Alexandra Maria Lara – Actrita de la 10 ani

Pasiune, talent, naturalete si o alura a la Audrey Hepburn. Asa am putea creiona portretul Alexandrei Maria Lara, actrita de care nu ati prea auzit pana in prezent, dar cu siguranta veti auzi de acum incolo!

Este frumoasa de pica, are un succes nebun si este enervant de simpatica". Asa isi incepe revista germana Stern un articol recent, dedicat romancei Alexandra Maria Lara care, la doar 25 de ani, si-a pus deja amprenta asupra industriei filmului european.

"Noua Audrey Hepburn", cum mai este numita uneori, a jucat in peste 30 de filme, a refuzat oferta revistei Playboy, declarand ca nu are nevoie sa pozeze goala "pentru a avea succes", iar unul dintre rolurile avute recent a fost acela al secretarei lui Hitler (Traudl Junge), in Der Untergang, film nominalizat la Oscar, in 2005, pentru Cel mai bun film strain.

Povestea ultimelor zile din viata lui Adolf Hitler, in care Alexandra o intruchipeaza pe Traudl Junge, secretara dictatorului, desi a fost surclasata de filmul lui Alejandro Amenabar, Mar adentro, a insemnat propulsarea carierei cinematografice a Alexandrei pe plan international.

Germania i-a acordat Larei Premiul Goldene Kamera, numind-o Cea mai buna actrita intr-un film german, distinctie care a onorat-o enorm. De curand, Alexandra a incheiat filmarile la Offset, o coproductie romano-germana, cu un scenariu semnat de Cristi Puiu si Razvan Radulescu.

Pe scurt, este vorba despre o poveste de dragoste pe care Brandusa Herghelegiu – personajul principal feminin interpretat de Alexandra – trebuie sa o clarifice, alegand intre doi barbati. Filmarile au avut loc in tipografia Evenimentului zilei, in luna martie a.c. "M-a fascinat ideea scenariului, dar si aceea de a juca aici, in Romania, si de a mai afla putin despre tara din care vin", spunea actrita.

"Ceea ce este mai frumos si mai important am invatat de la tata: placerea de a juca, placerea de a sta in fata camerei, de a rade cu pofta, de a munci cu usurinta si de a pune mult suflet in ceea ce fac."

Tatal, Valentin Platareanu, actor in anii ’80 la Teatrul de Comedie din Bucuresti, este in prezent profesor de teatru la Berlin. Asta, pentru ca, in anul 1983, cand Alexandra avea doar patru ani, familia Platareanu a emigrat in Germania, unde tatal ei a cerut azil politic, iar apoi si-a deschis o scoala de actorie.

La varsta de zece ani, Alexandra juca deja in seriale de televiziune; ceva mai tarziu a venit si schimbarea numelui, pentru ca era mult prea greu de pronuntat, deloc melodios si putea fi un impediment in calea afirmarii ei. Astfel de-vine Alexandra Maria Lara…

Primele amintiri ale actritei legate de orasul adoptiv? "Televizorul color si scarile rulante. Nu le vazusem niciodata pana atunci si mi se pareau absolut magice!"

In Bucuresti a revenit prima oara abia dupa 1989, pentru a-si vizita bunica.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati