburele să nu atingă paharul.

Pentru a realiza mai ușor această operațiune, înfige 3 scobitori în sâmbure și introdu-l în recipient. Nu uita ca partea mai bombată a sâmburelui să stea deasupra apei.

Lasă paharul câteva săptămâni într-un loc însorit, iar la 2-3 zile schimbă apa din pahar pentru a preveni putrezirea. Cam într-o lună, maximum două, vor apărea rădăcinile.

3. Plantează sâmburele

Cultivarea fructului de avocado continuă cu plantarea sâmburelui, după ce acesta a prins rădăcini. Crapă sâmburele pe vertical, având grijă să nu distrugi rădăcinile și tulpinile. Nu sparge sâmburele complet! Acesta nu trebuie îndepărtat.

Plantează apoi sâmburele în pământ, cu grijă pentru a nu distruge rădăcinile. Nu acoperi complet sâmburele cu pământ! Plasează vasul într-un loc unde temperatura ajunge la 20 de grade C și ai grijă ca pământul să fie tot timpul umed.

Citește și Cum să cultivi ghimbir în ghiveci chiar la tine acasă

4. Culoarea frunzelor îți oferă indicii despre evoluția plantei

În cazul în care udarea plantei nu se face în mod corect, frunzele se vor colora diferit. Vor deveni galbene dacă planta a fost udată prea mult sau maronii dacă nu a fost udată suficient.

În primul caz, tot ce ai de făcut este să aștepți câteva zile până ce pământul este uscat complet. Începe, apoi, s-o uzi puțin câte puțin până își revine. Pe parcursul iernii, planta de avocado are nevoie de foarte puțină apă.

Citește și Cum să-ți faci propriul bonsai

5. Cum se îngrijește fructul de avocado cultivat acasă

Planta de avocado se păstrează în locuință unde temperaturile ating 20 grade Celsius, într-un loc cu foarte multă lumină. Poate fi scoasă afară abia spre sfârșitul primăverii până toamna, când temperaturile încep să scadă.

Dacă ai decis să te ocupi de cultivarea fructului de avocado la tine acasă, trebuie să știi că este posibil ca paraziții să-ți dea ceva bătăi de cap. Din fericire, problema este rezolvabilă. Este suficient să amesteci puțin detergent de vase cu apă și să pulverizezi această soluție pe frunzele plantei. Acest truc te va ajuta să scapi definitiv de insecte.

Cultivarea fructului de avocado nu este o operațiune dificilă în sine, însă necesită răbdare. Te-ai gândit să-ți cultivi și tu acest fruct-minune la tine acasă?

Vezi cum se plantează corect avocado în videoul următor:

Sursa foto: thinkstock.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse