Atacul de panică, o suferință veche în haine noi

Slăbiciune, amețeală, sufocare, transpirații, tremurături si palpitații. Așa sunt descrise, în general, atacurile de panică.

atac-panica

foto femeie atac de panica Shutterstock

Apar adesea “din senin” și pot produce multă suferință psihică. Nu durează niciodată mai mult de câteva minute, deși uneori pot părea o eternitate. In astfel de momente, totul este exacerbat. Pacientul se teme că palpitațiile anunță un atac de cord, că dificultățile de respirație s-ar putea să îl sufoce, că ar putea să lesine, să facă un atac cerebral sau să moară. De fapt, nimic din toate acestea nu se va întampla. Dar pacientul nu o crede, asteaptă ca drama să se dezlănțuie. Amintindu-și momentele de panică, acestea trezesc la rândul lor reacții fiziologice, accelerând bătăile inimii și ritmul respirației. Este deja suficient pentru a-l face să-și imagineze că urmează imediat un nou atac.

Astfel se formează un cerc vicios, iar pacientul contribuie, fără să o știe, la starea sa de rău. Trăind cu teama că un nou atac s-ar putea declanșa oricând, se întreabă obsesiv oare cand și unde se va întâmpla. Frica intensă pare să îl paralizeze cu atât mai mult cu cât nu înțelege ce se întâmplă cu el și nu știe ce e de facut. Ii este greu să își facă planuri de pe-o zi pe alta, gândind că nu le-ar putea respecta. Teama că i s-ar putea face rău pe neașteptate îl determină să renunțe la multe activități cotidiene, să amâne sau să anuleze întalniri și călătorii. Poate ajunge chiar să nu mai părăsească locuința, în special atunci cand atacurile de panică sunt însoțite de agorafobie – frica de a se afla într-un loc sau o situație din care se poate ieși cu mare dificultate. Se creează astfel un nou cerc vicios, care îl face prizonier.

Pacientul se simte condamnat în mod amenințător, prins într-o capcană, blocat într-o situație fără ieșire, singur și neajutorat. Uneori este tentat să ascundă simptomele și să caute pretexte pentru a-i determina pe cei apropiați să îl însoțească. Astfel, se simte mai în siguranța, în cazul în care un atac de panica ar apărea: cineva ar fi alături, să îi ofere ajutorul.

Emoții intense care scapă de sub control

Atacurile de panică pot fi văzute, psihodinamic, ca niște emoții copleșitoare super intense care circulă liber prin mintea și corpul pacientului, nefiind legate de reprezentări – de aceea par fără sens. De fapt, legăturile dintre emoție și reprezentare sunt refulate. Travaliul psihoterapeutic dă sens, ridică refulările, astfel încât mintea pacientului să poată controla mai bine emoțiile acelea intense și să învețe să le descarce în mod adaptat. Mai simplu spus, nu poți să exprimi emoțiile, iar ele prind momentul și se descarcă brusc, ca un tăvălug. Dacă, de exemplu, te cerți cu iubitul și nu poți exprima în momentul respectiv trăirile coplesitoare, acestea își pot căuta descărcarea în momentele în care barierele interne sunt “adormite”.

De aceea astfel de atacuri de panică se pot întâmpla în cele mai neașteptate momente – cand mergi pe stradă, în public, înainte să adormi. Este o suferință “la modă”, o tulburare emoțională veche de când lumea, dar sub haine noi – isteria. Deși termenul se folosește de obicei cu sens peiorativ, din cauza manifestărilor explozive, ca dezvoltare psiho-sexuala istericul este de departe mai evoluat decât mulți alții. Există deci avantaje și dezavantaje, ca în orice situație de viață.

Ce-i mai rău a trecut deja

Deși pacientul se teme de creșterea în intensitate a atacurilor de panică, ce-i mai rău a trecut deja! Nu va exista nici un atac de panică mai puternic sau mai intens decât primul. Acela a fost vârful, căruia el deja i-a făcut față cu bine. In plus, nu există pericolul să moară din cauza atacurilor de panică. Nici un dezastru fizic nu va urma. Este “doar” un atac de panică, o frică intensă cu simptome fiziologice alarmante. Dar faptul ca evită confruntarea cu situațiile în care crede că ar apărea atacurile de panică îl face să rateze ocazia propriu-zisă de a trăi starea de anxietate (teama fără obiect) și de a constata că nu va fi urmată de niciun dezastru.

Desigur, nu este ușor de trait cu astfel de stări. Nevoia de înțelegere și eliberare este adesea foarte puternică. Pacientul vrea să știe de ce tocmai lui i se întamplă și cum s-a ajuns la asta. De aceea se îndreaptă, adesea, către psihoterapii de mare profunzime. Pornește în căutarea cauzelor care au dus la apariția tulburării, pentru a tăia “răul” de la rădăcina. Este o ocazie de descoperire și dezvoltare personală, care îi poate oferi mari satisfacții și impliniri în ceea ce privește cunoașterea de sine în general. Cauze universale care să ducă la atacurile de panica nu există, așa cum nu există nici rețete sau șabloane pentru vindecare. Este un demers personal, cu adevărat unic, cu fiecare pacient în parte. Ceea ce face călătoria mai interesantă!

Trăind cu frica unei despărțiri

Studiile arată că pacienții cu tulburare de panică au suferit evenimente de viață stresante, mai ales pierderi care i-au marcat în mod deosebit în perioada de dinaintea primului atac. Fie că era vorba de dezamăgiri legate de slujbă sau chiar de pierderea unor figuri importante, adesea acestea retrezeau experiențe vechi, în care relația cu un părinte sau cu o altă persoană importantă era în pericol. Cu toate acestea, mulți pacienți îsi percep părinții ca fiind foarte exigenți, critici, amenințători, impulsivi, plini de toane, preocupați să dețină controlul. De asemenea, unii pot trăi cu impresia că separarea și atașamentul se exclud reciproc. Le este teamă să se atașeze, din cauza fricii puternice a unei eventuale separări. Totuși, nevoia de atașament nu dispare, dar nici frica nu cedează teren. Iată un alt cerc vicios cu care aceștia se pot confrunta.

Suferința lasă urme

Deși se crede că este o suferință care afectează doar femeile, etichetate uneori ca “isterice” o treime dintre pacienții cu atacuri de panică sunt bărbați. 1 din 5 pacienți care suferă de agorafobie au o rudă de gradul întâi care suferă, de asemenea, din cauza agorafobiei. Tot conform statisticilor, 1 din 10 copii cu varste de pană la 10 ani a suferit cel puțin un atac de panică. In SUA, anxietatea este tulburarea cea mai răspandită, afectând 18% din populație. 6 milioane de persoane sunt afectate de tulburarea de panică.

alina-tuicaEvenimentele de viață joacă un rol important în apariția acestei afecțiuni, dar acestea reprezintă doar o verigă. Cercetările arată că tulburările de anxietate se dezvoltă dintr-un set complex de factori de risc, inclusiv genetici, chimia creierului, tip de personalitate și, desigur, istoria personală. Prognosticul tulburării de panică este bun. Dacă însă progresează către agorafobie, condiția devine mai dificil de tratat. Adesea tulburarea de panică se asociază și cu depresia. Astfel, de multe ori este nevoie de o combinație între terapie medicamentoasă și psihoterapie.

Psihoterapeut Alina Tuica.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie