Anca Parghel: “Cant cu inima fierbinte si creierul rece”

Anca Parghel e un nume familiar iubitorilor de jazz. O combinatie de talent, vointa si inteligenta nativa, dar si un destin singular.

Cine te-a incurajat cel mai mult sa canti?
Mama. Dar n-a fost nevoie sa ma incurajeze nimeni. Voiam sa ma fac medic chirurg, pentru ca am sange rece, nu ma emotionez la nimic care pe altii i-ar da gata. Asta ma bucura, fiindca si pe scena imi foloseste sangele asta rece.

Pe scena nu s-ar spune ca ai sangele rece…
Acolo trebuie sa ai inima fierbinte si sangele rece. Creierul trebuie sa fie foarte lucid, de barbat, si inima trebuie sa fie calda, daca e calda?

Creier de barbat si inima de femeie?
Si inima de barbat e calda. E mai calda decat inima de femeie, pentru ca ei sunt fiinte de pe alta planeta si in mintea lor lucrurile sunt mult mai clare. La noi e o confuzie totala? Eu as vrea sa fiu barbat. Ma incurca chestia asta, ca sunt femeie.

A contat mult faptul ca ai doi baieti, deja barbati?
Ma inteleg cu ei pentru ca eu ii tratez ca pe niste camarazi si ei nu ma trateaza ca pe o femeie, desi mi-ar placea…

Care a fost momentul hotarator cand Anca Parghel a devenit ceea ce a acum?
La 14 ani, am dat la Liceul de muzica din Iasi. Destinul meu de cantareata a inceput deci chiar de atunci, cand cantam muzica clasica. Pe la 15-16 ani, am cunoscut muzicieni de jazz, tot din generatia mea, cu care cantam impreuna. Apoi, la 19 ani, m-am trezit ca sunt la Canto, la Conservator, dar l-am descoperit pe Ion Baciu junior si totul a decurs firesc. Am ramas prietena si cu maestrul Sabin Pautza si cu Anton Zeman, cu Ion Welt? Am avut profesori foarte mari! A fost o intalnire fabuloasa, iar eu eram un copil studios.

A fost greu pana in ’89 sa evoluezi ca artist de jazz?
A fost! Cand nu ai, cauti mai mult si mai intens si orice informatie, cat de mica ar fi, o iei si o infloresti, intuiesti tot ce se afla in jurul ei. Daca ai numai doua-trei piese, cu ele poti face minuni. Eu am pornit de la o caseta cu Charlie Parker, cel mai mare saxofonist al tuturor timpurilor, pe care am ascultat-o pana am invatat-o pe de rost…


Cine te-a ajutat mai mult dintre muzicienii nostri de jazz?
Regretatul Mihai Berindei. Imi dadea casete, imi copia benzi pe tematica, imi dadea sa ascult. Apoi, cu Johnny Raducanu am cantat. El a zis: "N-am ce sa-ti fac, chiar mi-e putin ciuda pe tine!" De-aia nici nu canta cu mine.

Dar eu m-am asigurat si mi-am facut band-ul meu, ca sa nu am treaba cu nimeni. Pe Dan Mandrila, alta fiinta rara, l-am iubit foarte tare.

Nu spunea decat: "Uita-te aici, iti dau metoda asta si te descurci, daca esti om de muzica, daca nu, nu!" Am lucrat frumos cu Mircea Tiberian, cu maestrul Marius Popp si nu pot sa-l uit pe Garbis Dedeian, care e un mare instrumentist. Am cantat si cu Harry Tavitian…

Dar cel care a fost la inceput si caruia am sa-i multumesc mereu este Ion Baciu jr. Cand il intalnesc, ii spun: "Te pup si iti multumesc!", iar el imi zice: "Mai lasa-ma! Tu imi multumesti si dupa 20 de ani?"

Cum a fost cand au mai aparut si copiii?
Au aparut pentru ca am vrut eu! S-ar zice ca eram tanara si am facut o chestie inconstienta, dar de mare sentiment! Am simtit ca ar fi bine sa incep mai devreme, sa-mi fac si eu "orchestra" mea.

Ceea ce s-a si intamplat. Am impresia ca au un ghimpe impotriva mea. Imi spune Ciprian: "Mama, eu am vrut sa fiu pilot de curse. Ce mi-ai facut?" Tudor nu stiu ce-a vrut sa fie, dar acum pot sa faca ce vor, totul e posibil!

Am spus ca trebuie sa incepem muzica de mici, cand se formeaza reflexele, si dupa aia sa faca ce vor! Ei au inceput de la un an, doi ani, din burta mea au inceput, de fapt.

Cum de nu s-au apucat de arte plastice, ca tatal lor?
S-au apucat… Sunt foarte talentati si in sensul asta. Dar pictura e o meserie tacuta si de batranete, poti sa o faci oricand. Daca faci pictura, trebuie sa stii bine in ce te bagi. Trebuie sa fii un mare talent si sa fii in mafie.

Si in muzica nu e mafie?
Daca esti pe felia ta si e o felie speciala, nu intra decat cine e cu adevarat valoros. Jazzul face o selectie foarte drastica, nu te intalnesti decat cu oameni de valoare, pentru ca numai ei pot sa faca asta. Mi-e si frica uneori… Mi-e frica de singuratatea celui care este celebru si care, pe undeva, are un destin sa fie singur.

Daca cineva ar fi cu tine sa te vegheze, ar trebui sa fie fara orgolii, sa fi avut o legatura cu meseria ta ori, pur si simplu, sa fie un partener perfect. Tatal copiilor mei imi spunea (eu fac si pictura): "Lasa pictura, fa muzica! Lasa-ma pe mine macar aici! Dar daca Dumnezeu da… Unora le da foarte mult, incat le e greu sa duca toate aceste daruri si sa le infloreasca pe toate… Nu stiu de ce-i da, ca sa-l pedepseasca!"

Te-ai simtit pedepsita?
E un lucru foarte greu sa ti se dea atatea haruri! E mare har si mare bucurie sa poti face lumea fericita, dar e greu sa porti asa ceva. Nu exista competitie in ce fac eu, dar stiu ca se poate ajunge foarte sus si, practic, nu exista final. Iti trebuie cateva mii de ani sa acoperi tot ce poti sa faci cu un har.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati