Copilul nu e doar al unui singur parinte

Frecventa casatoriilor incheiate intre cetatenii romani si cetateni straini aduce in prim plan problematica drepturilor si obligatiilor parintesti fata de copiii rezultati din casatorie, in eventualitatea desfacerii acesteia.
In primul rand, subliniem faptul ca exista diferente substantiale intre legislatiile fiecarei tari, respectiv deosebiri privind procedura de desfacere a casatoriei.

De exemplu, spre deosebire de tara noastra, in Spania si Italia se pronunta initial o sentinta de separatie de corp, prin care se statueaza despartirea in fapt, timp de 3 ani, a sotilor, urmand ca ulterior sa se procedeze la desfacerea propriu-zisa a casatoriei. Pe parcursul acestei perioade, copilul este incredintat unuia dintre parinti, celalalt avand drepturi parintesti egale privind cresterea si educarea minorului.

Vizitarea copilului
Cadrul legal general referitor la raporturile copilului cu parintii, in cazul in care acestia nu formeaza o familie, este guvernat de prevederile Conventiei de la Haga, incheiata in 1980, potrivit careia criteriul unanim acceptat de majoritatea tarilor semnatare il reprezinta „interesul copilului“.

Legislatia romaneasca a cunoscut, la randul ei, indata dupa anul 2000, o adaptare lenta, dar incurajatoare la abordarea generala valabila in toate statele UE.

Astfel, deja cunoscuta solutie de „vizitare a minorului“ prezenta in mai toate sentintele judecatoresti de odinioara a fost inlocuita, de cele mai multe ori, la cerere, cu aceea de „stabilire de legaturi personale cu minorul“ de catre parintele care nu locuieste cu copilul.

Aceasta pentru ca, in temeiul art. 43 din Codul Familiei, „parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala“.

In situatia in care unul dintre parinti locuieste in alta tara, se procedeaza la incuviintarea de catre instanta a invoielii partilor cu privire la petrecerea vacantelor scolare si a efectuarii deplasarilor. Din pacate, nu toate casatoriile se desfac intr-o maniera care permite dialogul, iar orgoliile parintilor se rasfrang asupra raporturilor cu copiii, ducand la o cenzurare subiectiva a relatiilor cu celalalt parinte. De aceea, legiuitorul roman a inserat in textul legii si conditia imperativa de a se tine cont de interesele copilului.

Concret, acestea sunt analizate in baza unui raport intocmit de catre Autoritatea Tutelara, in care sunt evidentiate atat aspectele de natura materiala, cat si cele de natura educationala prezente in mediul oferit de catre parintele caruia i s-a incredintat minorul.

Unul dintre parinti e cetatean strain si nu locuieste in tara
Deplasarea copilului in alta tara presupune si respectarea anumitor formalitati in fata autoritatii vamale de frontiera, respectiv existenta unei declaratii autentificate date de celalalt parinte in fata unui notar public, prin care isi da acordul iesirii din tara a minorului.

In caz contrar, deplasarea copilului este socotita „rapire de minori“, in temeiul Conventiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii. De altfel, organele vamale au datoria sa solicite declaratia notariala in toate cazurile in care minorii nu se deplaseaza cu ambii parinti. Lipsa acestei declaratii, mai putin in cazurile accidentale, poate ascunde existenta unei sentinte judecatoresti de incredintare a copilului catre celalalt parinte.

In conformitate cu prevederile articolului 3 din Conventie, deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita in situatia in care nu se respecta regimul incredintarii minorului catre un parinte si sunt violate drepturile acestuia, consfintite printr-o hotarare judecatoreasca.

In acest sent, articolul 8 din legea 100/1992 prin care Romania a aderat la Conventia de la Haga prevede ca „persoana (…) care pretinde ca un copil a fost deplasat sau retinut prin violarea dreptului privind incredintarea poate sa sesizeze fie autoritatea centrala a resedintei obisnuite a copilului, fie pe aceea a oricarui stat contractant, pentru ca acestea sa acorde asistenta lor in vederea asigurarii inapoierii copilului“.

Exista deosebiri intre raporturile cu parintii intre copiii rezultati din casatorie si cei din afara casatoriei?
Drepturile si obligatiile parintesti se exercita in egala masura si de persoanele necasatorite fata de copiii rezultati in afara casatoriei. Asumarea rolului de mama sau tata in afara casatoriei nu scuteste nici un parinte ca in eventualitatea unei despartiri sa nu-si regleze propriile raporturi fata de copii.

Nu putem fi liberi sa fim parinti altfel decat potrivit prevederilor legale referitoare la interesul copilului. Daca se doreste o abordare legala si o reglementare a raporturilor cu celalalt parinte, este recomandabil sa se investeasca instanta competenta cu o actiune judecatoreasca prin care sa se consfinteasca invoiala partilor in cazul in care intervine despartirea parintilor.

 

Mihaela Dragan – avocat partener Societatea de Avocati „Dragan & Asociatii“
Foto: Shutterstock

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii in familie