Baia rusească: ce este și ce beneficii aduce organismului

Baia rusească este, de fapt, un tip de saună, care se deosebește de cea finlandeză, cu căldură uscată, prin faptul că în interiorul ei se degajă aburi fierbinți. Este benefică atât sănătății, cât și frumuseții.

baia ruseasca

Baia rusească cu aburi umezi fierbinţi are un efect mult mai puternic asupra organis­mu­lui decât sauna finlandeză. Este însă contraindicată persoanelor care se confruntă cu afecţiuni cardiovasculare.

Ce ritual presupune baia rusească

În interiorul băii rusești, temperatura poate atinge 100°C, de aceea se recomandă ca cei care intră pentru prima dată în saună să nu zăbovească mai mult de câteva minune și să nu urmeze mai mult de două-trei reprize.

Persoanele care aleg baia rusească trebuie să urmeze un ritual-şoc care constă în alternanța fierbinte-rece-“biciuit”. Acesta ar trebui să se deruleze pe parcursul a două ore, în mai multe reprize. După expunerea la aburii fierbinți, urmează un duș rece. După duş, are loc „biciuirea” cu un fel de măturică formată din ramuri de mesteacăn, stejar sau eucalipt, înmuiată în apă fierbinte. „Biciuirea” se face pe toată suprafața corpului, fie chiar de persoana respectivă, fie de un partener de saună.

Ce beneficii aduce organismului baia rusească

Cele trei acțiuni înlănțuite – expunerea la cald, apoi la rece, și în final “biciuirea” – au drept scop favorizarea unei circulații bune, curățarea în profunzime a pielii, eliminarea toxinelor din organism, tonifierea corpului, întărirea imunității, eliminarea oboselii și redarea energiei, combaterea depresiei.

Pentru ca efectele saunei să fie mai rapide și potențate, se recomandă și efectuarea unui gomaj și a unui masaj cu uleiuri esențiale la sfârșitul întregului proces.

Comportamente de adoptat după baia rusească

Această înlănțuire de acțiuni se repetă de trei ori, după care se consumă unu-două pahare cu apă. În plus, persoana care iese din saună va trebui să se odihnească timp de câteva minute, repaus necesar pentru reglarea temperaturii corpului.

De asemenea, pentru hidratarea pielii, se poate aplica pe faţă o mască din ingrediente naturale.

Ai avut până acum ocazia să faci o baie rusească sau vreun alt tip de saună?

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate