5 remedii naturale pentru un păr mai bogat

Podoaba capilară este o carte de vizită pentru femei, care vor să arate mereu cât mai bine. Din păcate stresul, alimentația greșită, lipsa odihnei duc, în timp, la căderea părului. Noroc cu remediile naturale, care pot opri căderea părului și îl pot face chiar mai bogat.

par-bogat

foto femeie cu păr bogat Shutterstock

Sucul de ceapă

Într-adevăr ceapa miroase puternic și neplăcut, însă tratamentul acesta este eficient. Datorită sulfului conținut de ceapă, crește producția de colagen în țesuturi, iar mai departe părul este ajutat să crească mai puternic și mai des. Cum să procedezi:

Ai nevoie de 2-3 cepe din care scoți zeama (un juicer este de ajutor în acest caz). Cu zeama de la cepe trebuie să-ți masezi scalpul bine, apoi să nu te speli pe cap timp de cel puțin o oră, iar la final te poți spăla cu un șampon delicat. Repetă tratamentul săptămânal.

Sucul de cartofi pentru un păr mai bogat

Și cartofii sunt buni pentru refacerea podoabei capilare. Ai nevoie de 3 cartofi de mărime medie, un gălbenuș de ou și o linguriță de miere. Stoarce zeama din cartofi și amestec-o cu gălbenușul și lingurița de miere. Aplică-ți masca rezultată la rădăcini și las-o să acționeze cel puțin jumătate de oră. La final spală-te pe cap ca în mod obișnuit.

Masca aceasta este bună și pentru părul foarte uscat.

Oțetul natural de mere

Oțetul de mere este un produs foarte lăudat pentru efectele sale benefice asupra pielii și asupra părului. Pentru că este acid, reușește să curețe scalpul în profunzime, înlăturând toate impuritățile ce ar putea bloca foliculii, astfel părul va putea crește normal. Mai mult de atât, oțetul natural de mere echilibrează pH-ul scalpului și oferă strălucire podoabei capilare.

Clătește-ți părul proaspăt spălat cu o parte oțet de mere amestecat cu o parte apă. Clătește apoi cu apă curată ca să se ducă mirosul înțepător. Repetă săptămânal.

Schinduful

Planta aceasta este folosită de sute de ani pentru oprirea căderii părului și în același timp pentru a ajuta părul să crească mai puternic și mai des. Cum se procedează:

Ai nevoie de 2-3 linguri de semințe de schinduf, pe care le ții într-un litru de apă timp de 24 de ore. Strecoară apa, apoi clătește-ți părul cu apa în care au stat semințele de schinduf și nu te spăla pe cap imediat, ci așteaptă cel puțin trei ore. Repetă procesul timp de o lună, în fiecare zi, pentru efectele maxime.

Ulei de măsline încălzit

Un lucru foarte bun pe care îl mai poți face pentru părul tău, ca acesta să fie bogat și sănătos, este să-ți masezi scalpul cel puțin o dată pe săptămână cu ulei de măsline încălzit (să fie la o temperatură plăcută pentru piele). Fă-ți masaj cel puțin 15 minute, folosind mișcări circulare și doar buricele degetelor. Nu apăsa tare. Pe lângă faptul că vei îmbunătăți circulația sângelui la nivelul scalpului, vei avea și un păr mai bine hrănit.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete