Anne Frank: un destin tragic, o carte exceptionala

Anne Frank
Anne Frank s-a nascut in 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main (Germania), ca fiica a lui Edith (n. Holländer) si Otto Frank. Familia Frank, de origine evreiasca, mai avea o fata, Margot, nascuta in 1926. Dupa venirea la putere a lui Hitler (ianuarie 1933) si instaurarea persecutiilor antisemite, Otto Frank decide sa emigreze impreuna cu familia in Tarile de Jos, la Amsterdam, unde avea relatii de afaceri; fondeaza aici o societate specializata in comertul cu pectina (produs folosit la prepararea dulceturilor) si, ulterior, in vanzarea de condimente.

Cele doua surori invata repede la scoala neerlandeza, limba in care Anne isi va scrie jurnalul. Dupa invadarea Tarilor de Jos de catre Germania nazista si capitularea lor (1940), soarta evreilor de aici devine similara cu a celor din Germania sau Polonia.

O vreme, Otto Frank reuseste sa-si mentina din umbra afacerea gratie ajutorului prietenilor si angajatilor sai neerlandezi; totusi isi da seama ca, pentru a scapa de deportare, intreaga familie trebuie sa se ascunda, astfel ca amenajeaza in secret in acest scop (aducand mobila, alimente etc.) o parte din cladirea in care functiona firma sa (pe Prinsengracht 263), asa-numita Anexa.

Cand primeste o citatie de la SS, Otto Frank hotaraste ca a venit momentul sa se ascunda: in 6 iulie 1942, familia Frank se instaleaza in Anexa secreta; nu dupa multa vreme, i se alatura inca patru persoane. Cei opt locatari ai Anexei vor reusi sa supravietuiasca datorita ajutorului „protectorilor“ lor neerlandezi, curajosii prieteni si colaboratori ai lui Otto Frank.

Anne scrie in cei doi ani de clandestinitate mici povestiri si, mai ales, consemneaza tot ce i se intampla intr-un jurnal – care incepe in 12 iunie 1942, ziua cand implinise 13 ani, si se sfarseste la 1 august 1944, deci dupa debarcarea Aliatilor in Normandia, intr-un moment cand victoria asupra Germaniei parea iminenta. La un moment dat, in primavara lui 1944, il asculta la radio pe ministrul educatiei din guvernul neerlandez aflat in exil la Londra, care spune ca dupa razboi vor trebui adunate si publicate toate marturiile scrise ale suferintelor locuitorilor tarii ocupate de germani, de pilda jurnalele intime; ca urmare, Anne isi reface, completandu-l, jurnalul deja scris (viitoarea „versiune b“), dar continua sa-si tina jurnalul initial („versiunea a“).

In 4 august 1944, clandestinii din Anexa impreuna cu doi dintre protectori sunt arestati de serviciul de informatii si spionaj al SS, probabil in urma unui denunt. Jurnalul Annei scapa de confiscare; va fi luat si pus la loc sigur de Miep Gies, secretara lui Otto Frank si unul dintre protectori, care, printr-un miracol, nu a fost arestata. Cand avea sa afle ca, fara dubiu, Anne a murit, ea ii va incredinta tatalui ei jurnalul.

Cei opt locatari ai Anexei sunt deportati in lagarul Westerbork de pe teritoriul Tarilor de Jos, dupa care sunt urcati in ultimul tren care a plecat de aici spre Auschwitz, unde ajung in 5 septembrie 1944. Cu exceptia lui Otto Frank, toti vor muri. Transferate in lagarul Bergen-Belsen, Anne si sora ei au murit, probabil de tifos, in februarie sau martie 1945. Tatal lor, ramas la Auschwitz, a fost eliberat de trupele sovietice la sfarsitul lui ianuarie 1945. Reintors la Amsterdam, a publicat prima varianta a Jurnalului Annei Frank in 1947.

Jurnalului Annei Frank, Editura Humanitas, Gheorghe Nicolaescu
Versiunea definitiva a „Jurnalului Annei Frank” apare pentru prima oara in romaneste, tradusa de Gheorghe Nicolaescu dupa originalul neerlandez.

Cititi mai jos un fragment din celebrul Jurnal, pus la dispozitia cititorilor revistei Avantaje, in exclusivitate, de Editua Humanitas.


LUNI, 26 IULIE 1943
Draga Kitty,
Ieri a fost o zi furtunoasa si suntem inca agitati. De fapt, ne-ai putea intreba daca se intampla sa treaca aici vreo zi fara agitatie.
De dimineata, la micul dejun, a fost mai intai o prealarma, dar nu ne-am sinchisit, fiindca asta inseamna ca avioanele zboara deasupra litoralului. Dupa micul dejun m-am intins o ora, caci ma durea foarte tare capul, iar apoi am coborat in birou. Se facuse aproape doua. La doua si jumatate, Margot si-a terminat munca de birou; nici n-a apucat sa-si stranga lucrurile, ca sirenele au si inceput sa urle, asa ca m-am dus cu ea din nou sus. Era si timpul, caci dupa cinci minute a inceput sa se traga puternic, asa ca ne-am oprit pe hol. Si, intr-adevar, iata ca toata casa se zguduia si cadeau bombe. Am lipit strans de mine „geanta de fuga“, mai degraba ca sa am ceva de tinut in mana decat ca sa fug, caci oricum nu putem iesi de-aici. In cel mai rau caz, strada ne primejduieste viata tot atat cat un bombardament. Dupa o jumatate de ora, zgomotul avioanelor s-a mai atenuat, insa intensitatea activitatilor din casa a crescut. Peter a coborat de la postul lui de observatie din partea din fata a mansardei. Dussel era in biroul dinspre strada, doamna Van Daan se simtea in siguranta in biroul privat, domnul Van Daan urmarise totul din pod, iar noi, de pe palier, ne imprastiaseram la randul nostru pentru a vedea cum se inalta coloane de fum deasupra raului IJ. Curand a inceput sa se simta peste tot miros de incendiu, iar afara ai fi zis ca pluteste o ceata deasa.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati