Copii cu un singur parinte

Divortul sau imposibilitatea de a gasi un partener statornic reprezinta o suferinta greu de depasit. Cand, pe langa asta, mai ai si un copil de crescut, povara devine coplesitoare. Afla cate ceva din experienta unor parinti singuri.

Chiar daca divortul poate fi o eliberare (cum a fost pentru mine), a fi parinte singur nu este usor. Nu poti fi si mama si tata in acelasi timp, nu poti fi si la serviciu, si acasa, cu copilul. Nu ai intotdeauna resursele de intelepciune, de umor sau financiare pentru a te juca cu copilul sau a te duce cu el in parcul de distractii. Dar atunci cand reusesti sa-ti faci copilul fericit, toata bucuria si recunostinta lui iti revin tie!

COPIII NU MI-AU REPROSAT NICIODATA
Anca Voiculescu
Anca s-a maritat la 22 de ani, dar a divortat dupa zece ani de casnicie de iad. Si-a luat cei doi baieti si a plecat. Astazi, amandoi sunt studenti. Anca a plecat de-acasa, luand numai hainele, cartile si caietele copiilor, care erau atunci in clasa I (desi intre Ionut si Dan este un an diferenta, ei au mers impreuna la scoala). "N-am luat nimic din casa, asa cum m-a sfatuit avocatul. Rau am facut, fiindca atunci cand s-au sfarsit procesele si am primit apartamentul, n-am recuperat decat peretii", isi aminteste ea.
Plecand de acasa, Anca s-a dus la mama ei, evident. Chiar daca mama locuia impreuna cu cealalta fiica a ei intr-un apartament de doua camere, a primit-o pe Anca impreuna cu copiii. Din fericire, dupa un an, sora Ancai s-a maritat si a plecat in Anglia. Tot cam pe atunci s-au incheiat procesele de divort si de partaj, iar Anca si-a putut recapata linistea. Cel putin asa a crezut. Cum fostul sot nu-i platea cuvenita pensie alimentara, a inceput alte demersuri – la locul lui de munca (atunci cand avea asa ceva!), la Sfatul Popular, la tribunal.
Dupa ce el a murit, a fost ceva mai simplu, copiii primind pensie de urmas…
Anca a reusit sa se descurce din punct de vedere financiar nu atat datorita pensiei copiilor, cat pentru ca a inchiriat fostul apartament conjugal si au ajutat-o sora si mama ei. Numai asa, copiii ei au avut mereu ce le trebuie, inclusiv meditatii, atunci cand a fost nevoie. Astazi, amandoi sunt studenti, Ionut la Administratie Publica si Management, iar Dan la Constructii de Cai Ferate si Poduri.
Niciodata baietii nu i-au reprosat ca a divortat. N-aveau ce regreta, fiindca tatal lor nu fusese prezent in viata lor decat in mod negativ. Cand el a murit, nici n-au vrut sa mearga la inmormantare. Nici Anca n-a regretat vreodata ca a divortat, ci doar ca s-a maritat cu acel om. "Mi se pare o mare greseala sa stai cu un sot nepotrivit numai ca sa aiba copiii tata.
Nu trebuie sa induri un asemenea sot, fiindca nici copiilor nu le face bine sa creasca intr-un climat de indiferenta sau certuri. Cum viata e scurta, sfatuiesc orice femeie aflata intr-o situatie similara sa divorteze cat mai repede, sa nu piarda timpul. Mama mea a stat 33 de ani cu tata, iar el a dat divort in anul in care ea s-a imbolnavit."

 

NICI O CLIPA, IUBIREA LUI NU A INCLUS-O SI PE FETITA
Catalina Barca
Avea 42 de ani, o mama muribunda si nici o perspectiva de a-si intemeia o familie. In mod miraculos, a ramas insarcinata si a decis sa pastreze copilul, chiar daca tatal era un barbat insurat. "Anii 1996-’97 au fost foarte grei pentru mine; mama facuse o hemipareza si se stingea lent. Cum Dumnezeu te scoate la liman atunci cand totul se prabuseste, in perioada aceea a aparut un barbat in viata mea.
Am intrat in aceasta relatie ca omul aflat in intuneric care vede o geana de lumina si se lasa absorbit de ea", povesteste Catalina. Asa au trecut doi ani, pana la moartea mamei. Atunci a descoperit ca este insarcinata.
"Era ca si cum ar fi trecut prin mine doua lumi. Mi s-a parut un miracol, cu atat mai mult cu cat pierdusem orice speranta ca voi avea vreodata un copil", marturiseste ea. I-a spus iubitului ei, speriata ca el va reactiona ca majoritatea barbatilor si ii va spune: "Treaba ta, te priveste, te descurci“.

Insa el, care fusese martor la chinurile ei din ultimii doi ani si care stia cat de mult isi dorea Catalina un copil, a primit vestea cu mare liniste. Ba mai mult, s-a purtat admirabil.
O vreme. "Sarcina si anul in care am stat cu Sorana acasa au fost cele mai frunoase perioade din viata mea. Iubeam, traiam totul ca intr-un miracol. Cu fetita in brate, priveam lumea ca pe paradisul promis, sprijinita de zidul care era el, tatal Soranei", povesteste Catalina.
"Atunci a fost varful relatiei noastre, de vrajire reciproca, de prietenie profunda. Exista o singura mica umbra, care si-a marit insa suprafata si puterea pana a intunecat totul, si relatia noastra a esuat. Si anume, daca relatia cu mine crestea, cea cu copilul a fost una pur sociala, fata de un copil frumos si inteligent, dar fara angajament patern."

Desi Catalina considera ca a avut noroc sa fie binecuvantata cu un copil, ii este foarte greu, iar uneori se simte coplesita. "N-am nici o familie, nici pe tatal copilului care sa ma sprijine, nici moral, nici efectiv, in supravegherea fetitei – nici macar financiar in ultima vreme.
Daca relatia tatalui cu fiica s-a rezumat la o contributie baneasca, in ultimele sase luni aceasta a incetat cu desavarsire, de trei luni el nemaidand nici macar un telefon…“ Chiar daca Sorana s-a nascut in afara casatoriei, ea are aceleasi drepturi legale ca orice copil, inclusiv dreptul la caldura ambilor parinti.
Catalina crede ca barbatului roman i s-au atrofiat sentimentul de continuitate si simtul raspunderii. Din fericire, atitudinea lumii a fost mai curand pozitiva. "Poate pentru ca sunt matura, oamenii au inteles ca a fost un copil dorit. Am fost privita cu simpatie poate si din pricina ca foarte multe femei se afla in situatia mea, din cauza unui divort sau a unei casnicii formale." Ceea ce nu face situatia cu nimic mai usoara…

A FOST LIPSIT DE AFECTIUNEA MAMEI
Doctor in metalurgie, Perparim Demi (53 de ani) si-a parasit Albania natala, stabilindu-se in Romania. Aici s-a nascut fiul lui, Enri (12 ani), aici a murit prima lui sotie si tot aici a cunoscut-o pe a doua.
In Romania, familia Demi a locuit intr-un camin de azilanti. Considerand ca acolo nu e un mediu potrivit pentru un copil, cei doi soti l-au inscris la o cresa saptamanala. In acest fel, Enri traia intr-un mediu mai civilizat si a invatat limba romana.
Dar cand baiatul avea patru ani, mama s-a imbolnavit de cancer. "Fiind la gradinita saptamanala, era departe de suferinta mamei lui", spune Perparim. "In anul in care ea a fost bolnava, Enri o vedea ori in pat ori la spital si, incetul cu incetul, s-a impacat cu ideea. El nu a fost de fata nici cand ea a murit, nu a vazut-o nici moarta, n-a fost nici la inmormantare…

Abia mai tarziu a aflat ca mama lui a murit, dar nu a inteles ce inseamna." Din fericire, Enri nu a trecut printr-o perioada de mare tristete, de nervozitate sau de mutenie, ca alti copii in situatii similare. Insa a fost marcat de lipsa de afectiune a unei mame. Aceea a fost o perioada cumplita pentru amandoi. Sa asiste la suferinta sotiei, sa nu aiba un statut clar, sa nu aiba o locuinta decenta erau necazuri mari, dar venite toate o data…
Perparim lucra pe atunci la Institutul National de Cercetari Metalurgice, era inscris pe lista de prioritati pentru locuinta, dar, cand au sosit apartamentele atribuite acestei institutii, el nu a primit repartitie pentru ca nu avea cetatenie. Cum nu putea ramane pe veci in camin, Perparim s-a hotarat sa porneasca o afacere, ca sa castige banii cu care sa-si cumpere un apartament. Dar a porni o afacere de la zero insemna foarte mult timp departe de copil.

Baiatul ramanea sub supravegherea bonelor pana seara tarziu. Cand a inceput scoala, Perparim l-a inscris pe Enri la scoala internationala, chiar daca taxele erau exorbitante – cel putin copilul era sub supraveghere toata ziua. Astazi, Perparim isi reproseaza ca a optat pentru aceasta solutie, corecta din punct de vedere financiar, dar care l-a privat pe baiat si de prezenta tatalui…
Din fericire, actuala sotie a lui Perparim este psiholog si s-a dedicat nu numai cu afectiune, ci si cu pricepere educarii copilului. Cu toate acestea, ei spun ca baiatul mai are probleme de personalitate, se simte inferior fata de ceilalti.
Privind inapoi, Perparim spune ca unui barbat ii este mai greu sa creasca singur un copil decat ii este unei femei, si asta pentru ca barbatul nu are capacitatea de a comunica afectiv.

Realizator – Irina Dimiu

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Copii