Arta tamplariei la o manastire de maici

Fără categorie

Stim cu totii ca o manastire este un loc sfant inchinat rugaciunii si reculegerii. Ceea ce nu stim este ca uneori, maicile calugarite se dovedesc adevarati mesteri ai lucrului in cele mai felurite materiale.

Manastirea Samurcasesti, a "maicilor tamplarite", cum este ea stiuta in lumea bisericeasca, rasare neasteptat dupa o cotitura a soselei. Un gard inalt, solid, ca de cetate, desparte curtea curata luna de pamantul din jur si coboara lin catre pridvoarele chiliilor aliniate cuminti si varuite in alb.

Biserica refacuta, cu picturi incastrate in ziduri, mirosind frumos a lemn curat si a smirna, cu ziduri de un metru-jumatate grosime, are o eleganta fara cusur. E atata liniste de parca am pasit intr-o lume uitata de timp. Ma-ntreb cum e aici noaptea si ma gandesc ca trebuie sa te simti strivit intre imensitatea neagra a cerului si nemiscarea muta a Baraganului.

Imi inchipui locul acesta cumva cald si izbavitor, ca un adapost in furtuna. Ca o cana de lapte fierbinte dupa zile intregi de ratacit prin viscol.

Cand sa ocolesc biserica, ma opresc fata in fata cu doi dulai ce-mi taie calea la nici doi pasi. "Nu-ti fie frica, cainii stiu intotdeauna cine ne e prieten". De sub rasa monahala complet neagra ma priveste putin amuzata o calugarita subtire si delicata, ivita pe tacute, parca de nicaieri, langa umarul meu.

"Teofana", spune cu o inclinare calma din cap. Sunt incurcat, fiindca nici nu stiu cum se cuvine facut: se saruta mana sau doar se strange protocolar? Aleg ultima cale, desi rostesc politicos: "Sarut-mana". "Doamne-Ajuta!" mi se raspunde cu salutul bisericesc; "Haidem catre mica noastra fabricuta". Mergem.

Pe sub cerdacul casei din dreapta. Mult lemn, balustrade, stalpi cu intorsaturi lucrate de mana de mester, alei inguste, pavate, marginite de petice de iarba tunsa cu grija. Intru in primul atelier, unde o parte din cele 45 de maicute traitoare in manastire lucreaza zi de zi. Locul arata chiar ca o fabrica de mobila in sine.

"Mobila de Ciorogarla" e marca de lux
Peste tot piese de mobilier, functional ori artistic, mari, mici, moderne sau retro; uneori, se restaureaza mobila de colectie. Odaile calde, varuite si mirosind a curat, au peretii incarcati de scule de tamplarie, de rigle, dreptare si echere, agatate ordonat in cuie, alaturi de icoane pictate delicat si asezate cu fata catre rasarit.

Ferestrele mari revarsa lumina rece-aurie a unui soare de iarna. Langa bancurile de lucru, bucatile de mobilier neterminat, scanduri groase, slefuite sau nu, dulapii grosi cat piciorul unui om stau risipite peste tot, ca niste fiinte odihnindu-se inainte de inceputul unui drum. Foile subtiri de lemn, pe cale sa prinda viata, se afla in diverse stadii ale venirii pe lume. Degrosate, cantuite, puse la incleiat, desenate pe liniile ce vor trebui decupate ori prinse fara scapare in stransoarea menghinei.

Lemn alburiu, crud si curat, netezit pana la perfectiune, apoi roscat, in nuanta ciresului, ori intr-un fel de aramiu ciudat, baituit cu urme de castana sau cu un galben-greu varstat de inelele trecerii timpului ori acoperite cu lac transparent-auriu si plutind intr-un straniu miros intepator.

Pe langa ele, robotind concentrate, sunt maicile, cate una ori cate doua, fiecare cu operatiunea pe care o are de facut, atente sa nu sminteasca piesa din fata. Daca le privesti lucrand, ai impresia ca sunt o orchestra de pianisti executand un concert. La inceput, creionul alergand sprinten; urme subtiri de grafit abia ghicite, contururi inchipuind volute, flori, un ingeras naiv cu chip de copil bucalat, pasari, sori.

Un paienjenis de linii, fiecare ilustrand parca un destin. Linii insirate ordonat, ca la militarie, apoi, undeva, la un banc alaturat, cele cateva zeci de daltite, otel bun suedez ciocanit in linistea chiliilor de la Rohita, isi croiesc drum in carnea moale a lemnului.

"V"-urile subtiri care redeseneaza totul, apoi daltile profilate, "genunchiul de capra", cele plane, late, adancitoare, semirotunde sau cele de degrosat cu taisul ca briciul, arunca in jur aschii mirosind a rasina.

"Eu zic ca un om trebuie sa stie sa aleaga in viata", spune domol, cu voce calda, maica Teofana. "Asta in cazul in care v-ati intreba cum e calea unei femei catre Dumnezeu, catre monahism. Sa cantareasca tot – si bunele, si relele, si ce-i cere lumea si ce-i spune sufletul.

Poate nu va vine sa credeti, dar atunci cand e gata o piesa de mobilier, cand simti sub palme netezimea lemnului si luciul adanc al lacului de la finisajul final, cand luam un pat sau o masa ori o comoda sculptata si o ducem in magazine pentru livrare, ne simtim teribil de linistite. Nu mai simtim nici urma de oboseala, dispar durerile de spate, de maini, sau de ochi, de parca am inceput lucrul cu doua minute in urma.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din