Cum sa-ti exploatezi competenta

Esti nevoita sa-ti schimbi serviciul? Sau doar vrei ceva nou? Iata, concret, cum sa intocmesti un CV care sa atraga atentia asupra ta – in sensul bun al cuvantului!

Scrisoarea de intentie
– Incepe cu datele de contact (nume, adresa, numere de telefon – fix si mobil), precum si adresa de e-mail la care poti fi contactata; acelasi lucru este valabil si pentru CV-ul tau.
– Asigura-te ca stii numele si functia persoanei care iti va citi CV-ul; daca nu, intreaba pe cineva care lucreaza acolo (la Receptie, de exemplu).
– Precizeaza, inca din primul paragraf, in ce conjunctura ai aflat despre acest job si de ce anume te intereseaza. Fa referire la tipul de activitate pe care il desfasoara compania sau firma respectiva; documenteaza-te, daca e cazul.
– Impresioneaza-i – de ce nu? – cu o scurta prezentare a realizarilor, competentelor si abilitatilor tale, in concordanta cu cerintele postului, insa ai grija sa nu sune a lauda!
– Specifica faptul ca vei suna tu (evident, ca sa te asiguri ca scrisoarea a ajuns la angajator si pentru a afla un posibil raspuns).
– Multumeste pentru timpul acordat si semneaza-te clar.
– Pentru concizia scrisorii, foloseste marcatori sau cifre.
– Ca sa-ti fie mai usoara intocmirea documentelor (mai ales a CV-ului), schiteaza intai un plan, folosind cate un postit pentru fiecare idee.

Cele 7 secrete ale unui cv de succes
Etaleaza-ti cunostintele de calculator
Majoritatea angajatorilor prefera sa primeasca CV-uri prin posta electronica si au aplicatii MS Office, asa ca un document Word e bun; daca insa aplici pentru un post in domeniul designului, formatul potrivit este un PDF. Inca ceva: nu risca expediindu-ti CV-ul de la o adresa "nostima" – este un lucru care denota lipsa de profesionalism.

Caracterizeaza-te intr-o propozitie
Aceasta ii ofera angajatorului – asemenea unei poze la minut – o imagine a ta si a evolutiei tale profesionale. Include aici competentele si cateva dintre insusirile tale relevante.

"Firma dvs. are nevoie de mine!"
CV-ul este un instrument de prezentare a competentelor si experientei acumulate, prin care ii demonstrezi angajatorului de ce ar trebui sa te accepte. Enumera punctele care te fac compatibila cu acest job.

Asadar, ce ai facut pana acum?
La modul general, zece ani sunt suficienti. Incepe cu job-ul cel mai recent si prezinta succint fiecare post anterior. Precizeaza activitatea firmelor respective si aportul pe care l-ai avut in cadrul lor. Cei cu o cariera bogata trebuie sa fie cat mai selectivi la acest capitol.

Alte aspecte relevante
Rezuma-te la studiile academice si post academice. Mentionarea unui obiectiv va impresiona (stii unde vrei sa ajungi!). Include un hobby doar ca sa demonstrezi ceva (poti sa comunici cu altii etc.)

Ca sa ai sansa de partea ta…
CV-ul sa aiba maxim doua pagini (una, in cazul studentilor si proaspat absolventilor), sa fie sintetic si la subiect. Sa reflecte compatibilitatea ta cu job-ul vizat, sa ofere dovezi in sprijinul realizarilor tale. Foloseste un limbaj pozitiv si presara si cateva cuvinte specifice domeniului pentru care aplici. La final, cere cuiva sa-l verifice, pentru eventuale greseli de fond, de forma.

Redactare
Construieste CV-ul ca sa fie vazut dintr-o privire: informatiile sa fie concise si organizeaza-le astfel incat cele dorite sa poata fi (re)gasite usor – altfel, cel care citeste va trece mai departe; foloseste doar unul sau doua tipuri de fonturi, intertitluri, paragrafe si marcatori; lasa suficiente spatii libere, pentru a nu crea senzatia de incarcat, de dezordine.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera