Alexandru Tomescu – Omul care aduce muzica

2012-07-14-14-21-42Cut

Anul acesta, Gala «Femeia anului» s-a deschis cu Bach, Enescu şi Paganini. Deşi programul său de concerte e deja stabilit până în 2016, Alexandru Tomescu a găsit timp să răspundă pro bono invitaţiei noastre, ridicând la nivelul maxim ştacheta calităţii evenimentului.

Nu se stinseseră bine ecourile muzicii lui Paganini şi în sală începuse festivitatea, când noi ne-am aşternut la drum: Alexandru, pentru că a doua zi avea concert la Sibiu; eu, pentru că aveam să-i iau un interviu; colegul nostru, Dan, la volan.

Din părticica mea de organizare rămăsesem cu un serios sur-plus de adrenalină – ştiţi sentimentul acela că încă se mai poate încurca ceva. Alexandru, cu zâmbetul lui ca o zi de vară şi cât se poate de liniştit, mi-a spus: „A mers uns.“. În clipa aceea m-am calmat. Oare i-am mulţumit pentru asta?

Vioara de Formula 1

De când s-a legat acest tandem, Stradivarius – Alexandru Tomescu, am avut mereu sentimentul că, în mod nedrept, violonistul a fost pus uneori în umbra viorii. „Eu am fost un violonist foarte bun şi înainte de momentul Stradivari“, spune Alexandru şi îi simt zâmbetul în întuneric. „Am foarte multă înţelegere pentru curiozitatea oameni-lor de a înţelege ce este cu vioara.

Acum, în al şaptelea an de când cânt la ea, într-adevăr, cred că dintre cei care veneau din curiozitate de a vedea şi abia apoi pentru a auzi cum sună vioara Stradivarius, s-au ales în cele din urmă cei care realmente au devenit pasionaţi de muzica clasică. În sfârşit, putem vorbi direct de muzică şi mai puţin de mijloacele prin care ajungem la ea.“

foto Bogdan Dinca (7)cut

Noi, cei care suntem doar ascultători de muzică, ne întrebăm adesea: oare chiar contează atât de mult un Stradivarius în calitatea muzicii? Răspunsul este DA! Alexandru explică un lucru la care ar fi trebuit să mă gândesc şi singură: mecanica sunetului perfect nu poate veni decât dintr-un mecanism perfect. „Tot ce intră în vibraţie este esenţial“, explică Alexandru.

O vioară de top este ca o maşină de Formula 1: fiecare şurub trebuie să fie la locul lui, să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost  construit. Dacă un singur component nu este bine reglat, bine construit, de cea mai bună calitate, ai stricat întreg ansamblul.

În interiorul viorii există o parte mobilă [un beţişor care uneşte cele două faţe, n. red.] care în limba română se numeşte pop, dar denumi-rea din franceză, mai apropiată de sensul ei, este âme, adică suflet. Dacă această părticică este mişcată doar cu o fracţiune de milimetru, sonoritatea viorii se poate schimba în întregime.

Forma la care a ajuns Stradivari, atunci, în secolul al XVIII-lea, este, practic, forma perfectă, de atunci nu s-a mai schimbat nimic important la vioară. Este o senzaţie aparte să ştii că ţii în mână unul dintre obiectele perfecte create de acel om; nu doar o parte din patrimoniul naţional al României, ci o parte din patrimoniul umanităţii: dacă s-a dus, dusă rămâne.“

foto Bogdan Dinca (1)Cut

Aţi observat, în timpul concertului, cum violonistul smulge câte un fir rebel de la arcuş? „Sunt 150-180 de fire de păr de coadă de cal“, explică Alexandru. „Cel mai căutat este părul de cal siberian. S-a ajuns şi aici la păr pentru arcuş bio – care să nu fie tratat cu substanţe chimice fiindcă acestea, folosite la înălbirea şi la degresarea părului, îi slăbesc rezistenţa şi firele ajung să se despice şi să se rupă în timp ce cânţi.

Părul face parte dintre consumabile, la fel ca şi corzile, ca şi căluşul [piesa peste care trec corzile, n. red.]. Exact ca la cauciucurile unei maşini de Formula 1 – se schimbă atât de des cât o cere maşina. Într-adevăr, arcuşul are o importanţă covârşitoare în privinţa calităţii sunetului, şi de aceea arcuşurile de top pot să depăşească lejer preţuri de 100.000, 150.000 de euro.“

Micul arsenal

„Am mai multe viori“, mărturiseşte Alexandru. „Cea mai tânără dintre ele este, deocamdată, în stadiu brut, adică în clipa de faţă sunt doar nişte scândurele, nici măcar nu are forma unei viori. Lutierul Silvian Rusu o construieşte pentru mine, va fi o copie a celebrei viori a lui Nicolò Paganini, Il Canone; mai am o vioară construită tot de Silvian Rusu, o copie fidelă a viorii Stradivarius – ele sunt cele mai tinere. Şi pe urmă, o vioară împrumutată de Jocelyne Parguel, un colecţionar francez – este tot un instrument italian foarte vechi, de peste 300 de ani; şi, bineînţeles, regina acestora, vioara Stradivarius.“

Învechindu-se, sunetul viorii câştigă calitate? „Este la fel ca la vin: dacă a fost bun în momentul în care a fost produs, are şansa să devină în timp un vin excepţional. Dacă vinul este prost, învechindu-se nu va deveni mai bun. Stradivari a construit viori excepţionale de la bun încput, era cu mult peste toţi ceilalţi confraţi lutieri.“

Întrebările mele standard

2012-07-14-13-33-40Cut

Este posibilă performanţa în muzică la prima generaţie? îi întreb mereu pe muzicieni, spre informarea părinţilor care se gândesc la asta. „Bineînţeles. Nu e o condiţie sine qua non să provii dintr-o dinastie de muzicieni.

Există exemple în ambele sensuri: familii de muzicieni care au mers în sus sau în jos, cale de câteva generaţii sau, pur şi simplu, nişte talente native care au apărut în familii care nu aveau nici o legătură cu muzica. Genetica poate juca un rol, fără îndoială, dar nu este obligatoriu. Un mediu muzical poate să îl ajute sau poate clarifica foarte repede opţiunile copilului: poate el nici nu vrea să devină muzician.“  Şi mai vreau să ştiu dacă studiul muzicii însemnă o copilărie sacrificată.

„Este o copilărie sacrificată dacă acel copil face ceva împotriva voinţei lui, ceva ce nu îi place, ceva ce îşi doresc mai degrabă părinţii decât el însuşi. Eu, dimpotrivă, am avut o copilărie extrem de colorată, extrem de activă, am călătorit, am cântat pe multe scene încă de când eram mic, mi-am făcut prieteni peste tot pe unde am călătorit şi nu mi-aş putea imagina viaţa altfel.“

«Acasă», la Sala Radio

„Sala Radio este casa mea artistică din Bucureşti de peste zece ani, sunt solistul lor concertist din 2002. Orchestra Naţională Radio este ansamblul alături de care am crescut, m-am dezvoltat ca muzician. Foarte importantă a fost libertatea de care m-am bucurat în ceea ce priveşte alegerile de repertoriu.

Dacă, de multe ori, la filarmonicele din ţară există anumite reţineri în a programa un concert mai nou pentru România, cum ar fi un Bartok, un Hindemith, un Stravinski, la managerii Orchestrei Naţionale Radio am găsit întotdeauna deschidere pentru muzica de foarte bună calitate, inclusiv muzica ceva mai nouă. Acest lucru, după părerea mea, nu poate decât să meargă în direcţia unei normalizări a vieţii muzicale de la noi, pentru că, în străinătate, astfel de compozitori care la noi sunt priviţi cu teamă, cu scepticism, sunt intraţi în galeria de compozitori clasici, în sensul apetenţei publicului pentru ei, al frecvenţei cu care apar pe afişele de concert.“

Carte tipărită sau kindle?

Ştiu că avem o preferinţă comună pentru Haruki Murakami. „Citesc imediat ce se traduce, îmi pare rău că nu s-au tradus mai multe cărţi de-ale lui. Dar îmi plac şi scriitorii germani Thomas Mann şi Hermann Hesse, autori care ajung să te formeze ca artist.

Citesc cu mare plăcere autori români contemporani. Radu Pavel Gheo îmi place în mod deosebit. Îmi place să citesc şi poezie, Arghezi – poeziile şi proza.“ Cât despre cititul în format electronic… „Mi se pare că stau suficient timp cu ochii pe ecrane de telefon, de calculator, de laptop…“ Încerc să-l conving că nu e acelaşi lucru…

Chiar îmi deschid kindle-ul, deşi e întuneric în maşină şi nu se vede nimic. „Ştiu, ştiu, ştiu, dar o carte înseamnă mai mult decât simpla accesare a textului. Are o greutate, are un miros al ei, are o istorie pe care poţi să o descifrezi, poate are nişte însemnări pe ea… Cartea este un obiect mult mai personal decât un fişier de 5 megabiţi.

Cu toate că, recunosc, e mult mai confortabil să iei un kindle cu tine decât să cari 4-5 cărţi, e mult mai raţional. Dar noi, artiştii, nu luăm întotdeauna deciziile raţionale. Este un pas pe care încă nu pot să-l fac. Sunt nişte lucruri care funcţionează foarte bine aşa cum sunt. Unul dintre ele este vioara, care funcţionează perfect de 300 de ani.“ (Zâmbet în întuneric.)

Despre maşini, înot şi adevăr

În faţă, şosea; în spate şosea… Înaintăm în noapte (spaţial şi temporal) şi depănăm poveşti despre maşina Dacia, despre toate defecţiunile posibile şi modalităţile de a le remedia pe marginea drumului, despre mititeii celebri de la Deduleşti, care presupun că nu-l interesează pe Alexandru decât ca element pitoresc, pentru că este foarte preocupat de o alimentaţie şi de o viaţă sănătoasă.

Da, Alexandru conduce, are permis de optsprezece ani, dar în oraş preferă metroul sau bicicleta. „Deşi pistele pentru biciclete din Bucureşti sunt o glumă“, comentează el îngăduitor.

Nu joacă fotbal cu colegii şi prietenii lui, Răzvan Suma şi Tiberiu Soare. „Îmi place mai degrabă să joc badminton, sau să merg pe munte. De mai bine de 15 ani, merg cât pot de des la înot, îmi place foarte mult să mă mişc în trei dimensiuni, nu doar în două, ca pe uscat.“ Condiţia fizică este esenţială, „fiindcă este o adevărată performanţă de concentrare aceea de a putea să fii în forma ta maximă de sensibilitate, de inspiraţie, de energie la  o oră fixă, pe scenă“, spune el. „Pe nimeni nu interesează dacă această formă maximă tu o atingi la ora nouă seara sau la cinci după amiaza. Trebuie să fii atunci, acolo. Pictorii, scriitorii, de exemplu, au un avantaj insurmontabil: ei pot crea atunci când îi vizitează muza. Noi, interpreţii, trebuie să avem o relaţie mai apropiată cu muzele, să le convingem să vină la oră fixă.“

Născut pe pe 15 septembrie, în prima zi de şcoală – trebuie să fi fost interesant. „Era foarte frumos: sărbătoream şi chiuleam. Îmi place, mi se pare o zi excelentă de naştere. Este şi momentul în care, de obicei, se deschide stagiunea de concerte.“ Îmi încerc priceperea într-ale astrologiei: dacă e născut în zodia Fecioarei, probabil că nu-i prieşte critica. „Orice părere care este pertinentă şi are sens, este cât se poate de binevenită.

Cred că un artist îşi arată valoarea păstrându-şi inima şi mintea şi deschisă la idei noi. În clipa în care te-ai închistat şi crezi că eşti deţinătorul singurului adevăr valabil – aşa ceva nu există! – în clipa aia ai luat-o razna.“

Rezonabil, echilibrat, relaxat – are puterea de a-i relaxa şi pe cei din jur. Numai pe scenă ia foc.Luminiţa roşie a reportofonului s-a stins de mult. Alexandru fredonează câteva măsuri pe care le tot reia în răstimpurile de tăcere. E trecut bine de miezul nopţii, suntem încă pe drum şi mâine dimineaţă are repetiţie cu orchestra Filarmonicii din Sibiu.

Muzica rămâne pentru mine o taină pe care încerc s-o descifrez, făţiş sau cu coada ochiului. Privesc degetele care se odihnesc acum pe banchetă şi semnul distinctiv pe care toţi violoniştii îl au în partea stângă, sub bărbie – de unde vine muzica?

Autor: Mihaela Serea / Foto: Bogdan Dinică

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati