Corului de Copii Radio selecteaza noi membri

Corului de Copii Radio

La preselectie sunt asteptati copii cu varsta intre 8 si 13 ani fete si 8 si 10 ani – baieti.

Corul de Copii Radio inseamna cultura muzicala, spirit de echipa, lectie de independenta, disciplina. Sansa de a face la nivel profesionist o activitate placuta. Corul reprezinta o oaza de frumos intr-o lume din ce in ce mai urata” –aprecieaza parintii coristilor activitatea Corului de Copii Radio, unul din cele mai vechi coruri de radiodifuziune din lume si unul din cele mai prestigioase ansambluri corale din tara.

In decursul celor 65 de ani de existenta, ansamblul a intreprins peste 50 de turnee in aproape toate statele Europei, Japonia, Canada si Statele Unite ale Americii si a participat la competitii de talie internationala. In iulie 2008, a participat la Simpozionul International al Muzicii Corale din Copenhaga, Danemarca. Prezenta Corului de Copii Radio in cadrul simpozionului a reprezentat prima participare romaneasca din istoria evenimentului.

In 2004 a primit titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene din partea Federatiei Corurilor din U.E.

In ultimii ani, ansamblul a explorat noi forme de expresie artistica, indreptandu-se preferential catre manifestari conceptuale si de cooperare culturala precum Songbridge-Canada, Brundibar-Franta, Les Instants Sacrés-Franta, Amadeus-Romania, Voci d’Europa-Italia, Adiemus-Romania si Stralucirile apei in Romania si Franta. Ultimele doua productii au adus formatiei Premiul Special „In memoriam Iosif Sava” pentru anul 2007, oferit de Radio Romania Cultural.

In martie 2009, Corul de Copii Radio, impreuna cu elevii claselor a XI-a si a XII-a de la Liceul „Anna de Noailles”, au pus in scena tragedia „Esther” de Jean Racine, pe muzica originala a lui Jean-Baptiste Moreau. Aceasta a fost a doua punere integrala in scena a tragediei „Esther” de la scrierea sa, in 1689.

Programul viitor al Corului de Copii Radio include un concert in stagiunea Festivalului de Muzica Veche 2010 cu lucrarea „Magnifcat” de Johann Sebastian Bach pe 30 octombrie 2010, la Ateneul Roman, concertul Aniversar Corul de Copii Radio – 65 de ani din 14 noiembrie, de la Sala Radio, precum si concertul extraordinar de Ziua Internationala a Cantului Coral, din 12 decembrie.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri