Ce este asertivitatea și cum ne influențează

Ce este asertivitatea și cum ne influențează

Foarte puține persoane știu ce este asertivitatea și cum ne influențează aceasta. Astfel, Loredana Vlădăreanu a explicat acest fenomen, apelând la exemple simple de viață.

– Mara, hai să ne desenăm una pe cealaltă. Uite, tu mă desenezi pe mine, eu te desenez pe tine.

– Da, mami.

Am rămas stupefiată de desenul ei. Inimioara colorată era coperta. Înăuntru am găsit ceva care mi s-a părut că seamănă cu un ou.

– Așa mă vezi tu, Mara?

– Da. Ești un strop colorat de curcubeu. Tu te îmbraci ca un curcubeu. Și mă iubești curcubeu.

Așa că am mers mai departe. Să înțeleg ce înseamnă pentru ea culorile.

– Ce înseamnă roz pentru tine?

– Roz înseamnă IUBIRE.

– Și la ce emoție sau stare te gândești când vezi roz?

– La joacă.

– Ce înseamnă portocaliu pentru tine?

– Tot IUBIRE.

– Și la ce te gândești când vezi portocaliu?

– La un câmp de flori. La FRUMUSEȚE.

– Ce înseamnă albastru pentru tine?

– Veselie.

– Și la ce te gândești când vezi albastru?

– La cerul cu soarele.

– Și ce înseamnă asta pentru tine?

– Înseamnă VOINȚĂ.

– Ce înseamnă verde pentru tine?

– Tot veselie.

– Și la ce te gândești când vezi verde?

– La iarbă.

– Și ce înseamnă asta pentru tine?

– Înseamnă că sunt LIBERĂ și mă joc cu natura.

– Ce înseamnă roșu pentru tine?

– IUBIRE.

– Și la ce te gândești când vezi roșu?

– La o INIMĂ DESCHISĂ. Care stă deschisă mereu.

– Ce înseamnă violet pentru tine?

– CURAJ. (nu am simțit să mai continui cu întrebările despre violet)

– Ce înseamnă alb pentru tine?

– Alb înseamnă tot. E TOT. Ca un curcubeu.

– Mara, dar ce înseamnă culorile pentru tine?

– Culorile înseamnă EMOȚII.

Adevăruri simple din sulfete de copil.

Am simțit să fac o postare pe blog din această discuție pentru că noi, oamenii mari (prea mari și prea serioși) uităm deseori să ne jucăm. Cu culorile. Cu emoțiile. Le lăsăm să zacă în noi. Să vină și să nu le băgăm în seamă. Ca atunci când mergi cu viteză și nu mai vezi peisajul din jur. Nu-ți dai timp, răbdare, nu-ți dai voie să te bucuri de el.

Pentru un copil, asta este totul. El nu are răbdare. Nu are timp. Nu are conceptul de “a-și da voie”. El face. Și spune. Ce simte. Normal, firesc, deschis. Fără teama că nu va fi înțeles. Fără teama că va fi judecat. Fără teama că va fi penibil. Fără nicio teamă.

Doar că face asta un timp. Apoi învață. De la noi, adulții. Să se cenzureze. Pentru că începe să-i pese de ce cred alții despre el. Pentru că asta îl învățăm noi. Îi tăiem aripile. Aripile de a fi el însuși și de a se exprima așa cum este.

Evident că este necesar să-i stabilim anumite limite, să-l învățăm să fie politicos, să respecte pe ceilalți, dar uităm să-l învățăm asertivitatea.

Mult timp nici eu nu am înțeles ce este aceea asertivitate. Pentru că nimeni nu mă învățase. Dimpotrivă. Învățasem că trebie să fac astfel încât să plac celorlați. Iar dacă aceștia nu mă plăceau, nici eu nu mă plăceam.

Pentru că aripile mi-au fost constant tăiate când mi s-a cerut să fiu “cea mai și cea mai”. Și eu vreau ca Mara să fie “cea mai și cea mai”. Însă doar în felul ăsta: vreau să fie cea mai și cea mai EA ÎNSĂȘI. Indiferent cum îi vor crește aripile. Voi fi lângă ea să o sprijin să-i crească frumos. Dar în frumosul pe care ea și-l dorește. Care ei îi face bine.

Asertivitatea este despre a fi tu însuți, dându-le voie și celorlați să fie ei înșiși. Adică fără a le încălca drepturile firești.

Și dacă Mara vede albastrul ca fiind voință, chiar dacă eu îl văd ca fiind altceva, nu-o voi spune niciodată că albastrul nu e voință. E dreptul ei să vadă lumea în felul ei. Așa cum la noi adulții, fiecare avem dreptul să simțim, să vedem, să gândim așa cum vrem și cum suntem.

Nu există adevăr suprem în afara lui Dumnezeu și a Iubirii. Orice altceva presupune o aproximare. Un grad de relativitate. Subiectivismul fiecăruia. Și nu avem dreptul să-l judecam sau să-l contrazicem.

Așa cum nici altcineva nu are dreptul să ne judece sau să ne contrazică propriile adevăruri și principii. Și tocmai de aceea avem și dreptul de a ni le exprima. Liber. Firesc. Deschis. Așa cum o face un copil. Dar și asertiv. Pentru că totuși suntem adulți, nu copii.

De Loredana Vlădăreanu

Foto: 123rf.com

Citește și:

Poți face carte serios și să nu conteze deloc. Uite de ce notele de 10 nu sunt mereu o dovadă a inteligenței

Programul care pregătește profesori de excepție

Când sunt mici, copiii își știu vocația. Ce îi determină să își piardă înclinațiile pe măsură ce cresc

 

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie