Cristina Guseth – Femeia anului 2011

Cristina Guseth, jurnalista
De peste 20 de ani, e unul dintre promotorii presei independente, a justitiei profesioniste si nepartinitoare, a bunelor practici in administratia publica. Peste 400 de jurnalisti au absolvit scoala BBC de Radio si Televiziune, prima de acest fel sustinuta de BBC World Service in afara Marii Britanii.

Putini dintre ei au stiut cine a fost organizatorul acestui proiect. 200 de jurnalisti, reprezentan si ai administratiei publice si personalitati din business au beneficiat de bursele Fundatiei Freedom House. Poate nu toti au cunoscut-o pe cea care a pus cap la cap experienta lor in Statele Unite sau la Bruxelles, de la admiterea in program pana la evaluarea felului in care, intorsi acasa, au reusit sa schimbe ceva in bine. Ea, insa, ii stie pe toti.

A elaborat numeroase ghiduri de bune practici, mai ales in domeniul achizitiilor publice. A fost initiatorul si liantul grupului de editori care au fondat Biroul Roman de Audit al Tirajelor. De 14 ani, organizeaza concursul Tanarul Jurnalist al Anului.

Dincolo de contributiile sale la dezvoltarea industriei de comunicare, la insanatosirea administratiei publice si la educarea societatii civile, a gasit timp sa organizeze un Concurs national de debut literar, pentru care a primit un premiu la Gala Societatii Civile. E decorata cu Ordinul National de Merit, in grad de ofiter.

Daniela Palade Teodorescu; foto: Cristian Duminecioiu.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera