Cum poți controla diabetul

Conform Federaţiei Internaţionale a Diabetului, dacă diabetul ar fi o ţară, ar fi a treia cea mai mare din lume. Cum poţi preveni sau controla acest diagnostic?

diabet-ava

Tot mai multe campanii de informare asupra diabetului sunt organizate anual, având în vedere numărul ridicat al persoanelor care se confruntă cu această boală. Apariţia diabetului este legată de stilul de viaţă sedentar, de excesul ponderal, de consumul de grăsimi, de bagajul genetic, precum şi de greutatea prea mică sau prea mare avută la naştere, astfel că, teoretic, avem aproape toate armele la îndemână pentru a lupta împotriva ei. Dar ce se întâmplă, de fapt?

„Dacă am putea determina populaţia să consume mai puţine calorii, să depună efort fizic şi să se alimenteze adecvat, teoretic vom putea preveni diabetul de tip 2”, afirmă dr. Francine Ratner Kaufman, specialist în endo-crinologie şi metabolism, în „Biblia sănătăţii femeii“, apărută la Curtea Veche Publishing, 2010. Diabetul apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină sau când insulina produsă nu este folosită eficient de celulele organismului, insulina fiind hormonul care transportă spre celule glucoza regene-ratoare de energie. Când insulina nu este sufi-cientă, celulele nu obţin cantitatea de glucoză necesară, care însă se acumulează în sânge.

Glicemia crescută necontrolat poate conduce la insuficienţă renală, orbire, accident vascular, leziuni nervoase şi boli cardiace. Diabetul de tip 1 este cel insulinodependent, care se consideră a fi provocat de factori genetici şi de mediu, iar cel de tip 2 este cel care reprezintă 90 până la 95% din totalitatea cazurilor de diabet, şi care este cauzat de stilul de viaţă – obezitatea, sedentarismul. Primele indicii pot fi drumurile dese la toaletă şi setea excesivă, precum şi astenia şi tulburările de vedere.

Cea mai bună prevenţie

E important să-ţi menţii greutatea normală şi să practici un sport în mod regulat. Alimentaţia joacă, de asemenea, un rol esenţial. Dieta ideală din prezent este cea care furniza energie strămoşilor noştri: cereale integrale bogate în fibre, fructe proaspete, legume şi păstăi şi lipidele sănătoase, de genul uleiului de măsline şi uleiului din seminţe de in, astfel că nu degeaba refrenul specialiştilor în domeniul diabetului este „sărac în grăsimi, bogat în fibre“. Evitarea fumatului şi a consumului de alcool este de la sine înţeleasă.

Știi ce este ”Misiunea 150”?

Știai că nivelul optim al trigliceridelor în sânge este de maximum 150 de mg/ dl? Trigliceridele sunt o formă de grăsime în sânge, care provine fie din alimentaţie, sau este produsă de organismul nostru. De exemplu, caloriile conţinute de alimente sunt transformate în trigliceride pentru a ne oferi necesarul de energie pe parcursul întregii zile. Este important ca nivelul trigliceridelor să fie monitorizat constant, în special în cazul persoanelor care au diabet, sunt supraponderale sau au o viaţă sedentară. Analiza pentru determinarea trigliceridelor este foarte simplă şi se face prin recoltarea unei probe de sânge. Atenţie la hipertrigliceridemie (HTG)! Aceasta nu are simptome şi implică un nivel al trigliceridelor în sânge peste limita maximă admisă. Riscurile asociate HTG sunt infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral – care este, de altfel, și una dintre cele mai dese cauze de mortalitate în rândul adulţilor.

Informează-te, testează-te şi tratează-te! Este îndemnul campaniei Misiunea 150. Află mai multe informaţii pe: www.misiunea150.ro!

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate