Compatibilitățile Leului în afaceri, profesie și carieră

Află care sunt compatibilitățile Leului în afaceri, profesie și carieră: cu cine face echipă bună, cu cine nu și de ce.

Zodia Leului

Leu – Berbec

Berbecul și Leul sunt pe aceeași lungime de undă în privința carierei lor. Ambele zodii sunt semne de foc, ceea ce înseamnă că sunt ambele foarte ambițioase de felul lor. Berbecului îi place să gândească și să acționeze repede, să împingă rapid lucrurile spre finalizare. Leului, pe de altă parte, îi place să iasă la înaintare și să preia cea mai mare parte din efort. Împreună, își asumă cu ușurință rolurile și se pun de acord asupra felului în care vor avansa în îndeplinirea scopurilor comune. Berbecul este dispus să împartă scena atât timp cât reflectoarele îi asigură lumina necesară în carieră.

Leu – Taur

Taurul și Leul fac o combinație interesantă. Taurul se simte bine pe locul din spate atâta timp cât nevoile simțurilor sale sunt satisfăcute, în vreme ce Leul își savurează poziția din centrul scenei. Problemele apar pentru că amândoi sunt semne fixe. Asta înseamnă că fiecare are propria sa viziune distinctă asupra felului în care trebuie făcute lucrurile și sunt prea puțin dispuși la compromis. Această hotărâre poate să dea rezultate bune în privința carierei fiecăruia, dar nu garantează un rezultat bun pentru amândoi. Nu este o combinație fericită; fiecăruia dintre ei i-ar fi mai bine dacă și-ar găsi un coechipier din altă zodie.

Leu – Gemeni

Gemenii și Leul sunt împreună ca un incendiu. Gemenii, ca semn de aer, întețesc focul specific Leului. Împreună sunt foarte compatibili în muncă. Geamănul are atâtea idei mari încât n-are timp să le exprime pe toate. Leul, pe de altă parte, există ca să asigure acestor idei o audiență de mare anvergură. Potrivirea este cu adevărat perfectă. Lucrând împreună, geamănul și Leul se susțin și se potențează reciproc. Succesul este garantat atât timp cât își țin ego-ul în frâu și colaborează spre binele tuturor celor implicați.

Leu – Rac

Racul și Leul pot, uneori, să fie prieteni, datorită proximității în zodiac. Dar nu este o mare compatibilitate profesională între ei. Racul, fiind un semn guvernat de Lună, poate manifestă schimbări de dispoziție și neîncredere. Leul, pe de altă parte, fiind guvernat de Soare, este cald, angajat și extrovertit. În timp ce Racul vrea să-și asigure aspectele emoționale ale carierei, Leul vrea să treacă la acțiune și să creeze impact. În cele din urmă, ei nu trag în aceeași direcție și ar trebui să ia considerarea varianta de a lucra cu altcineva pentru mai mult succes.

Leu – Leu

Un leu care lucrează cu alt Leu – asta poate să pară problematic din afară, de vreme ce fiecare își dorește să fie în centrul atenției. Dar, fiind deschis și generos, Leul știe cum să împartă și responsabilitățile, și gloria. Munca împreună aduce provocări doar atunci când unul dintre cei doi parteneri eșuează în comunicare. Nativul Leu, în conjunctura favorabilă, are idei strălucite legate de felul în care se poate îmbunătăți afacerea. Primul pas spre un mare succes este să se asculte atent unul pe celălalt. Dacă cei doi se reglează pe aceeași frecvență, nimic nu le stă în cale.

Leu – Fecioară

Leul și Fecioara au aspirații complet diferite în viața profesională. În această privință, Leul este mai potrivit pentru activități care cer stil, tact, căldură, prezență încurajatoare. Pe de altă parte, Fecioara preferă să trudească în liniște, migălind și pigulind până când treaba, oricare ar fi ea, iese perfectă. Perfecționismul Fecioarei îl calcă pe nervi pe Leu, iar atitudinea de vânător a Leului sperie Fecioara. Și unul, și celălalt sunt ambițioși, dar această calitate împărtășită nu este suficientă pentru a crea compatibilitate profesională. Alte semne se pot combina cu mai mult succes cu fiecare dintre ei.

Leu – Balanță

Leul, fiind semn de foc, adoră să râdă și să se distreze la muncă. Este unul dintre cele mai sociabile semne, cu o mulțime de prieteni și cunoștințe în domeniul profesional. Balanța este perfectă pentru asemenea anturaj, fiind un semn al parteneriatului și al relațiilor romantice. Ambii sunt foarte creativi din fire, ceea ce înseamnă că, atunci când își pun capetele alături, pot să iasă idei mărețe. Succesul vine atunci când Leul și Balanța își pun în comun vastele cercuri de relații pentru a-și face cunoscută munca lor asiduă. Și nu vor neglija să sărbătorească după aceea.

Leu – Scorpion

O echipă formată dintr-un Leu și un Scorpion e ceva anevoios. Ambii fiind semne fixe, tind să aibă opinii puternice și nu dau înapoi de la conflicte. Compromisul este dificil de făcut iar asta se reflectă negativ în rezultatul oricărei activități comune. Leul are nevoie de o parte de lucru independent în mecanismul proiectului, după care se așteaptă să i se arate toată aprecierea pentru lucrul făcut. Pe Scorpion poate să-l sâcâie toată importanța pe care și-o dă Leul, mai ales că el vrea să-și atribuie principalele merite. Până la urmă, fiecare dintre ei ar fi mai fericit să lucreze cu altcineva, fiind dispuși să sacrifice pentru asta o parte din realizări.

Leu – Săgetător

Leul și Săgetătorul se împacă foarte bine. Ambii sunt semne de foc, ceea ce înseamnă că sunt plini de energie și le place să treacă imediat la acțiune ca să facă ce au de făcut. Ambii sunt de părere că puțină grandoare le folosește, mai ales când este pusă în prezentările destinate să impresioneze clienții sau pe șefi. Abilitatea Leului de a întâmpina clienții și a-i face să se simtă ca la ei acasă se combină perfect cu plăcerea Săgetătorului de a cunoaște oameni noi și de a-și exercita asupra lor farmecul și umorul. Acest cuplu poate cunoaște marele succes în carieră și poate, chiar, să facă lumea un pic mai bună.

Leu – Capricorn

Leul și Capricornul probabil nu vor alege să fie prieteni în afara serviciului și nici la job nu au o relație grozavă. Leul, cu căldura și grandoarea sa, își dorește o largă expunere pentru munca lui și petrece mult timp socializând ca să-și asigure asta. Capricornul preferă să respecte cu strictețe regulile, să lucreze după carte și să se concentreze asupra rezultatului final care înseamnă, de obicei, bani. Puși împreună, pur și simplu, lucrurile nu se leagă. Leul poate să se simtă blocat în timp ce Capricornul se teme că Leul scapă de sub control. Posibilitatea de compromis nu se întrevede aici.

Leu – Vărsător

Leul si Vărsătorul se află în puncte opuse ale zodiacului, dar amândoi au multe de oferit relației lor profesionale. Leul poate să fie cel mai comunicativ din echipă, în timp ce Vărsătorul este creierul din spatele operațiunilor, pregătind în liniște treaba pe care o vor face împreună. Leul are nevoie de ceva din inspirația Vărsătorului pentru a avansa în carieră, în timp ce Vărsătorul poate beneficia de abilitățile sociale ale Leului. Atât timp cât ambii cad de acord să-și lase deoparte ego-ul, cei doi pot face împreună lucruri deosebite.

Leu – Pești

Dacă pui un Leu să lucreze împreună cu un nativ în Pești, s-ar putea să nu meargă. Leul este semn de foc și are nevoie să vorbească, să socializeze, să-și exprime sentimentele legate de muncă, în timp ce nativul în Pești tinde să fie tăcut, interiorizat și mai emoțional, fiind un semn de apă. De vreme ce apa stinge focul, Leul s-ar putea simți sufocat de solicitările emoționale ale Peștilor. De cealaltă parte, nativul în Pești se va simți stânjenit de maniera impetuoasă de a comunica al Leului. Chiar dacă își propun să facă anumite compromisuri, s-ar putea să fie prea diferiți ca să poată lucra împreună.

Mihaela Serea
Foto: 123RF Stock Photo
Recomandari
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro