Ce se intampla cu copilul meu?

Hiperactivitate, dislexie, dispraxie – termeni pe care s-ar putea sa nu-i fi auzit niciodata. Cu toate acestea, nu este exclus ca odrasla ta sa sufere de una dintre aceste afectiuni.

Cunosti vreun parinte care sa nu se fi plans de neastamparul copilului sau? Nu cred. De altfel, nu spune zicala ca “baba frumoasa si copil cuminte nu exista”? Stiind vorba din batrani, multi parinti nu-si fac griji, asteptand ca micutul sa creasca si sa depaseasca etapa negativa.
In Occident insa, aceste tulburari de comportament sau scaderi de randament scolar au un nume si sunt diagnosticate de catre psihologi si psihiatri. La noi, ele continua sa ramana nedepistate si netratate, in schimb sunt observate si sanctionate de colegi sau de invatatoare, astfel incat bietul copil are si mai mult de suferit. Iata povestea mamei unui copil hiperactiv: “Noi, ca parinti, am fost constienti ca Andrei e mai neglijent.

Daca ceva putea fi rasturnat, varsat sau spart, el sigur o facea. Daca pe strada era o singura balta, el o nimerea si se pata pe pantaloni. Dar nu ne-am facut probleme prea mari, ne-am spus ca e doar neatent si repezit.
Insa dupa ce l-am transferat la alta scoala, la sfarsitul clasei a doua, am avut un soc cand noua invatatoare ne-a spus ca, la citire si scriere, Andrei e la nivelul unui copil de clasa I. In plus, ne-a mai spus ca nu prea reuseste sa se conformeze indicatiilor, ca este o catastrofa la sport si ne-a recomandat sa mergem la un psihiatru sau un psiholog pentru copii.

Am fost de-a dreptul socati. Copilul nostru are probleme psihice si noi nu ne-am dat seama de nimic?! L-am dus la un consult si bine am facut: i s-a pus diagnosticul de dispraxie moderata. N-auzisem in viata mea de dispraxie.
In sala de asteptare a medicului am mai auzit si alti parinti vorbind despre asta.
Am inteles cam despre ce e vorba, iar apoi m-am informat mai serios pe Internet; este vorba, in principiu, despre probleme de coordonare. Pentru inceput, lui Andrei i s-a recomandat sa faca exercitii cu o minge, pe care trebuia sa o rostogoleasca.
Depinde cum va evolua dupa ce face aceste exercitii; ar putea fi nevoie si de tratament cu Ritalin. Chiar este cazul sa-i dau copilului asemenea medicamente?”.

In 1990, in Marea Britanie au fost eliberate 600 de retete de Ritalin; zece ani mai tarziu, au fost emise 114.000! Este vorba despre o inmultire spectaculoasa a cazurilor sau doar despre progresele medicilor, care au ajuns sa recunoasca mai usor simptomele? Se pare ca e vorba atat despre cresterea capacitatii medicilor de a diagnostica, cat si despre cresterea numarului de cazuri – situatie explicabila prin scaderea cantitatii de acizi grasi esentiali de tip Omega 3 din alimentatia copiilor nostri, precum si prin diminuarea numarului de ore dedicate exercitiilor fizice.

Aceste afectiuni sunt cauzate fie de leziuni cerebrale, fie de privatiunile de natura afectiva ale acelor copii. Nici o mama nu vrea sa isi lipseasca copilul de afectivitatea si dragostea care ii sunt atat de necesare, iar faptul ca aceasta se intampla trebuie pus pe seama lipsei de informare.
Astfel, o mama care nu vrea sa-si alapteze copilul o face nu pentru a-si priva micutul, ci de frica sa nu-si piarda frumusetea.

Dar, dincolo de faptul ca isi lipseste copilul de aportul de minerale, il priveaza si din punct de vedere afectiv. Un copil alaptat timp de sase-noua luni e mai stabil emotional si, ca atare, e mai inteligent decat un copil alaptat doar timp de o luna.
Chiar daca noi nu ne-am obisnuit cu denumirile de “dislexie”, “dispraxie” si “tulburari de atentie”, afectiunile exista de mult, numai ca erau catalogate altfel: “retard mental” sau “proasta crestere”.
Astazi, medicii stiu ca e vorba despre o afectiune neurologica destul de raspandita, care nu se poate vindeca, dar se poate ameliora.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Copii