Cum calci o cămașă în 90 de secunde

Ți se pare o glumă? Nu, nu este. Este cât se poate de realizabil.

cum calci o camasa in 90 de secunde

Călcatul se numără printre cel mai puțin plăcute activități pe care le desfășoară o gospodină, tocmai de aceea cineva s-a gândit să ușureze munca doamnelor. Și a cam reușit.

Pregătirea

Ca să calci o cămașă în 90 de secunde ai nevoie de un recipient cu pulverizator plin cu apă, de fierul de călcat, de o masă de călcat și, desigur, de… cămașă.

Rezervorul fierului de călcat nu trebuie umplut cu apă, o vei folosi doar pe cea din recipientul cu pulverizator. De asemenea, mai trebuie să știi că o cămașa va fi perfect călcată dacă te vei axa doar pe partea din față, guler și mâneci.

Acestea fiind spuse, poți începe să calci cămașa conform recomandărilor noastre.

Cum calci partea din față a cămășii

Pulverizează apă pe talpa fierbinte a fierului și poziționează una dintre cele două părți din față ale cămășii pe masa de călcat. Pulverizează apă și pe cămașă, apoi treci cu fierul de câteva ori peste ea. Repetă procedura pentru cealaltă parte a cămășii. În cazul părții care nu are nasturi, treci cu fierul de două-trei ori și pe zona pe care se află găurile în care se introduc nasturii.

Cum calci gulerul

Continuă cu gulerul: desfă-l și pulverizează apă pe interiorul acestuia. Calcă-l desfăcut, apoi pliază-l și trece fierul de câteva ori și pe gulerul pliat.

Cum calci manșetele

Poți trece la manșete: desfă o manșetă, umezește-o pe interior, adică pe partea pe care nu se află nasturele, și trece fierul de câteva ori peste ea. Repetă operațiunea și pentru cea de-a doua manșetă.

Cămașa ta este acum perfect călcată. Și s-a scurs doar un minut și jumătate de când te-ai apucat de călcat. Pune-o pe un umeraș și nu o încheia decât la primul nasture.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse