Cele mai bune diete de toamnă

toamna

Profită de abundenţa fructelor de toamnă şi de proprietăţile lor care le transformă în adevărate elixire pentru sănătate şi siluetă. Vedetele principale: merele şi strugurii

 

Dieta cu mere

 

Prima opţiune ar fi dieta cu mere, fructe delicioase pe care le găseşti disponibile oricând în tot sezonul toamnă iarnă, deci te poţi apuca de ea atunci când simţi nevoia să dai jos câteva kilograme şi să-ţi detoxifici organismul.

Aceasta dietă se bazează doar pe două reguli foarte simple: prima dintre ele ar fi aceea ca nu trebuie să uiţi să consumi un măr înainte de fiecare masă, iar cantitatea de calorii pe care o consumi zilnic nu trebuie să depăşească 1 800 de calorii.

Hidratarea este de asemenea deosebit de importantă pentru fluidizarea metabolismului, iar unele dintre mesele pe care le vei lua în timpul zilei vor fi formate exclusiv din mere.

Atenţie mare, însă, dacă te ştii cu afecţiuni gastrice ori intestinale, dieta cu mere nu este indicată din cauza acidităţii mari a acestui fruct. Pe de altă parte, nici daca eşti sănătoasă nu este bine să exagerezi; dieta cu mere ar trebui să dureze maximum cinci zile din cauza efectului depurativ pe care îl are.

 

Cum arată meniul?

PRIMA ZI. Atât la micul dejun, cât şi la prânz şi cină se vor consuma doar mere. Atenţie mare la hidratare, ar trebui să consumi cel puţin doi litri de apă pe zi.

A DOUA ZI. A doua zi începe diversificarea, şi dacă la micul dejun şi la cină este indicat să consumi doar mere, la prânz îţi recomand ceva foarte light cum ar brânza de vaci, salata verde cu lamâie sau orice alta variantă de legume light pe care o ai în minte. Sa nu uiţi de apă, este foarte important să te hidratezi.

A TREIA ZI. Păstrează merele pentru cina şi începe diversificarea primelor două mese ale zilei. Astfel la micul dejun îţi recomand un sandvici light dintr-o felie de pâine cu o felie de şuncă, plus un măr. La prânz poţi încerca orice fel de salată light îţi este ţie pe plac.

A PATRA ZI. Poţi mânca la toate cele trei mese alimente diverse sărace în calorii, cum sunt salatele, peştele, sandviciurile din pâine integrală. Nu uita ca după micul dejun să adaugi un măr.

A CINCEA ZI. Poţi mânca orice fel de aliment îţi pofteşte inima, atât timp cât nu are o valoare caloric mare şi cât nu uiţi să incluzi un măr la micul dejun, iar cina să aibă în meniu doar mere, de data aceasta.

 

Dieta cu struguri

struguri

 

Precum surata sa, dieta cu mere, cea cu struguri e una dintre variantele care te ajută să-ţi detoxifici organismul şi să pierzi kilograme.

Şi vine cu un bonus: ajută şi la menţinerea unui ten sănătos datorită antioxidanţilor din struguri. Dieta provine din Franţa, din zonele bogate în plantaţii de struguri. Pierderea în greutate e ceva mai lentă decât în cazul altor diete, însa vestea bună vine abia dupa terminarea regimului: nu mai pui la loc kilogramele pe care le-ai pierdut. Durata iniţială a dietei este de trei zile în care vei reuşi să pierzi aproximativ două kilograme, dar o poţi extinde la o perioada de şapte zile.

Cum arată meniul?

 PRIMA ZI

Pentru micul dejun este recomandat un ciorchine mare de strugure, 100 de grame de brânză de vaci şi, eventual, doar o felie de pâine neagră ori integrală. La prânz vei mânca piept de pui la grătar, un iaurt degresat şi din nou un ciorchine de strugure. La cina poţi să adaugi varză fiartă, peşte şi nu mai mult de 250 de grame de struguri.  Dacă între mese simţi nevoia de vreo gustare, atunci răspunsul este simplu: struguri.

A DOUA ZI

Pentru micul dejun îţi recomand, de aceasta dată, fulgi de porumb, însoţiţi, bineînţeles, de struguri. La prânz, ce-ar fi să alegi o salată tipic mediteraneană preparată din struguri şi măsline, la care vei adăuga sare şi piper după gust. La cină continuă cu salatele: poţi opta pentru o salată din fructele tale preferate şi un iaurt, neapărat degresat.

A TREIA ZI

Micul dejun va fi compus din cereal cu iaurt degresat şi nelipsiţii struguri.La prânz meniul tau va fi format din orez fiert cu struguri. La cina poţi alege între carne de vită sau carne de pui plus cartofi fierţi şi la desert struguri.

Şi puţină mişcare!

Cel puţin două zile trebuie să faci exerciţii de forţă, constând în ridicări de greutate. Mergi la o sală pentru că acolo poţi găsi aparatele şi echipamentele corespunzatoare.

Nu uita că cea mai buna opţiune în cazul în care vrei să încerci o dietă nouă este să consulţi în prealabil un nutriţionist. Da, vrei să arăţi bine şi să îţi detoxifici organismul, dar aceste două beneficii nu au cum să se instaleze într-un organism cu o sănătate precară sau şubrezita de prea lungi şi prea drastice diete. Manâncă sănătos, chibzuit, hidrateaza-te şi fă sport, aceste trei recomandări fiind baza pentru un corp armonios şi sănătos.

Sursa foto: 123rf.com

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete