Cecilia Cobzaru, invatatoare: Marea importanta a lucrurilor mici

Cecilia Cobzaru, invatatoare
„Am aflat de pe internet de Concursul National al Asociatiei Prietenii Muzeelor Minovici, dedicat restaurarii, iar tema mi s-a parut generoasa: o provocare care solicita elevilor din intreaga tara sa propuna un proiect personal de restaurare si sa dovedeasca o implicare necesara comunitatii din care fac parte. Asa incat i-am sugerat lui Ovidiu sa scrie despre proiectul pe care l-a desfasurat impreuna cu colegii sai timp de doi ani, de restaurare a unor vase descoperite in comuna. Ca de fiecare data, a cerut cateva lamuriri si s-a apucat de treaba.

La cei zece ani pe care ii are, sunt mereu uimta de falia enorma care este intre chipul si organismul lui fragil si puterea sa exemplara de mobilizare. Pare ca nimic nu poate sa-l abata din hotararea sa. A doua zi, Ovidiu a adus materialul terminat, cu un titlu dat de el insusi: „Restaurator pentru totdeauna“, iar asta m-a impresionat si mi-a dovedit ca proiectul realizat cu elevii mei si-a atins scopul.

Ovidiu Martinus, elevA trebuit desigur rescris, de pe foile lui Ovidiu in format digital, pentru ca el nu are un computer acasa, ai lui avand o situatie materiala destul de precara, dar m-a uimit talentul lui: a scris povestea asa cum a invatat, cu respectarea stricta a structurii unei compozitii, dar cu o acuratete aproape stiintifica. Nu a uitat nici un moment sa scrie despre colegii lui, despre participarea lor la restauararea vaselor, apoi despre cat de importanta e activitatea de restaurare pentru pastrarea dovezilor trecutului.

A dovedit ca si-a insusit tehnicile invatate si ca atat el, cat si colegii au capatat competente de restaurare. A stiut sa lege inteligent aceste noi competente de locul natal, de care este mandru: comuna Sabaoani e un loc stravechi, intemeiat inca din secolul al II-lea al erei crestine. M-am implicat total in acest concurs fiindca am crezut profund in talentul special al lui Ovidiu si am apreciat libertatea temei, dincolo de timp si spatiu.

Ideea participarii lui Ovidiu la un concurs national, in ciuda varstei sale fragede, a plecat de la dragostea de profesie. Un lucru care a cam disparut. A fost o initiativa care a incercat sa ofere o sansa unui copil foarte dotat, din care, slava Domnului, sunt inca multi prin Romania. Sansa de a intra intr-o competitie pe masura inteligentei lui, de a arata ce poate. Sansa de a-si face cunoscut talentul si dorinta de implicare in viata comunitatii, fara de care un potential bun s-ar fi risipit poate, din cauza saraciei si a dezinteresului.

Am fost fericita pana la lacrimi pentru el, pentru entuziasmul lui atunci cand a aflat ca eseul lui a fost premiat si nu pot, iarasi, sa nu ma gandesc la fizicul lui plapand si la inaltimea visurilor sale, caci copiii ne amintesc mereu de „importanta lucrurilor mici“, despre care vorbeste Dan Puric. Cred ca orice dascal incearca frumusetea acestui sentiment: acela cand simti ca bucuria trairilor copilariei inunda piepturile lor gingase. Sunt clipe in care te incarci pozitiv si care iti dau puterea sa continui.

Adrian Ciltan; foto: Adrian Ciltan; arhiva personala

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera