7 tratamente spa de incercat chiar la tine acasa

Nu trebuie sa cheltuiesti o avere pe tratamente spa de lux. Iti poti amenaja chiar la tine acasa un colt pentru relaxare, unde sa incerci cateva tratamente miraculoase, dar usor de facut. Te vor ajuta sa arati senzational in aceasta vara.

1. Peeling, inainte de toate
Cel mai bine este sa-l faci de doua ori in fiecare saptamana.
– Maseaza delicat cu exfoliantul ales, mai ales daca pielea este deshidratata sau foarte sensibila. – Atentie la alunite sau alte imperfectiuni ale pielii!
Cumpara-ti: exfoliante pe baza de scoica pisata, samburi de caise sau coji de nuca. Au o aroma…

2. Depilare rapida, fara durere
Pielea ta este prea sensibila pentru ceara depilatoare? Exista cateva metode mult mai blande.

Crema depilatoare – perfecta pentru picioare
Dar si pentru zonele intime, unde pielea este foarte sensibila. Nu numai ca indeparteaza firele nedorite, dar si incetineste cresterea lor.
– Daca ai pielea foarte sensibila, este bine ca, inainte sa o aplici, sa faci un test pe o portiune mai mica de piele. Daca se inroseste imediat, renunta!
– Indeparteaza crema cu spatula speciala. Vei indeparta cel mai bine firele, chiar de la radacina.

Sapunul depilator perfect pentru subrat si maini
Este mai delicat cu pielea si nici nu trebuie sa astepti mai mult de trei minute pentru a-si face efectul. – Chiar daca este un sapun, tre-buie folosit dupa ce ai curatat inainte pielea.
– Cel mai bine este sa-l folosesti la dus si sa-l lasi sa actioneze exact cat scrie pe instructiuni. Nu are ingrediente prea puternice, deci riscul de iritatii este foarte scazut, chiar si pentru pielea foarte sensibila.
– Dupa depilare, foloseste o crema hidratanta sau un unt de corp aromat.
Cumpara-ti sapunul lichid depilator de la Depilzero.

Benzile depilatoare – perfecte pentru orice zona
Asta, pentru ca vei gasi in cutie benzi decupate pentru cele mai inguste ori delicate zone ale corpului.
– Inainte de aplicare, ai grija ca pielea sa fie perfect curata. Nu folosi creme sau/si uleiuri decat dupa depilare.
– Tine benzile in frigider inainte de a le folosi si nu le indeparta prin miscari bruste; procedand astfel, risti sa nu indepartezi toate firele sau sa lasi pe piele gelul de pe benzi.

3. Revitalizeaza-ti parul
Cu tratamente naturiste, foarte simplu de facut si de aplicat.
Impotriva caderii parului poti prepara un amestec din ceai de salvie si roz-marin. Clateste-te cu el. Zeama de lamaie este ideala daca vrei sa ai un par stralucitor.

Adauga trei lamai stoarse in apa pentru clatit. Daca ai parul saten, ii poti da reflexe aplicand un decoct din praz, cu care clatesti parul dupa ce l-ai spalat. Iar ardeiul macerat este foarte bun pentru indesirea parului.

4. Fereste-ti parul de inamicii de sezon
Soarele intens, sarea si clorul din piscina sunt adevarati dusmani pentru parul tau. Pentru a-ti mentine parul in cea mai buna forma, dupa fiecare spalare este obligatoriu sa folosesti balsam regenerator si masca fortifianta.

Aplica-le pe parul umed, uscat inainte cu prosopul. Aplica o cantitate mai mare de produs la varfuri si evita chiar radacina, mai ales daca parul tau se ingrasa repede. Daca parul tau este foarte deteriorat, trebuie sa incerci tratamente profesionale. In farmacii si saloane exista fiole cu tratamente intensive care chiar fac minuni pentru par!

5. Picioare perfecte dupa doar trei pasi
– Aplica un exfoliant mai dur, special pentru picioare. Cu o perie sau cu un burete mai aspru maseaza intens picioarele, cu miscari circulare. Insista la glezne si pe talpa. Acolo, pielea se deshidrateaza cel mai usor si trebuie exfoliata si masata permanent.

– Inmoaie-ti picioarele in apa calda, in care torni cateva picaturi de ulei esential. Daca vrei o relaxare totala, poti alege ulei de lavanda, de vanilie sau de trandafiri. Maseaza usor gleznele si fiecare deget in parte dinspre baza catre varfuri. Vei simti cum oboseala dispare.

– Si picioarele tale pot fi ras-fatate cu masti hidratante, pe baza de fructe, argila si multe vitamine. Mai ales daca ai de gand sa porti sandale foarte decupate. Aplica o masca speciala si las-o sa actioneze 10-15 minute, iar dupa aceea aplica un unt de corp.

6. Maini ca de matase
Piele fina, unghii impecabile
Ai aflat deja ca cea mai moderna manichiura este cea spa. Destul de asemanatoare cu manichiura french, manichiura spa se bazeaza pe remodelarea unghiilor si indepartarea cuticulelor fara nici un fel de obiect ascutit (foarfeca, pila metalica etc.).

Dupa ce ai inmuiat mainile in apa cu uleiuri esentiale, petale de trandafir si esente aromate, remodeleaza unghiile cu o pila din carton.

Cuticulele trebuie impinse cu betisoare speciale, iar pentru a da luciu unghiilor foloseste o pila lata din cauciuc. Apoi alinta-ti mainile cu creme ce contin multa glicerina, extract de morcovi si esente de fructe sau aplica o masca cu parafina, pe care las-o sa actioneze 15-20 de minute.

7. Mai tanara cu 3 ani
Tratamentele naturale, combinate cu cele profesionale, dau rezultate vizibile pe orice tip de ten.

Primul pas spre un ten frumos sunt demachierea si tonifierea. Daca in timpul celor doua etape masezi delicat tenul, vei spori circulatia sangvina, obrajii tai vor fi din nou imbujorati, iar pungile de sub ochi vor fi diminuate vizibil.

Expune-ti tenul unei bai de aburi. Apa in care ai fiert musetel, tei si lavanda este ideala. In doar 10 minute, vei vedea ca porii s-au deschis si poti scapa mai repede de punctele negre, iar pensatul devine mai putin dureros.

Dupa curatare, aplica pe fata o masca speciala pentru tipul tau de ten: hidratanta, cu multe vitamine, lapte si miere. Las-o sa actioneze exact cat scrie pe ambalaj. Dupa ce ai indepartat-o, aplica crema ta. Mierea este foarte buna pentru ten, cu conditia sa nu fii foarte pofticioasa si sa o mananci incet, incet…

Text: Ilinca Ioan Franc, Foto: Dreamstime.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete