Autocunoasterea si alegerea carierei

de Loredana Vladareanu
HART Human Resource Consulting, www.consiliereincariera.ro

Autocunosterea sau cunoasterea de sine se dezvolta odata cu varsta si cu experientele prin care trecem. Pe masura ce persoana avanseaza in varsta, dobandeste o capacitate mai mare si mai acurata de a se cunoaste pe sine.

Totusi, niciodata nu vom putea afirma ca ne cunoastem pe noi insine in totalitate; cunoasterea de sine nu este un proces care se incheie odata cu adolescenta sau tineretea. Confruntarea cu evenimente diverse poate scoate la iveala dimensiuni noi ale personalitatii, care sunt deja consolidate, insa cu care intram in contact numai in anumite contexte.

Unul dintre aceste evenimente joaca un rol deosebit de important in cadrul procesului cunoasterii de sine. Este vorba despre momentul alegerii carierei, care – afirma specialistii – poate fi asociat cu dobandirea identitatii profesionale, numai odata ce se realizeaza integrarea si adaptarea initiala la profesie. Exista insa situatii in care aceasta adaptare este resimtita in plan afectiv ca un ‘soc’, datorat confruntarii intre realitate si ideal, intre investitiile afective ale tanarului in activitatea profesionala si fedback-ul primit din partea angajatorului.

Asteptarile pe care tinerii le au fata de primul loc de munca variaza in functie de motivatiile profesionale ale acestora, care devin in prezent din ce in ce mai concentrate in jurul nevoii de statut si de securitate financiara, pe care psihologii le includ in categoria motivatiilor ‘de igiena’.

La polul opus acestui tip de motivatii se afla asa-numitele ‘motivatii intrinseci’, care au ca sursa dorintele, nevoile, si trebuintele proprii fiecaruia dintre noi, cu care din pacate intram prea putin in contact, riscand a ne ‘instraina’ treptat de sine, si a ne crea o falsa identitate sociala si profesionala.

Sa alegi o profesie care nu se potriveste cu ceea ce esti si cu adevaratele tale dorinte este ca si cum te-ai privi intr-o oglinda care deformeaza imaginea. Insa este posibil ca intr-o zi aceasta sa se sparga si sa fie nevoie sa cumperi o alta noua. Uitandu-te in ea, vei putea fie sa constati ca nu este nici o diferenta, fie ca exista discrepante intre imaginea veche si cea noua, aceasta experienta avand in unele cazuri efecte pozitive sau negative in planul imaginii de sine, si deci, al cunoasterii de sine.

Acelasi lucru se poate intampla si in cazul raportului dintre motivatiile tale profesionale si actualul sau viitorul loc de munca. Este posibil ca, neavand o posibilitate de reflectare corecta a acestor interese privind cariera, sa constati cu uimire ca poti schimba numeroase profesii, fara a ajunge in final la o cunoastere de sine cat mai completa, adica fara a iti consolida o identitate de munca.

Ce putem insa face pentru a nu ajunge in asemenea situatii, care ar putea naste stari de anxietate, indoiala fata de sine si chiar fata de ceilalti ? Daca raspunsul care iti vine cel mai usor in minte este ‘sa ne cumparam o oglinda buna’ inseamna ca esti una dintre persoanele care doreste sa intre in contact cu propriile motivatii referitoare la alegerea carierei.

Si este bine sa stii ca poti avea surprize placute sau neplacute cand te vei vedea asa cum esti cu adevarat in context profesional… sau poti sa constati ca esti neschimbat, ceea ce inseamna ca ai atins un nivel optim al cunoasterii de sine.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera