Creatorii de imagine

Creatorii de imagine

Intr-o lume grabita-grabita, care n-are timp sa asculte si arareori sa vada, cu adevarat, a aparut un job nou si provocator: creatorul de imagine. De profesionalismul lui depinde destinul unei companii, succesul unui partid sau cariera unui om de afaceri.



Ambasadorul companiei

Dupa mai multe joburi in executive marketing – manangement, intai la o firma de resurse umane, apoi la una de advertising, la un lant hotelier, urmata de cea de director de dezvoltare la Rompetrol, Simona Gherasim lucreaza astazi in ceea ce numim corporate PR, ca director de relatii externe la o companie farmaceutica internationala (MSD).



Responsabilitatile postului tin de relatiile si buna comunicare a companiei cu institutiile si organizatiile din domeniul sanatatii (ministere, case de asigurari, asociatii ale producatorilor si importatorilor de medicamente, Colegiul medicilor, asociatii ale pacientilor), cu reprezentante diplomatice si, bineinteles, cu mass media.



Mai simplu, sunt ambasadorul companiei, cea care transmite toate mesajele acesteia catre diverse grupuri tinta, urmarind in acelasi timp sa primim raspunsuri pozitive fata de orice initiativa a companiei noastre”, explica ea. “Industria farmaceutica este complexa, dar si foarte stricta in acelasi timp.



Fiind vorba de sanatate, comunicarea se supune unor reglementari foarte riguroase. Actiunile departamentului nostru (relatii externe si comunicare) au ca rezultat modul in care compania este perceputa de toate aceste organizatii si el trebuie sa fie conform cu valorile interne si cu strategia companiei.



Imaginea unui produs sau a unei companii se construieste in timp, cu multa daruire si munca sustinuta“, adauga Simona, enumerand calitatile unui om de PR: “Abilitatea de a comunica si de a asculta, de a relationa, rabdarea, intelegerea, consecventa… Interactionand cu atatia oameni, abilitatile de comunicare sunt foarte importante.



Si nici sarmul personal nu e de neglijat. Domeniul comunicarii mi s-a parut intotdeauna o provocare, pentru ca imbina cunostinte temeinice cu diplomatia, creativitatea si rapiditatea de a gasi solutii.” Sunt multe detalii atractive legate de aceasta meserie, dar printre cele mai importante sunt placerea cu care vine la birou, provocarile zilnice pe care le rezolva “alaturi de o echipa adevarata, intr-un mediu permanent stimulativ.”



Secretul succesului in aceasta profesie? “Mai intai sa-ti constientizezi punctele forte si sa le dezvolti. Apoi sa te informezi permanent si sa incerci sa identifici acele domenii in care vrei sa activezi. Corelarea dintre calitatile sau punctele forte ale unei persoane si placerea de a face un anumit lucru este, dupa parerea mea, combinatia castigatoare care duce la performanta in orice domeniu, nu doar in cel al Relatiilor Publice.”



Simona Gherasim este absolventa a doua facultati: Finante-Banci (ASE Bucuresti) si Drept (Universitatea Ovidius, Constanta). Are un MBA la Bled School of Management (Slovenia) si numeroase traininguri si work-shopuri in comunicare, marketing, management, discurs public.


Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera