Ce aduce nou anul Maimuței de Foc

anul maimutei 2016

Data de 8 februarie 2016, a doua Lună Nouă de după solstițiu, marchează începutul noului an chinezesc aflat sub semnul maimuței de foc. Să vedem ce schimbări aduce această trecere și ce ne așteaptă în lunile care vin.

Personalitatea maimuței

Maimuța este un animal inteligent și inventiv, capabil să rezolve probleme pe cont propriu, dar și în grup. Este jucăușa, amuzantă, curioasă și plină de energie.

În astrologia chinezească, cei născuți sub semnul maimuței sunt considerați inteligenți, activi și hotărâți. Nu au inhibiții, nu se gândesc prea mult înainte să facă ceva sau să ia o decizie. Sunt oameni de acțiune, care nu ezită să-și testeze teoriile, să experimenteze lucruri la care alții nici nu s-ar gândi vreodată.

Toate animalele din horoscop au o parte ascunsă, iar maimuța nu face excepție. Fie că vor să recunoască sau nu, oamenii din acest semn înșelători, oportuniști și nu prea inspiră încredere. În condițiile potrivite pot fi chiar răutăcioși și lipsiți de scupule.

Anul maimuței 2016 – anul celor isteți și inventivi

Trăsăturile pozitive și negative ale maimuței construiesc un an în care orice se poate întâmpla. Nu prea are rost să-ți faci planuri pentru 2016, căci sub influența maimuței, toate lucrurile se pot schimba de la o oră la alta. Vor exista realizări și proiecte duse la bun sfârșit, dar numai prin eforturi intense din partea noastră.

Maimuța cea curajoasă și plină de energie ne pune pe toți în mișcare – față de alți ani, vom avea mai multe drumuri de făcut și mai multe probleme de rezolvat. Cele mai multe sunt probleme minore, care nu ne solicită foarte mult, dar ne dau bătăi de cap și nu ne lasă să ne relaxăm niciun moment.

Pe de altă parte, maimuța ne ajută să comunicăm mai bine. Sub influența ei suntem mai pricepuți la vorbe și, chiar dacă discuțiile vor fi multe și lungi, ele ne vor ajuta să ne atingem scopurile. Afacerile și comerțul sunt favorizate anul acesta, iar cei care îndrăznesc să-și asume riscuri, să fie diferiți, vor avea de câștigat.

Inventivitatea maimuței ne ajută să rezolvăm probleme mai vechi pe care până acum le-am ignorat sau la care nu am găsit soluții. Laitmotivul anului va fi “Cum de nu m-am gândit la asta până acum?”.

Având în vedere că vom fi mereu în mișcare, anul acesta e posibil să aducă și mici probleme de sănătate, mai ales celor care nu au grijă de ei. Dacă nu mănânci sănătos și nu dormi suficient, cu greu vei face față în acest an agitat.

Pe plan personal, sunt favorizați tot cei active, care fac ceva pentru ei și nu stau să se uite înapoi. Este anul în care trebuie să lăsăm în urmă nemulțumirile, ranchiuna și să ne îndreptăm către noi orizonturi, fie că ne convine sau nu. Nu trebuie să ne temem de riscuri pentru că și în dragoste va fi un an bun pentru cei îndrăzneți.

Personalități născute în anul maimuței

 

O mulțime de personalități s-au născut, de-a lungul istoriei, într-un an al maimuței. Printre ei se numără Leonardo da Vinci, Papa Ioan Paul II, Charles Dickens, Nelson Rockefeller, George Lucas, Diana Ross și Julio Iglesias.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop