Barbati de nota zece: Brutaria copiilor strazii

Brutarie, Andreas Resch
Despre Romania stiam foarte putin atunci cand am venit aici ca voluntar al Organizatiei Umanitare Concordia. Tin minte ca echipa nationala de fotbal ajunsese cat de cat departe la mondialele din ’98, cand eu aveam 13 ani, iar sora mea mai mare imi spunea ca toti jucatorii isi vopsisera parul blond. Pana in anul 2006, cand am coborat din tren in Gara de Nord, cam atat am stiut despre Romania.

Nu vorbeam deloc limba romana, dar vroiam sa o invat cat se poate de repede si am reusit acest lucru datorita „profesorilor“ mei: Marian, care imi povestea ore intregi despre viata lui, fara sa dea importanta faptului ca nu intelegeam nimic; Jenel, care vroia de fapt sa invete germana de la mine, dar, fiindca nici el nu stia nici un cuvant, aratam cu degetul la tot felul de obiecte, spunandu-le pe nume, fiecare in limba lui.

Si, nu in ultimul rand, Florentina, cu care am studiat carti intregi de gramatica a limbii romane si care, cinci ani mai tarziu, urma sa devina sotia mea iubita.

„Imi era dor de Romania”

Am mers la Ferma Concordia, langa Ploiesti, unde traiesc in jur de 80 de copii proveniti din familii defavorizate sau dezorganizate si unde exista o mica brutarie, care pe atunci nu functiona. Am inceput sa lucrez impreuna cu trei dintre tinerii de acolo si la inceput am facut numai prajituri si tot felul de fursecuri, cum invatasem in Austria, la o scoala de patiserie. Incet-incet, am inceput sa facem si paine, iar numarul tinerilor care lucrau acolo a inceput sa creasca.

La sfarsitul anului de voluntariat, am acceptat sa raman inca un an pentru a pune pe picioare brutaria si totodata m-am inscris la Academia de Studii Economice, in Capitala. Dimineata lucram la brutarie, iar dupa-amiaza mergeam la facultate.

Un an mai tarziu, am luat hotararea sa ma intorc la studii in Viena, la Facultatea pentru Limbi Romanice, dar mi-a fost imposibil sa trec peste dorul de Romania si a fost doar o problema de timp pana cand am ascultat vocea inimii si m-am intors definitiv aici. A fost important sprijinul familiei mele in privinta acestei mari decizii. Mama mi-a spus ca ea va fi fericita daca stie ca si eu sunt fericit, chiar daca fericirea mea este la mare distanta.

De altfel, dupa plecarea mea, mama a inceput sa lucreze si ea la un proiect social in Austria, destinat tinerilor din familii defavorizate social, si nu regreta deloc acest pas.

„Am deschis o scoala de brutari”

Brutaria ConcordiaBrutaria Concordia  

Dupa revenirea in Romania, am reluat din prima zi activitatea atelierului „Micii cofetari“, unde ii invat pe copii sa faca diferite produse de panificatie, dar am inaugurat si „Brutaria Concordia“, unde organizam cursuri de calificare. Cursurile au doua module de sase luni, cu evaluari lunare, la final tinerii obtinand diploma de brutar calificat, recunoscuta de Ministerul Muncii.

Ei nu invata doar sa modeleze si sa coaca painea, ci si procesarea comenzilor, elaborarea planurilor de lucru sau cum decurge procesul tehnologic. Zilnic, facem la brutarie sute de paini si produse proaspete pentru care am inceput deja sa avem contracte de vanzare si ne dorim sa vindem din ce in ce mai mult, pentru a crea noi locuri de munca pentru viitorii tineri brutari.

Lucrez cu acesti tineri pentru ca vreau sa le ofer o sansa de a avea o meserie si de a se integra in societate si pentru ca nu vreau sa renunt la rasplata de a le vedea zambetele de reusita.

Brutaria Concordia

◆ Mai multe despre proiectul brutariei afli pe site-ul: www.concordia.or.at/romania

Adrian Citan; foto: arhiva personala.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii