Copii si bunici – o relatie de poveste sau de cosmar?

Grija fata de puiul lor drag se transforma in alintul permanent al noului membru al familiei, iar criticarea modului in care va ri­si­piti banii pe haine si restaurante sau a ne­sa­buintei cu care ati aruncat televizorul stricat, care mai putea fi reparat, este inlocuita cu povesti interminabile despre vasta lor experienta in cresterea copiilor. Experienta care, evident, tie iti lipseste cu desavarsire.

Lucrurile se complica si mai mult cand e vorba de socri. Ai tai sunt mai buni decat ai lui? Sau ai lui te inteleg mai bine decat ai tai? Nu are nici o importanta de partea cui e dreptatea; problema competitiei este cea care intuneca mintile tuturor. In hatisul noutatilor, grijilor si schimbarilor pe care le aduce nasterea copilului, spaima ca va trebui sa fim si „managerii“ relatiilor cu bunicii, in loc sa fim in continuare protejatii lor, este fix ceea ce ne lipsea.

Rezolvarea problemei vine insa exact de la cel care a generat-o: copilul. Bunicii ofera, din plin, copiilor tot ceea ce au nevoie: dragoste, rabdare, umor, invataminte si, mai presus de toate, prajituri. Bunicii rareori ii spala pe maini asa temeinic ca noi, uita mereu ca trebuie sa ii spele pe dinti cu pasta fara fluor, le dau sa manance parizer si salam de porc si ii lasa prea mult la televizor. Dar copiii infloresc alaturi de bunicii lor. Invata mai usor poezioarele si ni se lauda cu tot felul de peripetii de la locul de joaca pe care, desi ne umplu inima de mandrie, noi nu i-am fi lasat sa le faca.

Fara doar si poate, bunicii inteleg foarte bine importanta alimentatiei sa­­natoase, a unui organism calit si a unei educatii riguroase. Si ei, si noi stim insa ca noi, mamele si tatii de acum, am crescut bine, chiar daca am exagerat uneori cu bomboanele, am iesit cu parul ud la joaca sau i-am ras­puns urat unei vecine antipatice. Mediul familial imperfect, dar echilibrat si natural, ajuta copiii sa creasca puternici, increzatori in ei, capabili sa discearna intre bine si rau.

Ca sa devii OM, trebuie sa ai bunici si nepoti. Dincolo de orice fel de divergente cu bunicii, legate de hrana, si­­guranta sau chiar educatia micutului, mama trebuie sa puna mai presus sufletul copilului ei. Pen­­tru el, e important sa stie ca este iubit, ocrotit, dorit, chiar daca acest lucru l-ar costa o raceala (de la prea putine caciuli purtate dupa baie) sau o carie (de la prea multe prajituri). Se pare ca, in unele
tari, dorinta parintilor de a scapa de cicaleala bunicilor a dat roade si bunicii nu prea mai stau cu nepotii. In contrapartida, SUA dezvolta campanii intregi, adresate atat parintilor, cat si bunicilor, despre rolul bunicilor `n viata nepotilor, de ce este bine ca ei sa petreaca mai mult timp cu cei mici, sa se implice in formarea lor. Pentru ei, a devenit evident faptul ca experienta de viata, valorile morale si istoria familiala pe care le poarta cu ei bunicii sunt mult mai greu de suplinit decat lipsa de calciu.

Motivul pentru care nepotii si bunicii se inteleg atat de bine este ca au un inamic comun. Disponibilitatea de joaca si maimutareala, jocurile si poeziile pe care le stiu, relaxarea cu care abordeaza dezordinea, sca­lam­baielile si pretentiile nepotilor si, mai presus de toate, TIMPUL pe care il au la dispozitie ii recomanda pe bunici ca fiind primii si cei mai buni camarazi ai copilului.

Descarcati de uriasa grija a cresterii si educarii ca la carte a copiilor, bunicii contribuie la formarea personalitatii micutilor prin joc, disimulare, umor, respectandu-le mai mult decat parintii ritmul de dezvoltare, parerile. Multe dintre divergentele dintre bunici si parinti de aici apar. Bunicii „le dau nas“, „le cauta in coarne“, strica regulile impuse cu greutate de catre parinti.

De aceea, reactia parintilor e adesea radicala: „Mai bine o bona!“, „De azi incolo ne limitam la vizitele de duminica!“, „Eu sunt mama, eu stiu ce e mai bine pentru copilul meu!“. Si cate si mai cate. E greu de spus cine are dreptate. Dar un lucru e sigur: cand luam o decizie, e bine sa scoatem orgoliul din ecuatie si sa ne asiguram ca nu actionam doar ca sa dovedim cine are puterea. Pentru ca da, maternitatea aduce cu sine si sentimentul puterii. Dorinta mamei de a iesi invingatoare din toate luptele pe care le presupune cresterea copilului este una dintre sursele de conflict. Nu doar cu bunicii, ci si cu sotul sau cu copilul.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii in familie