Cabral Ibacka

Are 2 m înălțime, 38 de ani și o fiică, Inoke (13 ani). Este expert în kickboxing și muay thai. Prezintă la PRO TV emisiunea concurs „Ce spun românii?“. Împreună cu soția lui, Andreea Pătrașcu, și sora lui, Artemis, a înființat asociația caritabilă „Zâmbet și suflet“.

cabral ibacka

„Ce spun românii?“

Românii sunt surprinzători de fiece dată. Sunt veseli, inventivi, creativi și curajoși, uneori amețiți și prea grăbiți… așa că tot ce spun ei e de urmărit! Sună pompos exprimarea, dar, dacă reușește să aducă ceva nou, asta este decența și normalitatea. Nu se ceartă nimeni, nu se omoară oamenii, nu se bat, nu se dușmănesc…

Chiar dacă premiul este o mașină foarte reușită, oamenii râd și se distrează, se încurajează reciproc și se amuză atunci când o iau prin bălării, iar toate astea fac show-ul să fie genul de program care poate fi urmărit cu toată familia alături.

Avantajul unui aspect exotic

Aspectul fizic te avantajează la un casting, două… poate trei. Dar când ai 18 ani de carieră în TV, media, scenă, nu cred că mai există vreun amețit care să susțină că e doar aspectul fizic, ci puterea de a învăța și de a fi mai bun, grija pentru meserie, multe ore de muncă și, poate, măcar puțin talent. Dar nu neapărat…

Middle name: Neculai

Așa m-au botezat ai mei, Neculai, după bunicul din partea mamei, preotul.

Tată de adolescentă

Greu! Oricât aș fi eu de tânăr și de la curent, mă simt de fiecare dată cu cel puțin un pas în urmă. Ăștia micii din ziua de azi n-au nici o legătură cu cei
care am fost noi la vârsta asta. Noi eram cum e șotronul pe lângă jocurile video de-acum! Plin de farmec, dar dureros de naiv.

„Zâmbet și suflet“

Am reușit să susținem excursiile pe care le-am creat pentru copiii din familii cu probleme financiare și am tot mers cu piticii ăștia, care până acum n-au prea fost răsfățați de soartă, să îi distrăm cu excursii de o zi. Iese foarte tare, avem un șir destul de lung de așteptare, dar e timp și avem de gând să susținem proiectul în continuare.

Artemis

Opt ani sunt între noi, dar dacă ne pui unul lângă celălalt îți faci cruce după primele zece minute. Vorbim la fel, suntem la fel de ironici și miștocari, râdem la fel. Nu avem noi aceeași nuanță, dar, în rest, suntem familie 100%.

Diferența dintre kickboxing și muay thai

Hihihi… spusă așa, din topor, la thai se lovește și cu coatele și cu genunchii, ceea ce în kickbox e interzis. În plus, la thai se poate lovi adversarul și mai jos de talie, ceea ce este permis doar în kickbox low-kick. E mai ușor de înțeles dacă-ți arăt.

Autor: Mihaela Serea

Foto: PRO TV

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber