Ceramica – o arta pentru copilul din mine

Ceramica, Doina Stici

„Privind nitel in urma, imi vine sa spun ca, uite, dintotdeauna am stiut ce am eu de facut pe lumea asta si ca mi-am urmat drumul fara sa preget. Am plecat din Basarabia natala cu vointa sa modelez lutul in forme originale si stiind ca voi face arta cu adevarat. Dragostea mea pentru arta ceramicii si pentru culoare cred ca vine de la bunica mea, care tesea covoare cu niste combinatii de culori incredibile.

Am facut facultatea de arta la Cluj si m-am indragostit de ceramistica pentru ca am simtit ca era materialul care se potrivea cel mai bine copilului din mine. Nu se cuvine sa ma laud singura, dar convingerea cu care mi-am urmat gandul si crezul artistic m-a adus, in vreo 18 ani, pana aici: sa fiu un artist cunoscut in toata tara ca singura ceramista care a revolutionat tehnica modelarii artistice a samotei dupa criterii proprii.

In toti anii acestia am avut o multime de expozitii, am creat peste 2000 de vase unicat si multe dintre ele sunt in colectii prestigioase de prin Japonia, din Franta, din Germania, din Anglia, Statele Unite ori Suedia. Putini stiu ca tehnica de modelare a ceramicii inventata de mine mi-a adus o bursa de masterat la celebra universitate franceza „Marc Bloch“ din Strasbourg si ca mi s-a propus un post acolo, pe care l-am refuzat fiindca dragostea mea este aici, acasa, in „acasa“ mea de dincoace de Prut.

Ceramica, Doina Stici Ceramica, Doina Stici

Eu am fost primul artist plastic care a abordat poate cel mai dificil material ceramic, samota, si a inventat incrustatiile cu portelan si patinarea cu oxizi ceramici, ceea ce da vaselor o tenta antica si le face sa poata supravietui zeci si sute de ani.

Mai mult, lucrarile mele sunt construite dupa cea mai veche tehnica folosita in lume, mult inaintea rotii olarului, din benzi suprapuse si lipite intre ele, apoi una peste alta, fasii-fasii… Este o munca obositoare, epuizanta, mai ales pentru o femeie si mai ales ca vasele mele sunt foarte mari, grele si se ard in cuptoare, la 1300 de grade Celsius.

Dar obiectele modelate astfel permit o mare creativitate, au o frumusete si o caldura uluitoare si fiecare dintre ele este absolut unic, nu poate semana cu un altul. Fiecare creatie are propria personalitate, orice margine sau toarta este o sculptura in sine, orice colt incrustat este un tablou, iar ansamblul devine arta pura.

Arta aceasta si pretul celebritatii, insa, m-au costat enorm: ani si ani de lucru prin fabrici de portelan, fiindca doar acolo sunt cuptoare ceramice speciale uriase, unde puteam pune si eu propriile mele lucrari printre cele de serie.

Ani de lucru prin uzine, in hale cat un stadion, in praful care iti scrasnea in dinti si noaptea in somn, intr-o galagie de infern si o caldura cumplita, de vreo 60 grade, de imi fierbea respiratia si ma ustura gatul ca si cum inghiteam hartie abraziva… Sapte ani la Sanex, la Cluj, inca cinci la Resal, Alba Iulia, apoi cinci sau sase in colonia muncitorilor de la fabrica din Baru… Ani de singuratate, fiindca creatiile si munca mea sunt totul pentru mine si putini ar accepta acele conditii fara sa dea bir cu fugitii. Dar acum, la 36 de ani, recunosc, aproape am obosit, in ciuda succeselor, in ciuda expozitiilor, a vanzarilor si comezilor pe care le am de peste tot de prin lume.

Acum am inchiriat un atelier in Cluj, unde am un cuptor mai mic, am liniste si multa lumina si asta ma ajuta sa ma concentrez mai bine, nu ca in spatiile uriase unde lucram inainte. Mi-am modificat putin si motto-ul vietii. Si cred ca este normal. Acum 5-10 ani gandeam: orice s-ar intampla, eu fac ceramica. Acum imi spun: sa rezist si sa ma mentin. Varsta si roblemele m-au transformat in timp, m-au facut mai realista“.

Ceramica, Doina Stici

Text: Adrian Ciltan
Foto: arhiva personala

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera