Cum putem să identificam succesul

Cum_sa_fac_sa_am_succes

Recent, am avut placerea sa discutam despre succes, cariera, motivatie si dezvoltare profesionala cu Mihai Popa-Radu. In pregatirea conferintei interactive, care va avea loc pe 19 mai in Bucuresti, Mihai Popa-Radu, unul dintre primii coachi romani acreditati international, a raspuns catorva intrebari venite din partea eJobs.ro, atingand principalele teme pe care le va aborda in cadrul evenimentului.

Este prima conferinta interactiva organizata de eJobs.ro. Pe parcursul a 3 ore, participantii la eveniment vor avea ocazia sa interactioneze cu Mihai Popa-Radu si Daniela Andreescu, coach, facilitator si autor a numeroase carti de dezvoltare personala.

eJobs: In acceptiunea dumneavoastra, depinde succesul profesional de varsta? Altfel spus, oamenii trebuie sa astepte sa treaca un numar de ani ca sa atinga succesul pe plan profesional?

M.P-R: Eu cred ca nu. Daca “a avea succes” inseamna sa obtin o serie de lucruri (gen pozitie, bani, case, masini, recunoastere etc.), intr-o prima faza trebuie sa imi formulez clar propria definitie a reusitei functie de contextul de viata in care ma aflu (una inseamna sa am succes cand sunt adolescent, alta cand sunt la inceput de cariera si cu totul altceva cand ajung la 40-50 ani).

Odata ce am identificat lucrurile care cred ca m-ar face “de succes”, ia timp pana le pot obtine. Adeseori frustrarile apar atunci cand imi formulez ca ingrediente ale succesului lucruri care tin de o alta etapa de varsta sau context de viata. De exemplu, daca eu nici n-am inceput bine sa lucrez intr-un domeniu, dar am asteptari de a fi tratat si recompensat material ca si cum as fi deja un expert, cu ani buni de practica si cu o anumita reputatie pe piata, sansele de a simti ca nu am succes sunt foarte mari.

Pe de alta parte, daca definitia succesului este construita in jurul a cat de bine fac ceea ce am de facut, indiferent care ar fi acel lucru, atunci situatia este cu totul alta. Fie ca sunt student care vreau sa fac un proiect cat de bine pot, fie ca sunt un manager care si-a asumat ca misiune crearea unui cadru in care echipa sa sa dea tot ceea ce poate si sa faca asta cu entuziasm, atunci orice pas facut catre atingerea obiectivului propus este un succes. Daca ar fi sa-l parafrazam pe Aristotel, “succesul este [ca si fericirea] un proces” si nu o destinatie, si ne putem bucura de el indiferent de varsta, de pozitie si de existenta sau nu a unei confirmari din exterior (fie ea lauda sau niste bani).

eJobs: Exista solutii si pentru cei care au acumulat, deja, ani buni de experienta, dar care nu pot spune ca au o cariera de succes?

M.P-R: Cand spun ca am sau nu succes, e important sa constientizez faptul ca eu nu descriu o realitate, ci perceptia mea asupra realitatii. Indiferent de context, ceea ce cineva percepe ca fiind un succes sunt nenumarati altii care ar percepe ca fiind un fiasco, dupa cum ceea ce un om percepe ca fiind un esec altora sa li se para o mare realizare.

Aici intervine cultivarea, pe de o parte, a capacitatii de a ne gestiona (si, dupa caz, a ne adapta) asteptarile functie de realitate si, in paralel, sa ne detasam putin de dorinta (uneori obsesiva) ca lucrurile sa se intample exact cum vreau eu, cand vreau eu etc.

In plus, e important sa fim onesti si sa vedem in ce masura “anii buni” (adica multi) ne-au adus si o “buna” (a se citi relevanta) experienta profesionala. Din fericire am trecut de epoca in care simpla “vechime” era suficienta pentru a asigura cuiva senioritatea. Azi piata muncii e mult mai competitiva si, in mediul privat, cel putin, ceea ce primeaza este competenta demonstrabila, entuziasmul pentru a face ceea ce stii sa faci si nu parul grizonat.

Legat de ce anume putem face atunci cand simtim ca “batem pasul pe loc”, optiunile sunt multiple. Una dintre ele, din ce in ce mai folosita si in Romania, este colaborarea cu un coach, care ne poate ajuta, printre altele, sa identificam ce anume simtim ca lipseste in viata profesionala, care sunt resursele la care putem apela in conturarea unui plan de cariera, care sunt fricile care ne tin pe loc si cum ni le putem adresa etc.

eJobs: Care sunt factorii raspunzatori de succesul profesional? Exista o serie de abilitati sau de atribute pe care oamenii ar trebui sa le cultive pentru a se bucura de succes? Si daca da, in ce masura mult disputata inteligenta emotionala influenteaza rezultatele noastre in cariera?

M.P-R: Exista o serie de “ingrediente” care, desi nu sunt suficiente pentru a ne garanta succesul, sunt absolut necesare pentru a-l “atrage”.

Unul dintre ele il reprezinta dorinta continua de auto-perfectionare, acel imbold interior de a vedea ce si cum pot face mai bine, indiferent daca mi se cere si independent de ce fac ceilalti. Este cunoscut sub numele japonez de “kaizen” sau, in cuvintele lui Tony Robbins: “Constant and Never-Ending Improvement”. Mai ales in aceasta epoca in care schimbarile rapide, dramatice si uneori traumatice sunt la ordinea zilei, cei care mai cred ca zicala “nu schimba ceva ce functioneaza” mai poate reprezenta o abordare inteligenta se inseala.

Un alt ingredient esential pentru success este motivatia. Ceea ce apare in mod constant in marturiile celor care au avut success, indiferent de domeniu, ne arata ca este esential sa fac ceea ce fac in primul rand pentru ca imi place, pentru ca sunt bun si pot si vreau sa devin un expert si pentru ca ceea ce ofer adreseaza o nevoie reala a clientilor. Desi una dintre modalitatile dupa care evaluam “succesul” cuiva sunt banii pe care i-a facut, ar trebui sa ne raportam la ei ca la un rezultat, nu ca la motivul pentru care facem ceea ce facem.

Ceea ce mai este necesar este sa ne cultivam rabdarea si perseverenta. Asa cum spune sloganul berii Guinness, “Good things come to those who wait” . Adeseori cand ne gandim la cei pe care ii asociem cu marile success si marile averi gen Bill Gates, Jeff Bezos, Richard Branson, Warren Buffett sau Steve Jobs, fie ignoram, fie nu stim cata munca, pasiune, determinare, perseverenta si rabdare au investit ca sa ajunga unde sunt. E placut sa visam si sa speram ca putem sa ne imbogatim peste noapte cu chestii gen Facebook, Twitter sau similar, doar ca, in viziunea mea, acestea sunt exceptii si contextul favorabil (pe care nu il poate nimeni controla) a jucat un rol determinant.

O alta abilitate pe care ne-o putem cultiva si care apare, intr-o forma sau alta, la toti cei care au success (fie in afaceri, sport, arte etc.) este capacitatea de concentrare, de mentinere a focusului mental pe termen lung. Sunt din ce in ce mai multi oameni de mare success care afirma ca un rol important in viata lor il are practicarea a diferite metode de disciplinare a mintii, una dintre cele mai raspandite fiind meditatia de tip Mindfulness, respectiv cultivarea capacitatii de a fi cu adevarat prezent aici si acum, ceea ce duce la sporirea randamentului.

eJobs: Din punctul dumneavoastra de vedere, succesul se poate planifica? Si daca nu, exista o modalitate prin care cei interesati pot “invata” sa devina oameni de succes?

M.P-R: Cred ca e important sa punem acest concept numit “success” in contextul ultimelor doua decenii. Pana in 2008, multi oameni si multe organizatii au trait cu iluzia ca pot anticipa si chiar controla viitorul. Intrebarea pe care ne-o puneam cand faceam planuri de afaceri sau de cariera nu era “Oare cum va fi anul viitor?”, ci “Cu cat va creste cifra de afaceri/salariul?”. Totul se misca in sus, de la profitabilitate, la indicatori economici, la pretul pe mp de teren etc.

Criza economica a scos foarte clar la lumina faptul ca, nici ca indivizi si nici ca firme nu avem, in realitate, nici un control asupra rezultatelor din viitor ale actiunilor noastre. Industrii intregi care pana in 2008 erau extrem de profitabile, acum se zbat sa supravietuiasca, un exemplu notoriu fiind sectorul imobiliar.

Ceea ce pot cu adevarat controla este limitat la motivatia cu care intreprind o actiune si, pana la un punct, la ce si cum fac in momentul prezent, aici si acum. Una dintre sursele majore de frustrare pentru omul contemporan o reprezinta faptul suntem educati inca de mici ca daca ceva nu ne iese exact cum si cand ne-am dorit, atunci este un esec.

Pe de alta parte, consider ca da, ne putem planifica actiunile viitoare si este chiar indicat sa facem asta. Putem sa ne conturam cat mai precis atat ce vrem cat si de ce vrem lucrul respectiv, putem sa ne planificam niste pasi de urmat si niste interval de timp in care sa ii parcurgem, dar fara sa mai avem aroganta ca putem impune noi ritmul si ca putem sa ne garantam “succesul”

eJobs: Daca o persoana interesata sa evolueze in cariera v-ar cere un sfat, ce i-ati spune?

M.P-R: In general nu cred in raspunsuri sau solutii “universal valabile” si nici in solutii “pre-fabricate”. De aceea am renuntat la publicitate, unde cream mesaje generale care erau difuzate catre mase mari de consumatori si am ales coachingul si trainingul unde am sansa sa relationez si sa comunic authentic cu oamenii direct, fata in fata.

Daca ar fi totusi sa ma hazardez sa dau un singur sfat, acesta ar fi mai degraba un indemn: sa se asigure ca, indiferent de activitatea din care isi castiga existenta, sa o faca (si) pentru ca ii implineste, pentru ca le place si pentru ca se bucura facand-o. Altfel spus, sa nu o faca doar pentru bani, pentru a-si plati ratele, pentru pozitie sau pentru ca e “cool”.

Nu este intotdeauna simplu, cred ca niciodata nu vom putea face doar ce ne place, dar intotdeauna cred ca putem sa ne gasim si/sau sa ne cream motive de satisfactie si de implinire profesionala.

Recent am avut o sesiune de coaching cu o clienta care are o pozitie importanta (cu toate beneficiile de rigoare) intr-o firma multinationala. La un moment dat in timpul sesiunii i-au dat lacrimile si mi-a spus: “Mihai, mi-am dat seama ca, desi am obtinut cam tot ceea ce asociem de obicei cu succesul (pozitie, bani, influenta, respect, case, masini etc.) simt in mine un gol si o profunda tristete. Am realizat faptul ca mai nimic din toate acestea nu mi le-am dorit cu adevarat, dar am ajuns sa cred ca mi le doresc pentru ca de mica mi s-a tot spus ca daca le obtin, voi fi fericita”.

Viata e scurta (indiferent cat ar fi de lunga) si mare parte din ea ne-o petrecem, vrem nu vrem, muncind. Si indiferent pe cine am fi tentati sa dam vina, fiecare dintre noi este singurul responsabil pentru cum si-o traieste, pentru ce alegeri face si pentru cate regrete acumuleaza pe parcursul ei.

De aceea cred ca una dintre conditiile pentru a trai o viata cu adevarat fericita este sa aflam, fiecare pentru sine, ce ne implineste si, functie de contextele de viata in care ne aflam, sa gasim modalitatile prin care sa ne onoram chemarea.

Cei interesati sa participe la prima conferinta interactiva dedicata succesului in cariera, poti afla mai multe detalii despre eveniment accesand: http://evenimente.ejobs.ro/evenimente/cum-sa-fac-sa-am-succes/ .

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri