Alimente care accentuează stresul

De obicei, dăm vina pe job, pe problemele de acasă, pe programul încărcat și pe lipsa de timp pentru momentele stresante. Știai însă că și unele alimente pot provoca stres?

Sanatate alimente stres

Pe unele dintre acestea le poți evita, altora însă cu greu le poți rezista. Însă dacă vrei să oferi organismului alimente care îți furnizează substanțe nutritive, care se digeră ușor, pe scurt, care nu-l supun la un stres suplimentar, iată ce ar trebui să eviți sau măcar să nu consumi în exces.

Cofeina

O găsești în ceai, cafea, ciocolată, cola, băuturi la care apelăm atunci când avem nevoie de mai multă energie. Și o obținem. În același timp însă cofeina determină producerea de adrenalină, care poate duce la creșterea nivelului de stres. Pe termen lung, consumul excesiv de cofeină are același efect ca și stresul prelungit.

Citește și despre efectele băuturilor carbogazoase asupra organismului.

Dulciurile

Cu greu le putem rezista, pentru că unele din ele sunt absolut delicioase. Dincolo de gustul irezistibil, dulciurile nu conțin substanțe nutritive esențiale. Zahărul conținut de acestea oferă o creștere bruscă de energie, dar care poate duce la extenuarea glandelor suprarenale. Iar dacă acest lucru are loc, poate provoca irascibilitate și o slabă concentrare.

Test: Află cât de stresată ești, aici.

Alimentele condimentate

Condimentele dau o savoare specială mâncărurilor, însă nu pot fi tolerate de toată lumea, din cauza uleiurilor volatile pe care le conțin și care pot irita mucoasa stomacului. În această categorie intră cuișoarele, anasonul, chimenul, curry, boiaua de ardei iute sau semințele de mac.

Alimentele sărate

Dacă te numeri printre persoanele cărora le place mâncarea sărată, poate că e momentul să reduci din cantitatea de sare. Aceasta crește tensiunea, epuizează glandele suprarenale și induce instabilitatea emoțională. Evită alimentele gata preparate, cu un conținut ridicat de sare, precum șunca, murăturile, cârnații.

Carnea roșie

Evită consumul acesteia în exces. Are un conținut ridicat de proteine, sporește concentrația de dopamină, substanță asociată cu starea de anxietate și stres.

Alcoolul

Paradoxal, multe persoane apelează la alcool pentru a depăși momentele stresante, însă combinația dintre alcool și stres poate fi foarte periculoasă. Excesul de alcool duce la creșterea depozitelor de grăsime din zona inimii și slăbește funcția imunitară. Totodată, alcoolul micșorează capacitatea ficatului de a elimina toxinele din organism. Iar în condiții de stres, organismul produce o serie de toxine.

 

Cătălina Chiricheș
Foto: Shutterstock.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate