Bronzul – culoarea verii!

Vacanta fara soare? Greu de imaginat! Sigur iti doresti acea nuanta aramiu-stralucitoare, dar ce te faci cu arsurile? E timpul sa afli – doar e pielea ta in joc!

Tactici estivale

Te-ai bronzat, arati minunat, dar esti sigura ca pielea nu este afectata? Ar fi prea frumos ca sa fie adevarat. Orice dermatolog iti poate spune ca nu exista bronz 100% sanatos. Chiar si cea mai palida culoare data de soare este, de fapt, o agresiune asupra pielii, care duce la imbatranire sau in cele mai nefericite cazuri, la cancerul de piele. Dar, pentru ca plaja are locul ei bine definit in vacanta, trebuie doar sa gasesti cea mai sigura cale de a sta la soare. Pentru inceput, fa o "prospectare de piata" a ofertei de lotiuni pentru plaja. Poti chiar deveni o impatimita cititoare a etichetelor – cunoscand limbajul specific, vei afla usor ce protectie ti se potriveste.

Factorul de protectie solara, SPF-ul, iti arata de cate ori poti inmulti timpul dat de protectia naturala a pielii, fara a risca aparitia unori arsuri. De exemplu, o piele foarte deschisa se arde in numai 10 minute. Alege o protectie cu SPF 15, inmulteste acest factor cu 10 si vei obtine 150 – adica timpul, in minute, pe care il poti petrece fara grija pe plaja daca ai aplicat corect lotiunea. Dupa ce acest timp s-a consumat, ai doua alternative: fie reaplici lotiunea cu factor SPF 15 (vei obtine inca 150 de minute, deoarece pielea a depasit deja punctul critic), fie fugi din calea soarelui – acopera-te sau gaseste-ti un loc la umbra.

Daca vrei sa stai mai mult la soare, alege o lotiune cu SPF ridicat (30 sau chiar mai mare). Urmatorul pas: verifica daca lotiunea are protectie si contra razelor UVA, care declanseaza si ele bronzarea si, o data cu aceasta, imbatranirea pielii. Nu uita ca ambele tipuri de raze, UVA si UVB, sunt asociate cu cancerul de piele. Spectrul de actiune al lotiunilor sau cremelor cuprinde razele UVA si UVB, dar, de obicei, nivelul de protectie UVA este inferior celui UVB (care activeaza bronzarea, dar si arsurile). In plus, acestea filtreaza si razele infrarosii, responsabile de aparitia sudaminei (basicutele de spuzeala).

Ingredientele- cheie folosite au si ele o mare importanta. Oxidul de zinc si dioxidul de titan sunt agenti minerali de blocare (de ecranare), care formeaza o bariera la suprafata pielii si reflecta razele UV, fiind ideale pentru tipurile sensibile de piele. Alti agenti de protectie antisolara sunt cei organici (sau de filtrare, cum ar fi Parsol 1789), care absorb razele nocive ale soarelui. Daca transpiri abundent sau practici sporturile nautice, lotiunile ideale sunt cele rezistente la apa (waterproof). Produsele rezistente la apa (water-resistant) mentin SPF-ul sub apa timp de 40 de minute, in timp ce variantele waterproof te protejeaza aproximativ 80 de minute. Nu uita sa le reaplici dupa ce te stergi cu prosopul.

Iti este greu sa faci alegerea potrivita intre crema, lotiune, gel, lapte sau spray? Este simplu, pentru ca e o chestiune de gust. Poti alege o lotiune sub forma de crema, pentru senzatia pe care o confera pielii sau poate ca e mai comod sa folosesti un spray. O data facuta alegerea, poti trece la treaba, dar ai grija: aplicarea lotiunii de plaja este un lucru foarte important si trebuie facuta cu atentie. Se stie ca, daca nu intinzi uniform, zonele neacoperite vor suferi arsuri.

Ai aplicat cu grija lotiunea si totusi arsurile nu te-au ocolit? Ei bine, exista o explicatie: cea mai buna protectie inseamna cantitatea potrivita la timpul potrivit. Lotiunea trebuie aplicata cu cel putin cinci minute inainte de a merge la plaja. De ce? Pentru ca, la soare, pielea incepe sa reactioneze dupa numai 5 minute, timp insuficient pentru aplicarea lotiunii pe intregul corp. Chiar daca ai rezolvat problema mainilor si a fetei, cu siguranta, picioarele nu vor scapa de arsurile solare. Deci, exact inainte de a te imbraca, asigura-te ca ai acoperit toate zonele, intinzand bine lotiunea pe pielea curata si uscata. Nu uita de "punctele fierbinti": urechi, degete, mijlocul spatelui, portiunile din spatele genunchilor si nici macar de… cararea din par.

Cantitatea ideala pentru corp este echivalentul unei jumatati de cesti de lotiune, iar pentru fata, aproximativ doua lingurite. Altfel spus, inarmeaza-te cu un flacon de dimensiune normala pe durata unei saptamani de vacanta. (Foarte putine dintre noi se pot lauda ca "au dat gata" un flacon intreg intr-o saptamana.) Majoritatea folosim doar jumatate din cantitate, ceea ce inseamna o protectie pe jumatate. Rezultatele sunt maxime daca reaplici lotiunea pe pielea uscata dupa fiecare baie in piscina sau in mare si, daca transpiri, la fiecare doua ore. Pune ceasul sa te atentioneze cand ai nevoie de un nou strat, pentru a nu sta la soare in afara timpului-limita pe care-l permite SPF-ul.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete