Cât de mult mergi pe jos?

Pare prea ușor ca să fie adevărat, însă banalul mers chiar te poate ajuta să te destinzi și să slăbești. 

mersul pe jos
Îl considerăm un obicei firesc, atunci când nu avem afecțiuni ale sistemului locomotor care să ne împiedice să ne deplasăm pe propriile picioare. Poate din acest motiv mersul pe jos nu se regăsește printre opțiunile de activitate fizică, atunci când vrem să dăm jos surplusul de kilograme sau când, pur și simplu, vrem să devenim mai active. După ce îi vei descoperi beneficiile, sunt sigură că situația va fi cu totul altfel.

Mișcare în ritmul tău

Indiferent de vârstă, de preocupările pe care le ai în timpul liber sau de relația pe care o ai cu ideea de exercițiu fizic, mersul pe jos este cea mai accesibilă variantă de mișcare, din toate punctele de vedere. Este suficient să testezi o singură dată această formă de activitate fizică și vei vedea că, atunci când e corect făcut, te ajută să-ți pui gândurile în ordine, poate chiar să găsești soluții la probleme pe care le-ai tot amânat.

O alegere blândă pentru corpul tău

Alergarea este un sport de impact, pentru că, de fiecare dată când piciorul atinge pământul, o undă de șoc traversează corpul, către glezne, genunchi și
șold. În plus, pot apărea răni, atunci când mișcările nu sunt realizate corect. Dacă ai dureri de genunchi sau de spate, mersul pe jos este cea mai bună opțiune de mișcare.

Cine te însoțește?

Dacă ai un cățel pe care trebuie să îl plimbi zilnic, este perfect! Profită de timpul petrecut în aer liber pentru a face o tură de parc într-un ritm alert.

Moderația este cheia

Conform recomandărilor, circa 30 de minute de mișcare pe zi sunt suficiente pentru a te considera o persoană activă. Dacă alegi varianta mersului,
nu te grăbi să faci cât mai mult și cât mai repede. Începe, în prima zi, cu 10 minute, astfel încât să te obișnuiești cu mișcările, cu poziția corectă a corpului, cu propria respirație. Crește treptat timpul pe care îl petreci în mișcare și vei simți rapid și beneficiile.

Câte calorii arzi?

Este una din principalele întrebări când vine vorba despre sportul pe care îl alegi. Dacă parcurgi în pas de mers o distanță în 30 de minute, scapi de
circa 190 de calorii, calculate la o viteză de 6 km pe oră. Fiind un sport de intensitate mică, organismul utilizează grăsimea pentru producerea de energie, și astfel începi să slăbești.

Sănătatea inimii

Dacă te interesează aspectul unei vieți sănătoase, știi deja de existența exercițiilor cardiovasculare și a beneficiilor pe care acestea le au nu doar asupra inimii, ci și a întregului organism. Un studiu realizat în Statele Unite arată că mersul pe jos poate fi de două ori mai eficient decât alergatul când vine vorba despre reducerea riscurilor de afecțiuni cardiace. Participanții la studiu au fost monitorizați pe o perioadă de șase ani și, în timp ce alergătorii și-au redus șansele de a suferi de afecțiuni cardiovasculare cu 4,5%, cei care au ales mersul au avut un procent de 9,3%.

Picioare, mergeți!

Rolul picioarelor este de a merge, iar acei 50 de mușchi special construiți pentru asta trebuie puși la treabă. În prezent, petrecem foarte mult timp stând pe scaun, fie la birou, fie acasă sau în mașină, tocmai de aceea ar trebui să acordăm mai multă atenție picioarelor. La sfârșitul unei plimbări mai lungi, răsfață-te cu un masaj la picioare pentru a evita apariția unor dureri în următoarea zi.

Mergi și vorbești

Mersul pe jos este acum văzut ca o modalitate de recreere alături de familie și prieteni. De fapt, în străinătate se vorbește chiar despre o metodă terapeutică, numită „terapia mergi și vorbești“, pornind de la ideea că oamenii sunt mai relaxați atunci când se află într-un mediu natural și pot vorbi mai ușor despre trăirile pe care le au sau problemele cu care se confruntă. De asemenea, este de mare ajutor faptul că persoanele nu sunt forțate de mediul din jur să privească doar în ochii celorlalți. Părinții pot încerca cu propriii copii o astfel de modalitate de comunicare.

Poți scăpa de stres

Chiar și o plimbare de câteva minute, în fiecare zi, prin natură, îți va schimba starea de spirit. Când vorbim despre 20-30 de minute de mers, ne referim atât la efecte fizice, cât și psihice, însă câte dintre noi se pot răsfăța cu atât de mult timp la dispoziție? Dacă stai prost cu timpul, profită de pauza de prânz, pregătește-ți o gustare sănătoasă și ușor de transportat și ieși la plimbare.

Un alt argument folosit în favoarea mersului pe jos este faptul că acesta îmbunătățește memoria. Un studiu american realizat în 2011 a arătat că hipocampul, partea creierului care controlează memoria și emoțiile, a crescut la persoanele care au ales să meargă câte 40 de minute, de trei ori pe săptămână.

Când ieși la plimbare

DA:
– stai drept, cu umerii trași în spate;

– îndoaie brațele la 90 de grade și mișcă-le în același ritm cu piciorul opus;

– ține bărbia în jos, înspre piept, pentru o mai bună susținere a gâtului;

pașii trebuie să fie egali.

NU:
– nu-ți înclina capul într-o parte și într-alta;

– nu sta cu umerii căzuți;

– nu merge săltat, pentru că vei pune mai multă presiune asupra încheieturilor.

Cătălina Ioancea

Foto: shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate