Cum se coase usor

Rochie

Bijuterii pe hainele tale

Foloseste un sirag de margele pentru a personaliza o rochie simpla.
Orienteaza-te mai usor dupa croiala decolteului si creeaza un model care sa iti scoata in evidenta trasaturile fetei.

Sandale

Incaltaminte stralucitoare

Pentru picioare superbe si un look personalizat, coase strasuri sau margelute pe sandale sau pantofi. Alege unele care sa reflecte lumina si vei arata minunat.
Nu este foarte greu. Poti gasi la o mercerie tot ce ai nevoie.

Geanta
Fii designerul gentilor tale!
Personalizeaza una dintre posetele tale cu nasturi de diverse culori si modele.
Nu ii coase direct pe material, ci ataseaza o bucata de material textil care sa contras-teze cu nuanta gentii. Opteaza pentru dantela bej si nasturi de diferite nuante.

Reconditioneaza-ti hainele!
Nu arunca sau renunta la hainele care au nevoie doar de mici reparatii.

Defect in pulover
Un ochi sarit, un nod sau o portiune agatata? Trage firul in interiorul puloverului, cu o croseta. Daca problema nu s-a rezolvat, prinde firul cu o ata de aceeasi culoare.

O gaura in pulover
Pune o bucata de muselina in spatele gaurii, pe interiorul puloverului, apoi alege fire de ata de culori apropiate puloverului. Coase printre ochiuri si prinde totul la un loc.

Realizarea unui tiv
Stabileste latimea si grosimea tivului si fixeaza totul cu bolduri. Poti coase cu mana, daca ai exercitiu, sau la masina de cusut. Poti aplica dantela, organza sau margelute.

Fermoar rupt
Este foarte usor de inlocuit! Pur si simplu, taie fermoarul rupt pe langa cusatura. Alege unul nou, identic sau foarte similar cu cel defect si apuca-te de cusut.

sacou

Reinnoieste o jacheta veche!
Ia o jacheta pe care nu o mai porti, alege un material cu motive florale sau cat mai colorat si foloseste-ti imaginatia.
Poti coase bucati din material la mansete si la guler, iar daca are buzunare,le poti evidentia cu fasii cat mai colorate. Vei obtine un look de efect.

Nu uita de nasturi! Sunt elemente foarte importante in „restaurarea“ unei tinute. Vor fi detaliile care atrag atentia si care vor contrasta cu restul materialelor.

Bluza

Adauga stralucire!
Transforma o bluza sobra, stearsa, intr-un top stralucitor pe care sa-l porti la ocazii speciale.
Noi iti sugeram paietele. Le poti lua dintr-o mercerie, unde vei gasi multe culori, forme si dimensiuni. Coase-le la maneci, la baza decolteului sau oriunde crezi ca vor arata mai bine.

 Daniela Florentina Birsan; foto: IPC Media /Essentials

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Decoratiuni