Afacerea care creează emoții pozitive. Află-i povestea Mirelei Retegan

Mirela Retegan şi-a dorit să fie educatoare, apoi actriţă. A făcut o carieră de excepţie în jurnalism, iar acum şi-a pus toate talentele şi experienţele la un loc… de dragul copiilor.

mirela-retegan

Industria care vinde emoţii

„Zurli este visul meu de a crea un loc în care copiii şi părinţii să fie fericiţi. Am văzut foarte multe asemenea locuri în care părinţii se duc doar ca să mai bifeze un punct din agendă. Eu am încercat să aduc ceva din bucuria mea de a trăi aceste lucruri într-un format în care oamenii vin şi fac totul de plăcere.“

În mod concret, visul acesta al Mirelei constă într-o afacere structurată pe trei divizii. Una este divizia de teatru care îşi desfăşoară spectacolele în spaţii neconvenţionale. „Dacă vrei să jucăm un spectacol de teatru la tine în bucătărie, venim şi jucăm“, mă asigură Mirela. „Pentru că povestea este doar un pretext de la care noi plecăm ca să ne jucăm. Actorii care lucrează cu mine ştiu că nu trebuie să joace, ci să se joace.

Compania are în repertoriu douăzeci de spectacole pe care le joacă în diverse locaţii. Dar sunt şi spaţii în care trupa are stagiuni permanente; programul este permanent actualizat pe internet.

Divizia de show creează spectacole interactive, bazate pe muzică şi pe jocuri. „Gaşca Zurli este o trupă de artişti adulţi care se pun la mintea copiilor. Pentru că asta e marea noastră problemă: părinţii se iau foarte tare în serios, nu mai ştiu să se joace, nu mai ştiu să intre în mintea copiilor, se tem să nu fie penibili şi simt nevoia ca totul să fie foarte bine organizat, calculat, disciplinat, pus la punct. În spectacolele noastre, părinţii nu sunt doar simpli însoţitori, sunt parte din spectacol. Dacă la început unii dintre ei sunt reticenţi şi nedumeriţi, la final îi vezi în picioare, făcând cu noi toate coregrafiile.

Bijuteria coroanei este divizia care organizează petreceri pentru zilele de naştere ale copiilor. „Am încercat să pun foarte tare în evidenţă copilul sărbătorit, fără să-l copleşesc“, explică Mirela. Cel mai important este momentul tortului, în care adunăm în jurul sărbătoritului pe toţi cei prezenţi şi fiecare dintre ei spune ce-i place cel mai mult la sărbătorit. Copiii sunt foarte interesaţi să afle, iar atenţia lor este maximă în momentul în care părinţii lui spun pentru ce îi apreciază. Sunt părinţi care nu ştiu cât de important e pentru copilul lor ca ei să ştie că sunt apreciaţi şi iubiţi. Încercăm să creăm ocazii şi momente de emoţie. E o afacere care vinde emoţie.“

copii

Pentru cei mai puţin norocoşi…

Pe 2 iunie, pentru prima dată, se va sărbători în România Ziua Naţională a Adopţiei. Gaşca Zurli pregăteşte, împreună cu Luminiţa Anghel, un spectacol care va avea loc la Palatul Copiilor, pentru copiii de la centrele de plasament. De câţiva ani, compania desfăşoară două campanii destinate acestor copii: «Vreau să-l ajut pe Moş Crăciun» şi «Vreau să-l ajut pe Iepuraş». Copiii din centrele de plasament scriu ce-şi doresc, iar familiile pentru care au fost organizate petreceri şi cu care au păstrat legătura trimit copiilor exact cadourile pe care le vor. „Oamenii chiar îşi doresc să facă  asta, au şi posibilităţi materiale; aveau doar nevoie ca cineva să-i organizeze.“

Campania cu cea mai mare amploare, desfăşurată în 30 de oraşe din ţară, a fost «O carte – dă-o mai departe!» Biletul la teatru era o carte pe care copilul o dona. Cărţile erau apoi donate unei grădiniţe sărace din judeţ. ”Organizăm evenimente în secţiile de oncologie copii; avem propriile noastre campanii sau suntem parte în campaniile altora…“, rezumă Mirela.

Fiica mea Maya – sursa de inspiraţie…

…chiar dacă ea n-ar recunoaşte, pentru că, la cei treisprezece ani ai săi, fiica Mirelei este în faza în care sentimenta-lismul n-are loc. Tatăl Mayei a plecat la Londra când fetiţa avea patru ani. „Am crescut-o singură. A fost un avantaj, pentru că n-a trebuit să fac o echilibristică între ce vrea el şi ce vreau eu. Am crescut-o pe Maya aşa cum considerat eu, dar foarte atentă la nişte aspecte, inclusiv cele legate de tatăl ei.

Maya este acum în clasa a VI-a, la o şcoală privată. „Am dus-o la şcoală de stat în clasa I, ca să fie ancorată în realitatea societăţii româneşti“, povesteşte Mirela, „dar şi pentru că nu ştiam dacă pot face faţă pe termen lung costului unei şcoli private. Iar realitatea ne-a dezamăgit atât de tare încât anul trecut am decis: fiica mea trebuie să fie pentru mine prioritatea numărul unu la cheltuieli. Eu plătesc în fiecare lună fericirea copilului meu, şansa de a trăi zece ore pe zi într-un spaţiu civilizat, înconjurată de profesori şi de colegi civilizaţi. Nimic extravagant – ceva normal, aşa cum ar trebui să fie normalitatea.“

«Jurnalul cu buline»…

…s-a născut cu zece ani în urmă, într-o zi în care Maya a venit de la grădiniţă cu o bulină neagră. Dar şi ea i-ar fi dat educatoarei o bulină neagră pentru o nedrepta-te comisă, numai că pe copii nu-i întreabă nimeni. „Mi-am dat seama că toată lumea îi corectează, toţi le pun etichete, iar copiii nu fac decât să acumuleze frus-trări şi nu au mijloace să se manifeste“, povesteşte Mirela. „Am făcut o agendă şi, în fiecare seară dădeam buline tuturor. Astfel, am dezvoltat conversaţia, obţineam mai mult decât un răspuns sec: «Cum a fost azi la grădi?» «Bine.». Iar rezultatul va vedea lumina tiparului în această toamnă.“

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate