Copii care au invatat tarziu ce inseamna ‘acasa’

Fără categorie

Pana nu demult, nu stiam mai nimic despre soarta copiilor din sistemul de protectie. Imi aminteam si eu, ca si majoritatea romanilor, de imaginile terifiante din orfelinate, care au inundat canalele mass-media imediat dupa Revolutie. De-atunci insa, multe s-au schimbat.

In acest articol, care ii are drept protagonisti pe copiii din sistemul de protectie si pe cei care ii ingrijesc si vegheaza asupra lor, am pornit de la ideea ca este necesar ca cineva sa relateze despre ceea ce se intampla pozitiv intr-un domeniu care ne-a adus o trista faima dupa ’90. Am plecat sa descopar copiii din spatele statisticilor si cum se traduc concret, in viata lor, reformele si ameliorarile prin care a trecut sistemul in ultimii ani.

Stiam ca nu mai suntem sperietoarea Europei in domeniul protectiei copilului. Aflasem de reformele incepute in 1997 si de noua lege a drepturilor copilului, de presiunile considerabile din afara care au facut ca reforma in domeniul sistemului de protectie sa devina unul dintre criteriile politice pentru admiterea in UE. Totusi, casele de copii imi erau inca sinonime cu dezolarea, cu neputinta si mila. Chipuri purtand amprenta lipsei de dragoste si a tristetii, priviri incrancenate ori deznadajduite, aripi frante inainte de vreme – aceste fantome tragice imi populau imaginarul, hranit pana nu demult numai cu reportaje si filme menite sa socheze lumea.

Incursiunea emotionanta in lumea copiilor si a tinerilor aflati in grija statului a inceput dupa ce am cunoscut-o pe Sorina Ciutan, o fermecatoare adolescenta, castigatoarea sectiunii de teatru la concursul national "Floare de Colt", destinat copiilor talentati din sistemul de protectie a copilului. Acest "sistem de protectie a copilului", o sintagma rece si impersonala, a capatat dintr-o data un chip.

Un nou inceput
Unul dintre obiectivele mutarii copiilor in astfel de apartamente sociale (in care pot sa ramana pana la varsta de 18 ani, iar daca urmeaza o forma de invatamant superior, pana la 26 de ani) este deprinderea unor abilitati de viata independenta. Ingrijirea acordata este personalizata, bazata pe modelul familial, la o distanta incomensurabila de orfelinatele de la inceputul anilor ’90, cu dormitoare imense, spatii nepersonalizate, igiena precara, hrana insuficienta.

Apartament social sau centru de plasament?
Sorina locuieste, alaturi de alte cinci adolescente, intr-un apartament social, undeva in cartierul Titan. Daca la mijlocul anilor ’90 peste 100.000 de copii locuiau in orfelinatele de trista amintire, institutii de mari dimensiuni, adapostind adesea in conditii mai mult decit improprii sute de copii la un loc, reformele din sistemul de protectie a copilului au dus la o schimbare radicala a acestor cifre. Mai putin de 32.000 de copii traiesc acum in centre rezidentiale (apartamente si casute sociale). Apartamentul in care locuieste Sorina e unul dintre cele 345 create ca urmare a procesului de inchidere a institutiilor rezidentiale de mari dimensiuni.

Sunt intampinata cu entuziasm intr-o casa primitoare, prin care sunt condusa cu mandrie de locatare. Camere simple cu paturi de lemn supraetajate, lenjerii colorate, mobila noua, baie sclipitoare – toate stralucesc de curatenie! Apartamentul a fost renovat la standardele medii impuse de UE, insa, din pacate, intr-o tara cu o economie subreda si un nivel de viata scazut, termopanele de la ferestre, parchetul palaminat, usile noi, gresia si faianta din bucatarie si baie, chiuvetele, bateriile dusurilor sunt considerate luxoase si nu putini sunt aceia care stramba din nas, invidiosi ca statul si Uniunea Europeana nu le ofera si lor asa ceva. Doamna Claudia, una dintre cele trei referente pe educatie, cum li se spune acestor profesoare, supraveghetoare si mame la un loc, care sunt prezente, cu schimbul, 24 de ore din 24, ma pofteste in sufragerie si le indeamna pe fete sa fie adevarate gazde si sa-mi ofere ceva de baut.

Sorina, cea mai mare dintre ele, sparge gheata si imi dezvaluie cu simplitate parcursul vietii ei. Orfana de tata, intra in sistemul de protectie de la varsta de opt ani, cand mama ei se imbolnaveste de o boala psihica necrutatoare. Rememoreaza cu amaraciune copilaria in diverse centre de plasament, tristetea si resentimentele la gandul ca a fost abandonata, ca nu are parinti ca si ceilalti copii, dorul dupa mama ei. O nemultumire surda o macina insa: viata in Centrul de plasament "Sf. Nicolae" i se pare insuportabila. Desi renovat si dotat cu cele de trebuinta, la "Sf. Nicolae" nu era liniste. "Nu puteam sa invat, nu aveam un program, era o continua vanzoleala, de multe ori comportamentul fetelor mai mari ma irita si ma rusina." Asa ca mutarea in apartamentul social a fost mai mult decat benefica pentru Sorina, inca profund recunoscatoare sortii pentru aceasta schimbare. "Chiar daca aici, la apartament, nu avem totul pe tava, noi suntem cele care facem curatenie, cu randul, chiar si la bucatarie avem voie sa ne incercam mana – avem responsabilitati, iar pentru mine este o oaza de liniste si confort sufletesc."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din