Ajutati-ma sa fiu un pic mai calma!

familie, copil
Rodica spune

Am un job incarcat, cu responsabilitati; lucrez in domeniul serviciilor sociale. Ajung acasa in jurul orei 18, cand sotul meu pleaca la serviciu, este sofer la o companie de transport mar-furi. Inainte de a-i face baia de seara fetitei, ma joc putin cu ea, imi verific e-mailurile de serviciu si ma uit pe teancul de documente pe care le-am luat acasa. Dupa baie, o pregatesc de culcare, ii spun o poveste si adorm langa ea. Cam asa imi petrec eu serile si noptile. Pentru mine, viata e o goana permanenta, ca o jonglerie.

INAINTE: era ingrijorata pentru jobul ei, cum sa-si imparta timpul si se se indoia daca e o mama buna.

PRIMA SAPTAMANA

Uneori, solutia poate veni la… sticluta!
Foloseste cu incredere Remediile Florale Bach, preparate din extracte ale unor plante, in apa pura de izvor. Au menirea de a te ajuta sa iti regasesti echilibrul emotional de care ai nevoie si sa faci astfel fata cu succes incercarilor la care esti supusa zilnic, fara efecte adverse. Exista 38 de remedii, pe care le poti gasi in cabinete specializate, unde specialistii iti vor recomanda ce anume iti trebuie, in functie de problema ta. Acum pot fi gasite si la noi; detalii pe www.remediiflorale.ro .

A DOUA SAPTAMANA

Noua Biblie!
Iti recomand sa cumperi o carte despre metode eficiente de relaxare. In librarii ai de unde alege. Acorda-ti putin timp intr-o zi si rasfoieste cateva astfel de carti. Vei putea sa alegi cea mai potrivita metoda pentru tine. In cele mai multe carti vei gasi metode si exercitii practice, usor de facut zilnic, care nu iti iau mai mult de cateva minute. Şi, chiar in timp ce citesti cartea, vei simti ca te relaxezi, respiri intr-un ritm mai calm si tot corpul tau se relaxeaza.

A TREIA SAPTAMANA

Instantaneu!
Foloseste „ancorele vizuale“. Ce inseamna? Descopera ce culoare te relaxeaza cel mai mult, atunci cand o privesti. Apoi decoreaza-ti treptat casa cu mici „pete“ din aceasta culoare. Poti face asta cu costuri minime. E suficient sa asezi in cat mai multe locuri mici obiecte in culoarea ta relaxanta. Uneori e suficient sa cumperi putina hartie autocolanta de culoarea respectiva, din care sa tai mici forme pe care sa le lipesti pe pereti si / sau pe mobile sau la birou (post-it-uri colorate). Ori de cate ori iti va cadea privirea pe una dintre aceste „ancore vizuale“ te vei putea relaxa instantaneu, te vei simti mai calma si in siguranta.

A PATRA SAPTAMANA

Calma si multumita!
Rodica se simte mult mai putin anxioasa. „Am invatat sa separ munca de viata de acasa si sa ma bucur de timpul petrecut cu familia, fara sa ma mai ingrijorez pentru ce voi face maine. Weekend-urile sunt si ele mult mai relaxate, fiindca am luat decizia sa petrec mai mult timp cu sotul meu si cu Adina, fara sa ma simt inspaimantata de saptamana care urmeaza. Am inceput sa fac jogging si merg la sala, vreau sa slabesc. Am capatat o noua perspectiva asupra vietii mele. Sunt o mama mai buna si stiu sa imi gestionez mai bine stresul.“

DUPA: „Reusesc sa imi fac timp zilnic pentru relaxare, muzica si cateva exercitii fizice. Ingrijorarile au disparut, ma simt mult mai relaxata si mai calma!“

SFATURI

  • Largeste-ti perspectiva – lumea nu se sfarseste daca tu nu iti termini treburile la timp. Sa petreci timp de calitate alaturi de familie e prioritar.
  • Fa zilnic o forma de miscare cu efect relaxant. O practica cu efect simultan de relaxare si de tonifiere e oricare dintre metodele de gimnastica energetica provenite din China. Cumpara un DVD si aloca 30 de minute zilnic.

EXPERTUL NOSTRU, CARMEN DEMI
Te ajutam sa gasesti solutii pentru rezolvarea problemelor tale emotionale – ingrijorari, dileme, angoase diverse. Scrie-ne la redactie (pe avantaje edipresse.ro), iar psihologul Carmen Demi iti va oferi un sfat avizat.

Foto: © shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii in familie