Alergând spre o soartă mai bună

Veronica Ștefan e celebră în Mărăcineni, comuna de lângă Pitești în care lumea o știe ca pe „mama copiilor acelora așa de deștepți“: Alina, studentă bursieră la Universitatea de Arte din București, și Mariusan, 17 ani, campion național la ștafetă și bursier al campaniei Jurnal de fapte bune.

mariusan stefan

Mariusan e abia la început de carieră, pe care speră  s-o încununeze cu o participare reușită la Olimpiada din 2020. Acum are șase ani de atletism la activ și o mulțime de rezultate la care nici nu ar fi visat la început de drum.

„Eram elev la școala din Mărăcineni, în clasa a V-a, când i-am atras atenția antrenoarei. M-a remarcat dintr-o întâmplare și a abordat-o pe mama, încercând s-o convingă să mă lase la antrenamente.“ Iar mama nu a vrut: „Aveam mai multe motive, dar toate cu substrat financiar. S-ar fi ajuns ca toți trei să facem naveta la Pitești, Alina la școală, eu la serviciu, Mariusan la antrenamente, și nu ne-am fi permis“.

În plus, nu-i dădeau pace toate gândurile și speranțele pe care le nutrea pentru mezinul casei. Provenită dintr-o familie săracă din Teleorman, în care mersul la școală era un lux, Veronica a reușit să termine 12 clase și de peste zece ani lucrează ca recepționeră la un hotel din Pitești. „De la Mariusan îmi doream să ajungă să facă bani, să aibă casa lui, să vadă lumea“.

O antrenoare ca în filme

„Apoi a venit chemarea spre atletism și normal că m-am îndoit, pentru că știam că orice sport de performanță te îndepărtează de învățătură“. Dar au insistat și el, și antrenoarea, fosta campioană Otilia Ruicu-Eșanu, care i-a promis mamei că „atletismul nu va fi o povară pentru dumneavoastră, mi-l lăsați mie, eu îl duc, eu îl aduc de la antrenamente, vă ajut cu tot ce pot“.

Astfel, povestește Veronica, „la finalul clasei a VIII-a, m-am lăsat înduplecată, chiar dacă am suferit că, la rezultatele lui școlare, putea fi admis la cel mai bun liceu din Pitești, iar în noile condiții trebuia să urmeze liceul sportiv“. Și asta, pentru că atletismul de performanță presupune un program solicitant, două antrenamente de câte două ore pe zi, pe parcursul întregului an, cu o singură pauză, de trei săptămâni, în august.

Astfel, în timpul anului școlar, băiatul pleacă de acasă la 7 dimineața și se întoarce 12 ore mai târziu. „Îmi amintesc și acum cum în clasa a IX-a venea epuizat de la antrenamente, dar își scotea caietele și își făcea temele…“, spune mama lui. A fost o perioadă dificilă atunci, pentru că Mariusan începuse să aibă probleme de sănătate: inițial i se umflaseră genunchii, rotulele îi deveniseră extrem de dureroase, apoi călcâiele, șoldurile…

„Aveam momente în care plângeam de durere, mai ales că eu continuam antrenamentele, pentru că atât doamna Eșanu, cât și medicii ne-au explicat că sunt doar consecințe ale dezvoltării corpului, care dădeau dureri de creștere cumplite“, își amintește Mariusan.

Nu a fost singura cumpănă. Toamna trecută a suferit o accidentare care și-a spus cuvântul în timpul calificărilor la campionatul mondial de juniori din Cali, Columbia. A ratat baremul de timp cu zece sutimi de secundă, la fel ca și la Balcaniadă, unde a condus cursa până în ultimii cinci metri, când și-a pierdut suflul și a fost depășit cu o jumătate de talpă.

Cum reușești să mergi mai departe, să nu iei în calcul renunțarea, după asemenea momente de frustrare? „De multe ori am fost pe punctul de a mă prăbuși, însă apoi mergi la un antrenament reușit și prinzi iar aripi.”

Educație prin sport

Se moștenește aplecarea către sport? Mediul social din care proveneau părinții lui Mariusan nu le-a permis să afle dacă pasiunea pe care fiecare a avut-o pentru fotbal (tatăl) și volei (mama) s-ar fi putut transforma în performanță: “Sărăcia te ține jos“, spune melancolic mama.

În opinia antrenoarei, „Mariusan a avut pe de o parte o șansă foarte bună, aceea că are o înzestrare genetică optimă, iar pe de altă parte, ceva ghinion cu aceste dureri de creștere, dar, odată depășite, a progresat repede. Cred că va ajunge în vârful carierei după 20 de ani, ceea ce e bine, pentru că atletismul este un sport de maturitate. E un copil cu o personalitate deosebită, sensibil și serios.

Sportul te educă, te dezvoltă, te disciplinează

mariusan stefan 2

De altfel, din experiența mea, faptul că un copil care face sport de performanță nu se ține de treabă la școala e un mit, dacă ești serios în sport, ești serios în toate. Sportul te educă, te dezvoltă și te ajută să fii un luptător.“ Așa se face că obiectivele de carieră ale băiatului sunt cât se poate de înalte: „mai presus de orice, îmi doresc să particip la concursuri internaționale, la care până acum nu am avut șansa de a concura: Mondialele din 2016 și la Olimpiada din 2020“.

Și, la un moment dat, și-ar dori să-și permită să cumpere o casă mare pentru mama sa, în care să se poată reuni cândva cu toții, ea, femeia care i-a crescut singură atât de frumos, Alina, artista realizată, recunoscută, și Mariusan, campion mondial și olimpic la atletism.

Sportul de performanță costă

Specialitățile lui Mariusan sunt ștafeta 4×400 m, 800 m, 400 m și proba combinată, decatlonul. Pentru fiecare ar avea nevoie de o altă pereche de cuie (adidașii profesionali de atletism), însă Mariusan are o singură pereche pe care o folosește la toate competițiile, indiferent de profil.

Bursa oferită în cadrul Jurnalului de fapte bune îi va folosi la întregirea și, pe alocuri, înnoirea echipamentului, în condițiile în are numai o pereche de cuie costă peste 100 de euro, și la achiziționarea suplimentelor alimentare, al căror preț ajunge la 800 de lei lunar.

 

DESPRE JURNAL DE FAPTE BUNE

Jurnal de fapte bune e un proiect derulat de Asociația Pentru Familie, cu sprijinul Caroli și în parteneriat cu Libertatea și Fundația Ringier, prin care 30 de copii fără posibilități materiale, dar cu performanțe în sport, muzică, arte sau învățătură, vor primi timp de un an burse lunare în valoare de 1.000 lei. „Mariusan a ales să lupte pentru un vis și să își construiască un drum spre performanță, deși viața i-a arătat până acum ce înseamnă sacrificiul și lipsa unui suport financiar. Dincolo de ambiție și foarte multă muncă depusă pentru obținerea unor rezultate, există nevoia reală de a fi susținut pentru a putea merge mai departe. Ne dorim ca bursa primită în cadrul programului Jurnal de fapte bune să îi asigure o șansă în plus și să ne bucurăm peste ani, când îl vom susține cu toții la Jocurile Olimpice“, spune Laura Dușleag, directoarea Asociației pentru Familie.

 

Autor: Mirona Hrițcu
Foto: arhiva personală

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate