5 sfaturi – Cum poti avea rezultate stralucite ca freelancer?

freelancer, liber profesionist

Ce este freelancerul?

„Freelancer", asa cum termenul o spune nu este angajatul nimanui dar nu are niciun agajat! Freelancerii de obicei sunt persoane pricepute intr-un domeniu care au ajuns in aceasta situatie fie datorita unei conjuncturi fie datorita unei alegeri constiente. Freelancerul poate fi un trainer, un grafician, un expert IT, un instalator, un pictor, un cameraman, un fotograf, un copywriter, un consultant in management, un traducator, etc. Aproape orice meserie se poate preta acestui statut.

Care sunt avantajele faptului de a fi freelancer?

1.Freelanceratul este un mod de viata. Nu ai sef, nu ai angajati. Nu stai cu stresul platirii unor salarii, nici nu trebuie sa dai socolteala in fata sefilor sau colegilor. Ai un domeniu in care esti specializat si-ti poti impune propriul ritm, confortabil tie.

2.Frelencerul este independent. Exceptand eventuale contracte in care este angrenat, freelancerul are posibilitatea sa-si creeze propriul program. El hotaraste caror clienti se adreseaza, el isi alge domeniul de expertiza.

3.Freelencerul se adapteaza usor. El poate decide in orice moment sa-si schimbe strategia sau sa aleaga noi domenii de specializare. Din acest punct de vedere el poate fi preferabil companiilor care ofera servicii similare.

4.Freelancerul invata mult si inoveaza usor. Cel putin teoretic, un freelancer bun are ocazia de a interactiona cu oameni si companii diferite. In acest fel el asimileaza o experienta si o expertiza pe care o poate multiplica sau replica foarte usor in cazul viitorilor clienti.

5.Frelancerul si-a asumat responsabilitatea propriilor rezultate. Avand acest statut vei fi platit exact pentru munca pe care o depui, nici mai mult nici mai putin. Freelancerul va putea sa-si fixeze singur tarifele si sa le creasca sau sa le scada dupa bunul plac, evident tinand cont de piata muncii.

Care sunt dezavantajele acestui statut?

1.Omul bun la toate. Ca freelancer, fie ca-ti place sau nu, trebuie sa preiei cam toate rolurile existente intr-o companie: portar, secretara, casier, finantist, agent vanzari, reprezentant markenting, reprezentatant PR, dactilograf etc. + meseria ta de baza. Aceste lucruri la un moment dat te pot tine in loc de la a-ti face bine treaba.

2.Lipsa de venituri constante.  Ar trebui sa fii salariat pentru a avea venituri constante. Facturile tale te pot presa uneori ajungand chiar sa lucrezi pe tarife mici sub presiunea platii facturilor.

3.Munca multa. Acest punct se leaga de primul dezavantaj si anume de volumul de munci administrative pe care va trebui sa-l depui in cazul in care vrei sa-ti cresti veniturile.

4.Marginalizare. O companie de obicei lucreaza cu freelanceri pe termen scurt. Pe termen lung, ideea de freelancer nu le sugereaza seriozitate. Ei prefera o companie care sa le livreze serviciile respective. De obicei o companie are o credibilitate mai mare decat un freelancer. Companiile vor prefera fie sa angajeze, fie sa lucreze cu colaboratori dedicati lor si nu freelanceri care lucreaza si cu concurenta.

5.Lipsa suport si expertiza extinsa. De exeplu, atunci cand esti angajat, poate prelua un coleg de-al tau anumite sarcini sau te poate ajuta. Te poti sfatui cu ei si cu seful si va puteti sprijini reciproc. Puteti pune resursele si cunostintele in comun si lucrurile devin mai simple. Freelancerul nu beneficiaza de acest suport. Este greu ca o persoana sa fie cu adevarat experta in toate, asfel ca, o companie va apela la o alta companie care-i poate livra la pachet intreaga gama de servicii. Uneori poate e nevoie de un singur lucru, insa in acelasi timp, in orase diferite. Va fi greu pentru un freelancer sa se cloneze asfel ca, se va vedea in imposibilitatea de a da curs solicitarii clientului.

Cum putem avea rezultate stralucite ca frellanceri?

1. Alege-ti un domeniu precis de expertiza. Un freelancer bun va fi cautat doar daca reuseste sa raspunda unei nevoie precise. Asigura-te ca esti bun in ceea ce faci, invata permanent si dezvolta-te. Ca freelancer mediocritatea nu exista. Poti sa rezisti doar facand excelent ceea ce te pricepi cel mai bine!

2. Construieste-ti un personal branding de invidiat. Fa-ti un blog, comunica cu oamenii, participa la intruniri ca invitat sau ca speaker, scrie articole sau chiar carti pe domeniul tau. Cauta cai pentru a fi invitat in emisiuni TV sau radio.

3. Identifica precis cine sunt clientii tai si incearca sa te promovezi in primul rand in mediul acestora. Clientii tai probabil au cluburi, asociatii, merg la anumite evenimente sau poate sunt grupati in retelele online precum Facebook sau Linkedin. Ca strategie, primul lucru (1) asculta-I exact sa vezi care este situatia, apoi (2) apreciaza-i, (3) discuta cu ei si (4) vino cu un plus valoare intodeauna si cel mai important (5) ofera resurse, solutii si suport!

4. Evita capcana expertizelor multiple. Nu vei putea fi niciodata un mecanic stralucit, un trainer bun si un designer de exceptie. Trebuie sa fie un singur domeniu si un singur cuvant care sa te reprezinte. Daca esti solicitat pe mai multe domenii unde nu excelezi, mai bine refuzi, este singura cale de a-ti pastra brandul intact. Daca ai o retea de clienti pe care crezi ca o poti valorifica eficient poate ar fi mai bine sa demarezi o afacere si sa te inconjori de oameni cel putin la fel de buni ca si tine.

5. Fii serios! Nu ai sefi sau angajati in fata carora sa dai socoteala dar ai clienti! Rezisti doar daca esti serios si se pot baza pe tine. Fa intotdeauna ce-ai promis ca faci, nu promite mai mult decat poti, nu face rabat de la calitate, mergi la intalniri la orele stabilite, da ce-I mai bun din tine fara sa ai retinerea ca e prea mult sau nu merita. Fii discret si nu povesti altor clienti sau cunoscuti problemele pe care le-ai gasit in firma X sau Y. Poti problematiza fara sa nominalizezi. Nu deveni arogant, judeca mai putin clientii si, daca poti, ajuta-i. Nu intra in concurenta cu alti freelanceri, intra in primul rand in concurenta cu tine si incearca sa te autodepasesti de fiecare data depasind asteptarile clientilor.

Marian RUJOIU
Trainer Extreme Training, the way to excellence
www.traininguri.ro
www.marian-rujoiu.ro

Foto: dreamstime

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera