5 trucuri ca să faci curățenie în toată casa, de 2 ori mai repede

Ce femeie nu își dorește să termine rapid curățenia în toată casa ca apoi să se bucure de cei dragi? Ei bine, am pregătit pentru voi câteva trucuri care să vă lase mai mult timp de petrecut cu familia și mai puțin cărând găleți cu apă sau dând cu aspiratorul. Iată-le:

femeie-curatenie

 foto femeie face curățenie via Shutterstock

Bicarbonat de sodiu pe covoare

Oricând trebuie să faci curățenie, dar nu ai destul timp la dispoziție, este o idee bună să folosești bicarbonatul de sodiu. Presară praful peste covor și lasă-l să stea timp de 15-20 de minute (timp în care tu te ocupi de ștersul prafului, de exemplu), apoi aspiră covorul. Odată cu bicarbonatul de sodiu va fi îndepărtat praful, dar și mirosurile neplăcute din covor.

Elimină mirosurile neplăcute din bucătărie

De multe ori e nevoie să deschizi larg un geam ca să elimini mirosurile neplăcute, dar uneori nu este de ajuns. O soluție simplă și rapidă este să fierbi timp de câteva minute trei linguri de oțet amestecate cu un pahar înalt de apă. Apoi, pentru un miros plăcut în bucătărie, lasă în tigaie, pe foc mic, câteva coji de  portocală și un baton sau două de scorțișoară (sau coace câteva mere cu scorțișoară la cuptor).

Ca să elimini și alte mirosuri neplăcute, de exemplu din baie, din frigider sau chiar din coșul de gunoi, este de ajungi să plasezi strategic câteva coji de lămâie și să le lași să-și facă treaba.

Soluție pentru toate petele

Nu ai nevoie de produse costisitoare pentru diferite tipuri de pete, ci una și bună îți poate veni în ajutor de fiecare dată. Amestecă o parte oțet cu două părți apă, îmbuteliază într-o sticlă cu pulverizator și pune-te pe curățat. Nu conține ingrediente toxice și curăță bine. Totuși nu folosi soluția pe granit, pentru că ar putea lăsa urme. Poți folosi aceeași soluție și pentru curățarea vasului de toaletă.

Părul de animale se curăță ușor așa

Dacă ai un adorabil animal de casă, dar care îți lasă păr peste tot, este simplu să îl cureți imediat cu o mănușă de cauciuc umedă. Pune-ți mănușa pe mână și strânge părul de pe canapea sau mobilier cât ai zice ”cățeluș pufos”.

Ultimul pas: spală pe jos

Pentru că după ce speli pe jos trebuie să lași câteva minute să se usuce, acesta ar trebui să fie pasul final al curățeniei în toată casa.

De asemenea, o altă idee pe care o poți folosi, în special în cazul în care urmează să vină oaspeți și nu ai destul timp să faci curățenie, este să strângi… doar acolo unde se vede. De exemplu, dacă nu ai timp să faci curățenie și în dormitor, atunci închide ușa și lasă pe mai târziu!

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse