8 ani pentru un suras

florinelCand am intrat pe poarta Centrului CID („Copii in Dificultate“), am avut senzatia, pentru o vreme, ca am ajuns la o gradinita absolut obisnuita. Un zgomot vag si vesel, asistente cu zambet pe fete, multe rafturi pline de carti, cateva computere, desene si mese incarcate de culori…

Apoi i-am vazut pe copii si l-am recunoscut pe Florinel, baiatul pe care l-au salvat numai incapatanarea si da­ru­irea Valentinei si a catorva oameni ca ea, si am inteles bucuriile re­alizarilor lor. Dar si dramele in preajma carora traiesc zilnic. Acum, Florinel, baiatul care a fost adus aici la recomandarea medicilor, ca un caz fara speranta, are deja opt ani, se joaca, rade, merge, mananca singur si este la scoala, in clasa a doua.

Povestea unui miracol
La o masa micuta, pe masura staturii lui, printre culori si desene, baiatul a carui poveste m-a adus aici surade cu capul aplecat, parca ascultand un gand. „Salut!“, zic. Si el imi intinde imediat manuta subtiratica: „Salut!“. Rosteste cuvantul putin stangaci, cu capul aplecat si fruntea inclinata inainte, cu buzele stranse de o cumintenie ciudata, concentrat sa nu greseasca ceva. De fapt, dupa ce ii afli povestea, realizezi ca miscarile si vorbele lui Florinel sunt ele insele un miracol. Trebuie doar sa stai o vreme deoparte si sa-l privesti cu mare atentie. Simpatic foc, tuns scurt-scurt si cu ochii mari, rotunjiti de o curiozitate uimitoare, Florinel nu se sfieste sa-si manifeste dorintele.

Dia­logul, desi inceput cu ezitari si insotit de gesturi largi sau de negari si aprobari vehemente, se leaga repede. Daca ii vorbesti, se opreste si in­­­­cearca sa intelega exact ceea ce vrei sa ii spui. Doar ca este ceva putin teribil in nemiscarea aceea a lui, un fel de neajutorare complicata. Sau poate doar asa mi se pare mie… Povestea lui a inceput disperat si trist. Asa s-a nascut, tintuit in nemiscare, venit pe lume cu piciorusele strambe, cu un diagnostic groaznic, care are si un nume medical complicat, dar care insemna, de fapt, o condamnare. Florinel a fost abandonat in maternitate, din prima lui zi de viata.

Valentina Zaharia, directorul executiv al Fundatiei CID Romania
, l-a adus in „Centrul Sf. Margareta“ aproape fara speranta ca se mai putea face ceva pentru el. Sufletista si cu o putere pe care nu ai banui-o la prima vedere, si-a strans toata energia si a avut curajul sa porneasca pe un drum pe care putini l-ar fi ales. A cautat raspunsuri si solutii la intrebari, a cerut ajutor, s-a zbatut, a inventat…

Florinel este dovada ca iubirea si grija nasc miracole. Acum opt ani, era greu de crezut ca s-ar mai fi putut face ceva pentru bucatica aceea de om care nu se misca si aproape ca nici nu manca. Nimeni nu se gandea ca ar putea sa traiasca. Un specialist englez a fost cel care ne-a dat incredere ca acest copil mai putea fi re­­cu­pe­­rat. Am mers cu el sa-i facem o operatie, a urmat una si inca una, facute de profesorul Burnei, la Spitalul «M.S. Curie», a stat imobilizat, in gips, pe perioade extrem de lungi, care s-au intins pe trei-patru ani si abia la varsta de cinci ani a reinvatat sa mearga.

Asemeni unui nou-nascut, pas cu pas, intai cu cadrul, apoi singur. Si acum mai am poza cand Florinel a mers pentru prima data singur, o fotografie facuta in graba, fara unghi, fara prea mare focalizare, doar din spate, deoarece primii lui pasi ne-au luat pe nepregatite. A fost un moment in care, recunosc, mi-a venit sa plang de fericire“, povesteste Valentina Zaharia.

Asistentele de la CID, medicii, specialistii kinetoterapeuti si Valentina au devenit familia lui Florinel. De fapt, sunt singura lui familie. Alaturi de ei a invatat sa vorbeasca, sa duca lingurita la gura, sa paseasca, cu ei a mers la scoala, a invatat sa traga linii pe hartie, pe care sa le uneasca in desene si sa le umple de culoare. Desene care inchipuiesc o casa, o masina, un iepuras, un telefon si intotdeauna mai multe doamne despre care, daca il intrebi, iti spune ca sunt „mama“. Fiecare dintre femeile din jurul lui – Vali, Camelia, Rodica si toate celelalte – ocupa in sufletul lui Florinel rolul de „mama“.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii