Cum îți planifici cel mai bine o vacanță

Două săptămâni de vacanță sunt suficiente pentru a-ți reîncărca bateriile, spun specialiștii în psihoterapie. Planifică-ți zilele libere din timp, astfel încât să poți încheia acest an cu odihnă și multă relaxare.

vacanta

Când vine vorba despre concediu, în ce categorie te încadrezi? Ești adepta planurilor făcute în ultimul moment, în funcție de programul de la job? Sau, dimpotrivă, îți calculezi temeinic timpul liber, faci rezervările la avion și hotel cu câteva luni înainte și planifici în detaliu ceea ce urmează să vizitezi? Oricare ar fi strategia de organizare, cel mai important este rezultatul: să te deconectezi de la toate sursele de stres din ultima vreme și să-ți reîncarci bateriile. Indiferent cât de provocatoare ar fi profesia pe care o ai, cât ești de devotată proiectelor pe care le coordonezi, inevitabil intervine oboseala.

Iar cea mai bună metodă de a o îndepărta este o binemeritată pauză. „Concediul este cheia pentru menținerea sănătății fizice și psihice a oricărei persoane angrenate în proiecte profesionale solicitante. Calitatea rezultatelor depinde în mod direct de capacitatea fiecărui individ de a se autogestiona într-o perioadă în care este expus la stres, multitasking, ore de lucru prelungite și chiar rutină“, spune psihoterapeutul Livia Căciuloiu Minea, care subliniază importanța celor câteva zile libere pentru a depăși blocajele, stările de nervozitate, ba chiar și rutina de la serviciu.

„După demonstrarea rezistenței fizice și psihice pe o perioadă îndelungată pot apărea stări de iritabilitate sau anxietate, probleme de concentrare, oboseală sau chiar probleme de sănătate care nu fac decât să atragă atenția asupra nevoii de regenerare intelectuală și emoțională. Astfel, resursele interioare sunt la fel de importante ca abilitățile, competențele sau chiar motivația pentru munca pe care o faci, determinând o scădere sau creștere a randamentului profesional.

Când nevoile psihologice și fiziologice sunt împlinite, iar starea internă este echilibrată, te poți concentra mai ușor asupra lucrurilor pe care le faci. S-a dovedit științific că impactul concediului asupra productivității ulterioare la locul de muncă este foarte important, după 10 zile libere angajații fiind mai concentrați, energici și productivi la locul de muncă.“

Vacanța are efect antidepresiv

Un concediu reușit nu înseamnă doar escapade la mare și munte sau într-o destinație mult lăudată. Uneori sunt suficiente câteva zile într-un loc liniștit (poate chiar pe meleagurile natale) pentru a-ți regăsi energia pierdută. „Concediul este necesar pentru restabilirea echilibrului interior: provocările profesionale și ritmul de viață alert te împiedică să îți observi cu claritate nevoile pe care de multe ori le ignori sau nu le împlinești la timp. Din acest motiv, ajungi la o stare generalizată de oboseală, apatie și dezinteres chiar și pentru lucrurile plăcute.

Pentru a preveni oboseala cronică sau depresia este absolut necesar să te detașezi de solicitările profesionale pentru a te reconecta la tine însăți și pentru a obține perspective noi asupra provocărilor profesionale și personale. În concediu te poți bucura de dezvoltarea relațiilor cu ceilalți membri ai familiei, de consolidarea relațiilor cu prietenii, îți poți face planuri pentru viitor și chiar un bilanț asupra realizărilor de până în prezent.  Conectându-te la nevoile tale vei conștientiza importanța pe care o ai în viețile celor dragi și te vei putea bucura de îmbunătățirea imaginii de sine, de creșterea stimei de sine, dezvoltându-ți implicit relațiile cu ceilalți“, evidențiază psihoterapeutul.

Planifică-ți mai bine timpul liber

Care este cea mai eficientă metodă de a-ți planifica zilele de concediu, astfel încât reîntoarcerea din vacanță să nu pară atât de apăsătoare? „Pentru a te deconecta de la munca intensă și pentru a preveni oboseala cronică, este necesar un concediu de două săptămâni. Este important să conștientizezi care sunt perioadele cele mai încărcate ale anului, să îți dozezi efortul și să planifici din timp concediul în funcție de aceste repere.

Neurologii au demonstrat că persoanelor care evită concediile sau weekendurile prelungite le este mult mai dificil să se relaxeze, întrucât căile neuronale răspunzătoare de producerea sentimentelor de calm sunt puțin accesate, în timp devenind din ce în ce mai greu de activat. În acest sens, este important să îți programezi concediul ținând cont atât de perioadele solicitante de la serviciu, cât și de nevoile tale specifice de odihnă și regenerare.“

La birou, în concediu

„Revoluția tehnică are un impact major în viața profesională și personală, fiecare dintre noi accesând aproape în fiecare oră un gadget sau un computer cu conexiune la Internet. Cu siguranță, în concediu este de așteptat ca profesia să fie pusă pe plan secund, însă situațiile în care reușești întru totul acest lucru sunt destul de rar întâlnite.

În multe cazuri prietenii apropiați sunt selectați dintre colegii de serviciu și începi chiar să te definești prin profesia pe care o ai“, spune psihoterapeutul. „În același timp, mediul de lucru este de multe ori competitiv, iar timpul de reacție este foarte important, apărând tendința de a verifica email-ul sau chiar de a realiza unele task-uri simple din proprie inițiativă, pentru a scădea nivelul de anxietate și a te simți conectată la stilul de viață cunoscut.

Pe de altă parte, este important să reușești să te deconectezi de la cerințele și ritmul alert de lucru, pentru a te bucura total de momentul prezent petrecut alături de cei dragi. Dacă te păstrezi activă profesional și în timpul concediului, nu mai poți vorbi despre o vacanță de revitalizare, ci cel mult de o perioadă în care lipsești de la birou. Soluția de compromis ar fi să îți programezi verificarea emailului doar la o anumită oră din zi, pentru a diminua riscul de a fi acaparată în dinamica inboxului de serviciu.“

Câte poți face în vacanță?

Pentru a avea un concediu reușit, ține cont și de recomandările Liviei Căciuloiu Minea, psihoterapeut și fondator al Centrului Psihomedeor, cu specializare intensivă în evaluarea și asistarea adulților, cuplurilor și familiilor aflate în impas existențial.

Planifică-ți activitățile după ce îți conștientizezi nevoile de regenerare și relaxare. Chiar dacă de multe ori vrei să te implici în activități pe care le-ai pus în stand-by în timpul anului, acum este momentul să vezi dacă ai disponibilitatea și energia pentru a le susține și de a te bucura de un program încărcat. Nu-ți propune mai mult decât poți realiza.

Folosește cât mai puțin capacitatea de multitasking pe care ți-ai rafinat-o la locul de muncă, pentru a te putea bucura cât mai autentic de momentul prezent și de cele mai importante și dragi persoane, alături de care te simți în largul tău și care îți aduc mulțumire sufletească și echilibru interior

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber