“Creatia, un fel de a ma tine in viata” – Gabriela Melinescu

Fără categorie

"Creatia, un fel de a ma tine in viata" – Gabriela Melinescu

Gabriela Melinescu, jurnalist, traducator, artist plastic, este unul dintre cei mai apreciati scriitori romani stabiliti in strainatate.

Prima zi

"Destinul mi-a dat atat de mult: mai intai darul de a iubi si apoi de a fi fericita."
S-a nascut in 1942, un an "ingrozitor, cu saracie si moarte peste tot", sub semnul unui somn atat de adanc, incat cei care au asistat la nastere au crezut ca murise. A fost lasata pentru cateva ore intr-o incapere obscura, alaturi de alti copii "adormiti", pentru ca apoi sa fie descoperita de o asistenta. "Copilul crezut mort traia, dar ochii lui erau acoperiti de albeata", povesteste Gabriela Melinescu, astfel incat, la insistentele matusii, a fost supusa u­nei operatii dificile, cu o recuperare indelungata. Abia in momentul "dureros" in care a vazut lumina, si-a dat seama ca a inceput sa traiasca.

Nasterea complicata, imaginea unei mame care, nepregatita sa aiba un copil, a primit vestea mortii ca pe o usurare, operatia reusita, "toate acestea au facut sa iau atat de in serios iubirea, fara sa stiu nimic despre slabiciunea omeneasca si a mea, bineinteles."

Iubirea i-a marcat, intr-adevar, copilaria, mai intai prin dragostea pentru carti si pentru lectura, apoi prin devotamentul pentru un tata care a ales sa paraseasca aceasta lume mult prea devreme. "Zilele de 26 noiembrie sunt mereu triste pentru ca… e ziua tatalui meu."

Am gravat poeme pe placi de arama, despre caderea lui in neant, am desenat tot ce a cazut odata cu el, in acea vara de neuitat cand s-a aruncat in gol, obosit de umilinta la care era supus: interzis de la meseria lui de ebenist, obligat sa lucreze ca paznic de noapte, pentru un regim pe care-l ura, considerandu-l criminal; umilinta de a nu avea bani pentru a-si cumpara carti, pentru ca era un cititor pasionat, scriitorii lui preferati fiind Oscar Wilde, Walter Scott, Michel Zévaco si intreaga literatura italiana.

Prima carte pe care ne-a daruit-o a fost "Aventurile lui Pinocchio, cu fermecatoarele ilustratii", o carte pretuita de cele doua surori, Gabriela si Tatiana, cea din urma plecata la Ocna Sibiului "sa se vindece de un reumatism al inimii".

A inceput sa scrie poezii de dorul surorii, cu remuscari pentru ca "poate eu am fost mereu sanatoasa, desi am trait in acelasi mediu ingrozitor care ne putea duce in mormant pe amandoua". Scrisul s-a transformat in pasiune, apoi in nevoie, pentru ca, in cele din urma, sa devina "un fel de a ma tine vie, in viata si in acelasi timp recunoscatoare pentru ca ma regasesc mereu in plin mister."

Iubirile cu ochi albastri

Arta "atat de serioasa" a scrisului a ajutat-o sa se apropie si de persoanele importante din viata ei, cele doua iubiri "cu ochi albastri" de care va ramane pentru totdeauna legata. "Ce sa mai vorbim despre acea vraja, cand ochii lui Nichita (Stanescu, n. r.), neobisnuit de albastri, s-au pus pe mine, apoi ochii, la fel de albastri, poate de un albastru flamand, ai lui René (Coeckelberghs, n. r.), ochi de neuitat, in care am recunoscut iubirea celui care m-a iubit mereu, inca de la nastere. Toate astea mi se par extraordinare. Daca fiecare om s-ar gandi la viata lui din aceasta perspectiva, ar vedea lucruri supranaturale."

Pe Nichita Stanescu l-a cunoscut asa cum poate nimeni nu a reusit s-o faca, iar imaginea lui a continuat sa-i apara in vise mult dupa plecarea ei in Suedia. "Oricine putea veni la noi (cand eram impreuna) pentru o vorba sau un pahar cu vin, Nichita nu facea niciodata deosebire intre dusmani si prieteni, declasati sau celebritati, daca ei intindeau o mana prietenoasa. Marea lui generozitate l-a facut mereu sa intre in niste situatii teribile si fara iesire. Nichita nu suporta monstruoasa viata, nici un poet nu poate, e clar, dar el mai mult decat altii, pentru ca marea lui forta sufleteasca era mai adanca, deci mai vulnerabila."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din