Constantin Trofin si Ovidiu Uscat

Sa fie de vina mustacioara? Sau accentul ardelenesc si acelasi fin simt al umorului… Lumea ii confunda, unul cu celalalt, dar impreuna sunt unici si apreciati in programul de dimineata al Antenei 1.

Sunt veseli, plini de energie si glumesc autoironic, asa cum sade bine unui ardelean care se scoala dis-de-dimineata.

Si asta in fiecare zi, desi celebritatea castigata in ultimii ani ar fi fost in masura sa le ofere o viata mai linistita, cu dormit pana tarziu.

“La noi e invers”, spune Constantin Trofin. “In alte parti, iti incepi cariera cu un matinal, avansezi spre un program de pranz si sfarsesti cu unul in prime time (seara), dupa care iesi la pensie si te retragi la vila, sa-ti cresti cainii.

Cred ca noi suntem acum in fata unui nou inceput, cu programe zilnice de doua ore si trezit la cinci dimineata.”

Prima lor parodie de stiri a aparut in decembrie 1992, la televiziunea din Cluj, dar titlul care i-a consacrat a fost “Stirile de sambata asta”, difuzat pentru prima data in 1995, de Romania 1.

Pe vremea aceea erau stiristi la Cluj, iar in timpul liber faceau acest program “mai altfel”. Cu el au castigat Premiul Mediafest si un loc in grila, la ore de maxima audienta: “Titus Munteanu a zis sa-l facem lunar.

Dupa trei luni, s-a razgandit: mai bine saptamanal”. Acum il fac zilnic, in “Canalul de stiri”, de la Antena 1.

Destine paralele
Cand nu il ia drept Radu Cosarca, lumea il confunda pe Constantin Trofin cu vechiul lui prieten, Ovidiu Uscat, pe care il cunoaste de peste 20 de ani. “Costel a fost coleg cu fratele meu”, povesteste Ovidiu.

“Cand parintii mei plecau de-acasa, la noi se organizau chefuri. Eu eram pe-atunci in clasa a opta si cel care pleca dupa bere sau dupa tigari…” “Sau la culcare”, il completeaza Costel, asa cum s-a obisnuit de-atata vreme.

“Ne stim de 23 de ani, dar important nu e de cand stii pe cineva, ci cat de eficient poti sa fii in relatia cu el.” Iar relatia lor a demonstrat eficienta, chiar daca ii despart sapte ani, ca varsta.

Au terminat aceeasi facultate (Politehnica, TCM), au facut parte amandoi din trupa de umor a facultatii, cu care au luat si cateva premii nationale pe vremea Festivalului Artei si Creatiei Studentesti. In 1991, Trofin era inginer la biroul export al Fabricii Napomat din Cluj si se pregatea pentru examenul de asistent la catedra Organe de Masini, cand a aparut un post liber de redactor la Radio Cluj, unde el era doar colaborator la o emisiune pentru studenti.

Concursul la radio a fost programat mai repede decat cel de la Politehnica si astfel Costel “a reusit primul” si a fost angajat “al patrulea, pe doua locuri”. Chemarea media a fost pur si simplu mai rapida decat cea academica. Altfel, Trofin spune ca acum ar fi fost conferentiar doctor inginer, asemeni multora dintre colegii lui de generatie.

Costel lucra in radio si la televiziunea din Cluj, cand a venit randul lui Ovidiu sa se angajeze la radio: “Acum realizez ca mustata mi-a marcat viata”, rade el. “Primul nostru sef de la Radio Actualitati se numea Constantin Mustata!”

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati