Cel mai pretios dar de Craciun e ca fetita noastra si-a recapatat vederea

Fetita mea, Anastasia, s-a nascut cu un defect la ambii ochisori si, in ciuda faptului ca vedea destul de rau, a inceput sa deseneze de la o varsta precoce.

pictura, Anastasia Mitrache

De fapt, cam de cand o stiu deseneaza cate ceva. Era un mod de a se relaxa care treptat s-a dovedit a fi un talent deosebit si s-a transformat intr-un mod de exprimare special. Pentru mine, chiar si venirea ei pe lume a fost un dar, caci dupa o sarcina pierduta la 25 de saptamani, n-am mai crezut ca voi reusi sa mai am copii.

Insa Dumnezeu nu m-a uitat si cateva luni mai tarziu am aflat ca voi deveni mamica. La putin timp dupa nastere am banuit ca ar avea ceva probleme cu ochisorii si am mers la un consult unde am aflat ca va trebui sa se intervina chirurgical.

Era vorba de un strabism convergent congenital, care ii afecta ambii ochisori, lucru aparent simplu, dar care se complicase cu hipermetropie si astigmatism, vedea foarte putin si aproape in ceata si ar fi urmat ambliopia si pierderea vederii. Va dati seama ce a fost in sufletul meu! Anastasia facea deja primii pasi, iar noi sufeream groaznic cand o vedeam cum se impiedica mereu. Motivul era unul singur: nu vedea bine.

Mica pictorita si-a recapatat vederea
I-am pus ochelari de la nici doi ani, iar la trei ani fost operata prima data si au urmat luni intregi de sedinte de recuperare si corectie, dificile si pentru noi si pentru ea, cand copiii din parc sau de la gradinita si apoi de la scoala au ras de ea fiindca purta ochelari si vedea greu.

Anul acesta a avut a doua interventie si speram ca a fost ultima, iar faptul ca acum vede mult mai bine este pentru noi adevarata bine-cuvantare a acestui Craciun. Un dar mult mai pretios decat orice mi s-ar fi putut oferi: vederea micutei mele.

De fapt, abia acum descopar cat de usor imi vine sa vorbesc despre asta. Nu simt nici o greutate sa povestesc despre tot ce-am trait, despre disperarea pe care o incercam atunci. De pictat, Anastasia picteaza de la patru ani si de atunci se straduieste sa parcurga drumul exprimarii prin culoare.

La cinci ani i-au fost expuse lucrari chiar la Muzeul de Arta al Banatului si apreciate de catre un juriu de profesionisti, apoi la Palatul Copiilor si la diverse concursuri si expozitii in Timisoara si prin alte orase.

Dupa ea, orele de pictura de la scoala ar trebui sa fie fara de sfarsit daca profesoara n-ar opri-o sau noi n-am merge dupa ea. Spune ca aceasta este lumea in care traieste ea si ca fiecare cuvant pe care il aude la scoala rostit de invatatoare inseamna o culoare, iar culorile isi gasesc perechea in cuvinte. Picteaza liber si cu o usurinta pe care o are probabil din nastere, iar mie mi se umple sufletul de bucurie cand o privesc lucrand.

pictura, Anastasia Mitrache

„Anastasia merita toate eforturile mele“
Maria a avut si o sarcina cu multe probleme, care i-au dat emotii pana la final. „Vestea ca sunt insarcinata a venit odata cu seara de Ajun, in 24 decembrie 2001, si am stiut ca acesta e un semn de undeva de sus.

E drept ca din acel moment au inceput si ingrijorarile pentru a nu mai trai durerea cumplita de la pierderea primului copil. Patru luni am avut o sarcina activa: serviciu, casa, gospodarie, toate problemele unei femei, apoi insa medicul mi-a recomandat repaus, iar urmatoarele luni au fost parcurse doar cu ajutorul multor tratamente fara de care nu cred ca as fi ajuns la termen. Am trecut insa peste toate incercarile acestea medicale numai cu gandul ca imi voi tine copilul in brate.“

Text: Adrian Ciltan
Foto: ahiva familiei Mitrache

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii