Alinarea celor aflați în suferință: rugăciune făcătoare de minuni către Fecioara Maria

Cu toți trecem prin momente nefericite în viață, când orice am face, oricâți oameni am avea alături și oricâte vorbe de încurajare am auzi, nu reușim să ne remontăm sufletește.

rugaciune facatoare de minuni catre fecioara maria

Pentru acele momente peste care ni se pare că nu vom trece niciodată există o rugăciune despre care se crede că este făcătoare de minuni. Aceasta este îndreptată către Maica Domnului și se spune de cinci ori pe zi, pe parcursul a 10 zile. În plus, așa cum precizează site-ul www.rugaciuni.com, pentru ca această rugăciune făcătoare de minuni către Fecioara Maria să fie mai puternică, trebuie respectate câteva recomandări:

– zece exemplare din această rugăciune vor fi date la 10 credincioși aflați în biserică;

– la capătul celor 10 zile se vor da la altarul bisericii o pâine, o lumânare, un acatist pentru vii și unul pentru morții din familie;

– se va da de pomană unui om sărman ulei, făină și fructe, rostindu-se formula “în cinstea Maicii Domnului”.

Iată cum sună această rugăciune făcătoare de minuni către Fecioara Maria:

“Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, spre tine îmi îndrept gândul, inima și toate simțurile și te rog cu lacrimi:

Până când Măicuță a milostivirii va fi aceasta durere necontenită pe pământ?

Până când vrăjmașii nevăzuți ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieților oameni?

Până când vor pângări și vor necinsti trupurile, sufletele și viețile lor? Înșelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine și să nu dea slavă și cinste pururi Măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt?

Ridică-te Stăpână Atotbună și zdrobește pe vrăjmașii noștri și ai Fiului Tău iubit Iisus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-Ți sfințenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te, Fecioară, pentru Sfânta Biserică pentru propovăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogați, săraci, necăjiți, bolnavi, pentru cei prigoniți, pentru credință, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposați. Ajută-ne să ne pocăim toți oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului Tău Fiu, care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele oițe rănite atât de mult de vrăjmaș.

Roagă-te, Măicuță Sfântă, și pentru aceste nevoi ale mele (aici trebuie să specifici necazurile a căror alinare o cauți la Maica Domnului).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.”

Sursa foto: shutterstock.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate