Biroul de acasa

O camera de studiu este, in acelasi timp, un lux si o necesitate. Unui intelectual sau unui tanar studios ii este mai usor sa evolueze, daca are biroul sau.

Chiar si in familiile cele mai armonioase, exista o nevoie a individului de a se retrage intr-un spatiu propriu. Studii serioase confirma faptul ca a avea un spatiu numai al tau ajuta la dezvoltarea identitatii, este necesar pentru sanatatea psihica si, in ultima instanta, intareste relatia cu restul familiei.

Munca la domiciliu

Suna foarte tentant sa lucrezi acasa, imbracat comod, fara a fi nevoit sa te grabesti dimineata, ca sa "prinzi" condica. Asa si este, numai ca exista cateva capcane ce trebuie evitate. Iata cateva sfaturi – asa cum le gasim in manualul incepatorului – pentru cel care isi deschide un birou acasa:

  • Izolarea – Nu mai ai pe nimeni in jurul tau cu care sa te consulti. Deci, incearca sa inveti sa fii autocritic si sa eviti rutina, sa fii la curent cu toate noutatile din domeniul tau de activitate.
  • Tentatiile – Un televizor deschis, un joc pe calculator si alte fleacuri pot sa-ti distruga o zi de munca. E bine sa-ti stabilesti un numar de ore de munca, pe care sa le respecti cu strictete.
  • Familia si prietenii – Aceste persoane iubitoare si binevoitoare vor avea tendinta sa te intrerupa, pentru ca esti usor accesibil si "disponibil", faptul ca lucrezi acasa fiind interpretat drept a nu fi ocupat. Trebuie sa inveti sa spui nu si sa fixezi ore de intalnire.
  • Atitudinea clientilor – Anumiti clienti sunt dezamagiti daca sunt primiti "acasa". Unii merg chiar mai departe si se asteapta la preturi mai mici, pe motiv ca nu ai un loc de munca "adevarat". Poate n-ar fi rau sa-ti afisezi tarifele (pe perete sau pe site-ul de pe Internet, daca ai asa ceva).
  • Intimitatea – Daca pe cartea ta de vizita figureaza telefonul si adresa de acasa, trebuie sa te astepti la o anumita pierdere a sentimentului de intimitate. Clientii te vor suna si seara, si sambata si duminica.

Alegerea spatiului

In alegerea camerei (acolo unde acest lucru este posibil) trebuie avute in vedere unele criterii cum ar fi: sa fie un loc linistit, in afara fluxului principal de circulatie, dar cu o lumina buna si, de ce nu, cu o priveliste frumoasa.
Atunci cand aici urmeaza sa primesti colegi sau clienti, camera ar fi bine sa fie izolata de spatiul familial – e greu de pastrat o aparenta de seriozitate profesionala, atunci cand clientul este condus pana la birou printre scutece puse la uscat sau prin miros de sarmale!

  • Daca nu e posibila alocarea unei camere intregi pentru birou, urmatoarea optiune este o incapere cu functiune dubla.
  • Dormitorul este una dintre camerele care, de obicei, raman nefolosite in timpul zilei. Inconvenientul este ca o mare parte a incaperii este ocupata de un pat de mijloc. Solutia ar fi folosirea unei canapele extensibile, care sa fie stransa in timpul zilei, si amenajarea unui spatiu pentru studiu intr-un colt al dormitorului (in cazul in care este vorba despre o incapere spatioasa).
  • O alta posibilitate ar fi folosirea unei parti din camera de zi, daca acolo exista si spatii de depozitare inchise, astfel incat sa se evite crearea unei imagini haotice.
  • Totusi, aceste variante nu sunt indicate decat pentru locul destinat studiului individual, intrucat nu este chiar cea mai buna formula sa primesti clienti pentru un consult medical sau juridic in propriul dormitor…
  • In anumite cazuri, exista posibilitatea de a aranja un loc de studiu in afara casei, spre exemplu intr-o magazie reamenajata – ceea ce ar putea fi foarte stimulativ, amintind, cumva, de copilarie. Alta varianta ar fi cumpararea sau inchirierea garsonierei alaturate apartamentului tau, pe care s-o poti amenaja in birou-refugiu.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Decoratiuni