„As fi vrut sa fiu mai apropiata de sora mea!“

relatii, psihologie, sora

PROBLEMA
Maria are 40 de ani, o fiica de 14 ani si un fiu de 10 ani. In ultimii ani a avut multe suisuri si coborasuri, dar a pierdut bucuria de a avea sprijin de la sora ei mai mica.

MARIA: Provin dintr-o familie numeroasa, cu doi baieti si doua fete, deci ea e singura sora, cu doi ani mai mica decat mine. In copilarie eram apropiate, imparteam aceeasi camera, aceleasi jucarii, haine si apoi fardurile. Eram noi doua impotriva baietilor.

CARMEN: Cum te-ai simtit in sanul familiei voastre mari?

MARIA: Eu eram sesnsibila si increzatoare in ceilalti. Sora mea era frumusica, un fel de „regina balului”. Noi am trait modest, dar mama si tata ne-au crescut bine.Tata era foarte strict cu noi, dar mama era…uimitoare – nu stiu cum a reusit sa faca fata atator greutati. Sunt mandra de ea.

CARMEN: Ce te-a facut sa te simti indepartata de sora ta mai mica?

MARIA Cred ca ruptura dintre noi a inceput atunci cand ea a avut un copil, iar eu eram insarcinata cu al doilea copil. Am ajutat-o cat am putut. Apoi ea a intalnit pe altcineva, a crezut ca i-am spus mamei despre asta, dar eu nu ii spusesem nimic. De atunci relatia noastra a inceput sa se schimbe…

CARMEN De ce crezi ca era suparata pe tine?

MARIA: Cand in sfarsit am stat amandoua de vorba, am inteles ce credea despre mine – ca eu eram fiica perfecta, iar ea nu. In ochii ei eram cea care nu gresea niciodata. Acum suntem amandoua mame care isi cresc singure copiii si ar fi grozav sa ne sprijinim una pe cealalta, dar ea e inca distanta fata de mine. Singurele momente in care ne vedeam erau cele petrecute in familie. Sotul m-a parasit cand copiii erau mici. Dupa patru ani, am fost diagnosticata cu cancer la san.

CARMEN: Tu ai tecut printr-o perioada foarte dificila, ai experimentat ceva foarte asemanator doliului. Ti-ai pierdut casnicia, sora si ai pierdut o parte din tine insati atunci cand ai aflat ca ai cancer – sunt pierderi importante.

MARIA: Da, m-am simtit abandonata de sora mea. Ea nu a fost langa mine atunci cand am avut nevoie. In perioada de tratament, chimioterapie si radioterapie, nu am vazut-o timp de 7 luni. Nu s-a oferit sa ma ajute nici macar cu copiii. Dupa tratament, prima data am revazut-o la o petrecere in familie, cand ea m-a intrebat daca am depasit situatia. Am fost dezamagita. Unul dintre frati a venit tocmai din Australia ca sa ma vada in perioada aceea. Acum sunt chiar bine, si ma simt mai bine ca niciodata, mai increzatoare decat inainte. Ea are si parti bune, dar intr-un fel imprevizibil. Imi e dor si imi doresc sa reluam relatia pe care am avut-o candva, dar nu cred ca mai este posibil. O iubesc si ii port de grija, dar se pare ca acum ne descurcam bine doar cand nu suntem departe una de alta.

CARMEN: E in regula sa ii spui cum te simti, cu sinceritate. Tu faci tot ce poti si depinde de tine ca sa creezi oportunitati pentru relatia voastra, ai deschis usa, dar daca sora ta alege sa treaca pe langa, tu nu ai ce sa faci mai mult. Mai poti sa ii scrii o scrisoare, fara sa o invinovatesti de ceva. Dar nu ar trebui sa te straduiesti mai mult. Mai multe eforturi ar insemna pentru tine si mai mult stres. Ce ai experimentat pana acum e suficient. Mingea este clar in terenul ei.

MARIA: Cred ca experienta cancerului m-a facut sa vad viata si relatiile intr-un fel diferit.

CARMEN: Poate ca in timp, sora ta va intelege ce s-a intamplat. Pe de alta parte, tu ai mai multa profunzime, maturitate si intelegere decat ea, ceea ce este un lucru bun pentru tine – poti sa contruiesti ceva pozitiv plecand de la calitatile tale.

Foto: ©shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie