“Am găsit formula slăbitului sănătos”

Cu doi ani în urmă, Ioana Pașca a decis că e momentul schimbărilor: a slăbit circa 30 de kilograme și s-a reorientat profesional, din zona de comunicare spre cea de nutriție și sănătate. Acum, la 47 de ani, Ioana spune că dorința ei cea mare este să le insufle celor două fiice un stil de viață sănătos.

am gasit formula slabitului sanatos

– Într-un timp relativ scurt, ai reușit să-ți îndeplinești un vis: să te reinventezi. Unde ți-ai găsit motivația pentru a-ți schimba stilul de viață?

Într-adevăr, este vorba despre motivație. Mi-am dorit mereu să slăbesc, să mă simt bine în pielea mea, să mă bucur de shopping ca de o experiență frumoasă, însă nu am reușit decât în momentul în care am luat decizia care avea să-mi schimbe viața total și numai în bine: am început să citesc, să mă informez, să testez diverse metode și să o găsesc pe cea care mi se potrivește.

Am făcut toate acestea păstrând undeva în mintea mea dorința de a fi fericită. Am știut că dacă aș fi fericită, m-aș putea bucura de oamenii din jurul meu așa cum merită, am știut că aș putea face lucruri frumoase și pentru mine, și pentru ceilalți. Acest gând m-a motivat și mi-a dat puterea de a continua. Am descoperit, în final, că am avut dreptate.

Într-adevăr, odată ce am scăpat de kilogramele în plus (n.r. – Ioana a slăbit în jur de 30 kg) am început să mă simt mai bine și, implicit, să mă bucur de viață în toată complexitatea ei. Procesul a fost mai anevoios decât am crezut, dar acum sunt bucuroasă că am găsit formula perfectă între slăbit și menținerea sănătății.

Sunt fascinată de faptul că nu mai trebuie să țin diete imposibile, crunte. Pot mânca absolut orice doresc, atât timp cât am grijă să-i ofer organismului nutrienții de care are nevoie și să combin în mod corect alimentele, respectând principiile pe care le-am studiat și am văzut că dau rezultate, reguli bazate pe optimizarea digestiei și alimentația alcalină.

În ceea ce privește sportul, a devenit o activitate plăcută, de care nu mai fug și pe care o practic cu drag de câteva ori pe săptămână. Fac antrenamente
Tabata și pilates, dar merg și la alergat pe stadion de câte ori am ocazia. Deci, da, se poate! De aceea, am decis să îmbin utilul cu plăcutul, devenind health trainer. Îmi doresc să împărtășesc celorlalți nu doar ceea ce am învățat eu, ci și ceea ce am testat. Este posibil să mănânci exact atât cât îți trebuie ca să te saturi, să transformi sportul într-o activitate plăcută și să slăbești. Eu sunt cel mai bun exemplu.

– Așadar, decizia schimbării a fost strâns legată de familie. Cât de mult a contat susținerea acesteia?

Un simplu calcul matematic m-a făcut să mă ambiționez și să fac pasul cel mare. Îmi doream ca, peste câțiva ani, fiicele mele să fie mândre de mine, să mă admire și să mă aibă aproape. Așa că am început să mă documentez, am citit enorm despre dezvoltare personală, despre optimizarea digestiei și despre importanța sportului în viețile noastre.

După ce le-am povestit alor mei despre planurile mele de viitor, nu numai că m-au înțeles, dar m-au și încurajat să merg mai departe. Sunt, într-adevăr, entuziasmată și încrezătoare. Chiar dacă sunt convinsă că asta i-a făcut să mă susțină, au fost încrezători în puterea mea de autodisciplinare. M-au sprijinit moral, mi-au înțeles nevoile și m-au încurajat. Cel mai mult, cred eu, m-a ajutat faptul că m-au înțeles. Mi-au acordat timpul de care am avut nevoie pentru a demara proiectul acesta.

– Îți propun o paralelă între Ioana, cea de acum, și Ioana de acum doi ani. Cum arată o zi din viața ta, astăzi, față de acum doi ani?

Mai presus de faptul că am un cu totul alt stil de viață – nu mă mai trezesc obosită, fără chef de viață, nu mai plec la birou fără pic de entuziasm ca să mă întorc seara nerăbdătoare să mă odihnesc. Mă simt excelent, mai ales că acum sunt pe cont propriu și am intrat în sfera antreprenoriatului. Sunt plină de viață, zâmbesc și pare că nici o problemă nu mă mai afectează așa ca înainte.

Mă trezesc de dimineață, nu sar niciodată peste micul dejun bogat în vitamine și mă bucur de el împreună cu familia mea. Îmi fac planurile pentru ziua care urmează și, mi-am dat seama, aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu prietenii mei cu care lucrez. Le spun prieteni, pentru că am dezvoltat deja relații apropiate cu cei care vin la trainingurile mele (n.r. – pe Ioana o poți urmări pe blogul ei, www.ioanapasca.ro).

Da, viața mea este complet diferită acum. Mă bucur de momente frumoase petrecute cu familia. Seara ne uităm la filme sau ieșim în parc. Sunt mai relaxată, mai energică, iar asta mi-a schimbat cu totul relațiile cu cei apropiați.

am gasit formula slabitului sanatos 2

– Cum redefinești reinventarea ta personală? Care a fost, pentru tine, abordarea optimă a acestei schimbări– moral, sufletește, nutrițional?

Așa cum am spus, la început a fost nevoia de a slăbi și de a mă echilibra nutrițional. Apoi a venit sportul și, la pachet, schimbarea interioară, aceasta fiind cumva ultima pe listă, dar care s-a dovedit a fi cea mai importantă, de fapt.

După ce am început procesul de a dobândi formele pe care mi le doream, am înțeles și cât de legate sunt toate celelalte aspecte. Moral, mi-am recăpătat încrederea în mine. Am înțeles apoi că celelalte aspecte problematice din viața mea începeau să se schimbe. Am înțeles că toate trăirile mele negative fuseseră legate de această problemă.

Toate sunt legate  între ele. Combinația ideală ar trebui, după mine, să urmărească strict fericirea personală. Odată ce îți concentrezi atenția pe asta, toate celelalte se rezolvă de la sine. Abordarea optimă este una personală, individualizată.

– Dacă ar fi să reiei experiența, ce îmbunătățiri ai aduce procesului tău de reinventare personală?

Mi-aș acorda și mai multă încredere în mine. Să nu crezi că nu au existat și momente – rare, într-adevăr, când am vrut să renunț. Cred că dificil este să înțelegi că trebuie să fii corect față de tine însuți și să ai răbdare.

De ce pun accentul pe răbdare? Pentru că nu te poți aștepta la rezultate imediate. Trebuie să ai răbdare, să-ți oferi timp și să rămâi concentrat pe obiective. Cu alte cuvinte, trebuie să te autodisciplinezi îndeajuns încât să nu pierzi din vedere scopul pentru care începi trainingul: să fii fericit, să fii sănătos, să fii mândru de tine însuți.

În acest timp, de când activez ca health trainer, cu asta m-am confruntat cel mai mult. Mulți clienți de-ai mei voiau să renunțe după câteva săptămâni pentru că li se părea că nu ajungeau nicăieri. Le-am spus și lor, o repet și acum: îți trebuie timp să duci la capăt un astfel de proiect. Fii corect față de tine și apreciază-ți fiecare pas înainte.

Îmi doresc ca prin experiența mea personală să ajut cât mai multă lume să abordeze un stil de viață sănătos și activ. Iar principiile alimentare pe care eu le-am studiat şi care au dat rezultate, să le pot împărtăşi şi altor persoane, să le arăt că respectând câteva reguli nutriţionale de bază, care în scurt timp le vor deveni reguli de viaţă, îşi pot îmbunătăţi starea de sănătate, îşi vor îmbunătăţi digestia, nivelul de energie, aspectul pielii şi al părului şi, nu în ultimul rând, îşi vor remodela silueta.

Programele concepute de mine sunt adresate în principal oamenilor ocupați, care simt că nu își pot face timp pentru sport, sau mai bine spus, pentru un stil sănătos de viață.

– Ce înseamnă „Trăiește pe săturate“?

Este declaraţia mea pentru tot restul vieţii mele… Trebuie să învăţăm să trăim din plin, să ne bucurăm de micile realizări, de cei din jurul nostru, de copiii noştri, să ne dăruim şi altor lucruri decât cele care sunt legate de job, să avem energie şi putere şi voinţă să ne iubim mai mult.

A te iubi pe tine mai mult nu este o dovadă de egoism, ci dimpotrivă. Pentru că, de regulă, de noi femeile depind copiii noştri, bărbaţii şi părinţii noştri. Având grijă de tine, ai grijă de toată familia ta. A te iubi pe tine şi a face niște lucruri doar pentru ca tu să te simţi mai bine, să arăţi mai bine, este, de fapt, un gest de iubire pentru familia ta. Şi, da, trebuie să trăim pe săturate, nu să mâncăm pe săturate.

Putem mânca doar pentru a trăi, ne putem concentra doar pe lucrurile care ne ajută să ne simțim cu adevărat bine pentru ca toate celelalte din viața noastră să fie minunate.

Autori: Laura Iacobescu și Cătălina Ioancea

Foto: Arhiva personală a Ioanei Pașca

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate